Pentru mulți, un dinte de dinozaur este doar un dinte sau o piatră oarecare și totuși este mult mai mult, este un fragment din istoria vieții pe Pământ, ajuns la noi printr-o întâmplare. Este greu de imaginat un milion de ani, pentru ca istoria civilizației de abea are câteva mii, iar aceste fosile sunt vechi de zeci de milioane, unele sute. Cu cât sunt mai vechi cu atât se aproie mai mult de începuturile vieții, când Pământul nostru era Pangeea primordială înconjurată de un ocean gigantic plin de creaturi ce azi par extraterestre, precum trilobitul de mai jos.

De curiozitate, “dintele” de megalodon de mai sus este doar vârful, un dinte întreg putând ajunge până la 18 centimetri. Acest mega-rechin a dezvoltat cei mai mari dinți dintre toate animalele și era atât de mare încât putea înghiți un automobil.

Dintele de mosasaurus, un fel de crocodil marin mai mare, îmi provoacă fiori gândindu-mă doar la faptul că acest dinte a mușcat din alți dinozauri acum zeci de milioane de ani.

Trilobitul este preferatul meu, pentru că este o vietate atât de străveche — înaintea dinozaurilor, acum 450 de milioane de ani, în apele mărilor prosperau aceste mici creaturi, asemănătoare unui fel de homar fără clești. Din păcate, antenele și picioarele nu s-au păstrat în această fosilă, dar este și așa remarcabilă — este ca o fotografie în piatră a unei epoci peste care au trecut deja două exctincții în masă.

Pentru cei interesați, există multe surse de unde se pot cumpăra fosile, iar eu am dat peste un site cu o ofertă destul de variată, aici.

Fosilele astea mă fac să realizez, din nou, dacă mai era cazul, cât de relativă poate fi percepția omului asupra lumii în care trăiește și asupra vieții ca fenomen. Existența noastră este extrem de scurtă și totuși avem șansa minunată de a privi atât de departe în trecut și un pic în viitor.

Supernovele sunt evenimente astronomice dramatice și spectaculoase prin care o stea “moare” într-o explozie gigantică, a cărei strălucire de moment se poate vedea chiar și din alte galaxii. Omenirea a asistat de puține ori la supernove. Prima supernovă este consemnată de astronomii chinezi în anul 185 era noastră, iar alte “stele oaspete”, cum erau ele numite, au fost documentate independent de diferite civilizații în 1006, 1054 și cel mai recent în 1604 (în galaxia noastră).

Betelgeuse este steaua roșie din stânga sus.

Orion a fost una din primele constelații pe care am învățat să le identific pe cer și despre care am citit mult, având de făcut un proiect în facultate pe tema constelației. Nu numai eu am fost fascinat de această frumoasă constelație, ci din cele mai vechi timpuri, civilizații precum babilonienii, egiptenii sau grecii au divinizat-o, considerând-o imaginea unui zeu (Osiris la egipteni).

Despre Orion s-a scris și speculat foarte mult, una dintre cele mai interesante ipoteze fiind corelația între centura Orion și piramidele egiptene. Unii au mers chiar mai departe, corelând stelele din Orion și piramidele cu munții Tharsis de pe Marte. Coincidență sau nu, toate acestea se suprapun într-un mod fascinant (chiar vă îndemn să verificați cu Google Earth/Mars/Sky și un program gen Photoshop)

Din păcate Orion sau străvechiul Osiris e pe cale să-și piardă umărul ceresc într-o explozie cosmică ce va fi vizibilă din alte galaxii, desigur după câteva milioane de ani! Asta e partea ciudată a cosmosului — dacă Betelgeuse ar exploda, am vedea de fapt ce s-a petrecut acum 600 de ani. Vorba lui Eminescu:

Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie;
Era pe când nu s-a zarit,
Azi o vedem, si nu e.

Soarele nostru e un punct lângă Betelgeuse, care ar înghiți sistemul nostru solar dacă ar lua locul Soarelui. Genul acesta de comparații este foarte greu de făcut fără imagini, așa că vă recomand un post de al meu mai vechi, Călătoria prin spațiu.

Neil deGrasse Tyson

Unul din oamenii de stiinta pe care ii admir foarte mult este astrofizicianul american Neil deGrasse Tyson, popular pentru conferintele sale pe teme stiintifice si efortul sau de popularizare a stiintei si a gandirii rationale. In una din conferintele sale discuta despre inteligenta umana in raport cu a cimpanzeilor dar pune si problema unor alte fiinte mai inteligente ca noi. Va recomand sa vedeti fragmentul, este foarte interesant, iar Neil are un talent deosebit in a-si prezenta punctul de vedere. El remarca faptul ca diferentele intre ADN-ul nostru si cel al unui cimpanzeu sunt de circa 1% si totusi, acest 1% face ca noi sa ascultam simfonii pe computer si cimpanzeii sa traiasca in copaci. Facand o extrapolare, Neil Tyson isi imagineaza ca noi am fi cimpanzei pentru niste fiinte cu 1% mai “inteligente” ca noi. Adevarul e ca desi suntem mai inteligenti, nu suntem in stare sa comunicam cu nici o alta specie din categoria animalelor considerate inteligente, cimpanzei, delfini, caini, etc. Oare am putea discuta cu fiinte mai inteligente ca noi, sau ar fi imposibil pentru ca acele fiinte ar comunica la un alt nivel care ne este inaccesibil? Ar fi unul din motivele pentru care suntem “singuri” in univers. Probabil ca nu suntem singuri, ci surzi sau pur si simplu prosti…

Totusi, eu nu sunt de acord in totalitate cu ce zice Neil deGrasse Tyson despre inteligenta umana. Omul nu este suficient de inteligent (sau capabil) incat sa construiasca avioane inainte ca sa invete fizica si matematica. Omenirea a trebuit sa transmita cunostinte din generatie in generatie timp de mii de ani ca sa poata construi rachete care sa transporte oameni pe Luna dus-intors. Capacitatea omului de a intelege lucruri este data genetic si este relativ aceeasi, dar fara cunostinte omul degeaba e inteligent, pentru ca nu poate face nimic interesant. De asta omul preistoric ne-a lasat doar niste grafiti pe peretii pesterilor, pentru ca altceva nu stia sa faca, nu pentru ca nu ar fi putut altceva.

Diferenta cheie dintre noi si cimpanzei este capacitatea noastra de a transmite informatie.  Asta multumita limbajului, abilitate care in timp dus la dezvoltarea creierului astfel incat sa poata face o serie de asociatii si generalizari de care animalele nu sunt capabile. O alta diferenta esentiala este faptul ca omul poate transmite informatii generatiilor urmatoare, fapt ce duce la progresul speciei deoarece generatiile respective nu mai trebuie sa parcurga acelasi drum si pot continua, trasmitand la randul lor urmasilor si asa mai departe. Astazi vracii de acum 1000 de ani ni se par primitivi in comparatie cu medicii superspecializati de azi, dar acei vraci erau probabil la fel de inteligenti ca un doctor de azi, doar ca ei stiau foarte putina medicina.

Privind in sus, catre posibile fiinte superioare noua, imi imaginez ca in primul rand diferenta dintre noi si ei este nivelul de cunoastere, probabil comparabil cu prapastia dintre un vraci medieval si un doctor modern. Fiintele mai inteligente ca omul trebuie sa aibe un mod superior de a transmite informatie care implica si capacitati superioare de a prelucra informatia. O fiinta mai inteligenta va putea procesa mai multa informatie si totodata retine mai mult, probabil exponential mai mult, la un nivel de necuprins pentru mintea umana. Este greu de crezut ca una din functiile creierului uman este sa stocheze mai multa informatie decat ii este necesar unui om al pesterei, de vreme ce nu memoram aproape nimic din ceea ce citim, iar cu timpul uitam tot felul  de lucruri. De asta se poate spune ca omul a evoluat cu mult peste conditia sa de primata.

Internetul si calculatoarele au pus la dispozitia generatiilor de azi, la gramada, cunostiintele tuturor generatiilor precedente, iar informatiile se transmit practic instantaneu. Lucrurile astea sunt fara precedent in istoria omenirii. Dar omul nu e un computer, si ca pe viitor sa putem continua dezvoltarea stiintifica si explorarea universului, s-ar putea ca omul sa fie nevoit sa se transforme intr-o masina, ipoteza avansata si de astronomul Seth Shostak de la SETI. (Oricum, in ultimii ani ne-am lasat asimilati de tehnologie, ceea ce nu e neaparat un lucru rau). SETI este programul care cauta dovezi ale inteligentei extraterestre (search for extraterestrial intelligence) dar parerea mea este ca s-ar putea ca sa nu reusim niciodata sa comunicam cu fiinte mai inteligente ca noi si semnalele pe care le trimitem noi in spatiu sa fie doar un bazait de musca pentru eventualii exploratori ai galaxiei, mai inteligenti si dezvoltati ca noi.

Unii dintre cei mai mari filozofi din toate timpurile, Socrate, considerat in timpul vietii cel mai intelept dintre intelepti, spunea ca nu stie nimic (tot ce stiu este ca nu stiu nimic), tocmai pentru ca cu cat stii mai mult iti dai seama de cat mai ai de aflat si de invatat. Incepeam prin a scrie cat a evoluat stiinta si cate am ajuns sa stim despre Luna si stele. Nu suntem deloc inteligenti. Daca ar fi sa ne luam dupa inteleptul Socrate vom fi destepti cand vom spune ca nu stim nimic…

Synthia

Piatra legată de picior

Există un mic mare război între oamenii progresişti şi creaţioniştii-religioşii contestatari a oricărei descoperiri sau teorie ştiinţifică ce contrazice fantasy-ul popoarelor din epoca bronzului. Din fericire, ştiinţa vine tot mai des să arate cât de ridicol şi inutil este acest conflict de idei, între dovezi şi poveşti. Numai că lumea se învârte la fel şi nestingherită în jurul Soarelui, indiferent cât timp pierdem certându-ne, problema e că acest timp e preţios şi nu se poate recupera.

Noi în România ne-am întors la nişte mentalităţi medievale şi avem o şcoală care a degenerat pe măsură. Orice dezbatere pe tema asta e de prisos pentru că rezultatele se văd la ştirile de la ora 5 sau pe hi5, unde tinerii noştri “strălucesc” la propriu. Ca o comparaţie, România ridică o catedrală gigant a “mântuirii neamului” şi un milion de credincioşi se îngrămădesc la oasele sf. Paraschieva, în timp ce ţările civilizate alocă bani foarte mulţi pentru lucruri care chiar îi ajută pe cei vi, nu pe cei morţi. Sigur că şi în America există habotnici, dar acolo se mai întâmplă şi altceva — mai trimit nişte oameni în spaţiu din când în când, etc — în schimb, la noi este numai regres, sau cu alte cuvinte, “reîntoarcerea la originile noastre strămoşeşti”. Tot respectul pentru strămoşi, dar de ce trebuie să te întorci la trecut, când până şi cei mai îndepărtaţi strămoşi au căutat să meargă înainte? Revin la vorba lui Randi: nu vreau să mă întorc în peşteră! Tradiţiile sunt bune atât timp cât sunt utile, iar când sunt depăşite şi stupide, locul lor e în cărţi, nu la jurnalul de seară. Acelaşi lucru se poate spune şi despre credinţe. Din punctul meu de vedere, n-am nimic cu credinţele nimănui, doar cu cei care prin credinţa lor încearcă să-i ţină pe alţii pe loc, să nu-i lase să progreseze şi să afle mai mult. Cred că orice societate se confruntă cu problema asta, doar că pentru unele popoare, cum e al nostru, nevoia de progres e mai acută ca oricând.

Recent Realitatea a făcut un sondaj destul de fierbinte pe saitul lor, cu întrebarea “Credeţi sau nu în teoria evoluţiei?”. Mă rog, teoria evoluţiei nu e o credinţă, deci întrebarea e cam prost pusă (eventual se putea folosi “acceptaţi” în loc de credeţi), dar rezultatele sunt cât se poate de interesante. Din 1710 voturi (azi dimineaţă), 791 au spus DA, 884 NU, 23 au zis că nu le pasă (corect frate) şi 12 au recunoscut sincer că nu ştiu ce e aia teoria evoluţiei. E îmbucurător că mai avem şi oameni sinceri, 12 la număr, care au recunoscut că nu cunosc ce spune teoria evoluţiei (care totuşi e mai mult decât un simplu enunţ). Dar, este minunat, zic eu, că există atâţia oameni care cunosc această teorie, pentru că avem aproape 1700 de oameni care fie au votat da, fie nu, deci ei ştiu la ce se referă.

Lăsând ironia la o parte, rezultatele astea sunt triste, dar nu surprinzătoare. Şi în alte ţări e la fel, cu mici variaţii. Asta din două motive, 1) pentru că lumea e preocupată de lucrurile şi problemele imediate şi 2) pentru că religia susţine creaţia, iar foarte multă lume crede în divinitate şi puterea ei creatoare de viaţă şi lumi. Unii încă mai cred că Soarele se învârte în jurul Pământului şi că Noe a trăit cu dinozaurii. Majoritatea nu ştiu ce spune teoria evoluţiei (care s-a îmbunătăţit considerabil de la Darwin încoace şi se numeşte mai nou modern evolutionary synthesis), aşa cum nu ştiu nici ce e teoria relativităţii, efectul fotoelectric sau genetica. Totuşi, unii “cred” în teoria relativităţii, dar mulţi alţii o resping, cu toate că nu o înţeleg şi nu o cunosc. La fel şi cu evoluţia, una dintre cele mai puternic acceptate şi susţinute teorii ştiinţifice în comunitatea ştiinţifică internaţională (anul trecut a fost anul Darwin).

După părerea mea, ca să conteşti un lucru, trebuie să-l cunoşti. E un lucru elementar pe care îl aplicăm în relaţiile cu oamenii. Nu criticăm oameni pe care nu îi cunoaştem numai pentru că numele lor nu ne place. Totuşi, oamenii au avut mereu tendinţa de a respinge ceea ce nu înţeleg, şi poate de asta, de a fi invidioşi pe cei mai deştepţi ca ei, pentru că omenii deştepţi şi foarte deştepţi formează un club al lor, ei înţeleg lucruri pe care alţii nu le înţeleg, sau o fac mai repede. Din şcoală, elevul bun este catalogat tocilar şi marginalizat de cei populari şi şmecheri. Tocilarul va ajunge într-o zi să aprofundeze o teorie ştiinţifică, iar cei populari din clasă vor vota pe net că ei nu cred în teoria lui.

Răspunsul e că acest sistem există aproape “din totdeauna”, și anume din timpul civilizației babiloniene (mijlocul mileniului al doilea î.e.n.), care au preluat multe cunoștințe matematice și astronomice de la străvechii sumerieni, pe care le-au perfecționat destul de mult la rândul lor.

Cu patru mii de ani în urmă, babilonienii aveau cunoștințe matematice foarte sofisticate, despre care poate am să mai scriu, dar particularitatea lor era că nu foloseau numere în baza zece ca noi, ci matematica lor era în baza 60. (Baza zece este sistemul zecimal, baza 2 este sistemul binar, baza 16 este sistemul hexazecimal, etc). Se pare că originea acestui sistem aparent bizar și complicat provine tot de la sumerieni care la începutul civilizației lor au folosit o combinație de baza 10 și baza 6, trecând apoi la baza 60. Ca o paranteză, sumerienii dezvoltă un sistem metric prin 4000 î.e.n., inventează roata, alfabetul, scrisul, dezvoltă geometria, aritmetica, algebra, descoperă bronzul și multe altele.

Avantajul bazei 60 constă în faptul că numărul 60 se poate împărți ușor la 2, 3, 4, 5, etc, și astfel, în baza 60 se pot scrie și calcula foarte ușor fracțiile simple și uzuale: 1/2, 1/3, 1/5 ș.a.m.d. În antichitate toate științele se dezvoltau numai pentru scopuri imediate, așa că aceste fracții erau utile și necesare la calcule de zi cu zi, de la piață, în construcții, irigații, armată, etc.

Revenind la minute și grade, trebuie amintit că babilonienii erau foarte buni astronomi, înregistrând cu mare atenție mișcarea astrelor și documentând totul pe tăblițe de lut. Ei identifică planetele vizibile cu ochiul liber (Mercur, Venus, Marte, Jupiter și Saturn) și sunt primii care definesc cele 12 constelații zodiacale cunoscute și azi în aceeași formă. Babilonienii, pornind probabil de la observațiile astronomice, împart ziua în 12 “ore duble” păstrând un sistem direct luat din astronomie și geometrie, de a corela totul cu cercul de 360 de grade. Tot ei stabilesc un calendar de tip lunar cu 12 luni a câte 30 de zile, rezultând un an de 360 de zile. Desigur, babilonienii știau că un an real are 365 de zile și aveau un sistem complicat prin care compensau, introducând luni fictive. “Abea” prin jurul anului 500 î.e.n. babilonienii trec la un calendar lunar sistematizat, similar cu cel pe care îl folosim noi astăzi.

• 1 zi avea 12 “ore duble” a câte 30 ges, fiecare oră reprezentând timpul în care pământul se rotește 30 de grade în jurul axei sau Luna 1 grad în jurul axei, adică 7200 secunde sau 2×3600 (două ore de azi).
• 1 oră dublă însemna 30 ges a câte 12 “mâini”, fiecare ges fiind timpul în care Pământul se rotește 1 grad în jurul axei sau 240 de secunde (4 minute).
• 1 ges însemna 12 mâini a câte 30 “boabe”, o mână fiind timpul în care Luna se rotea în jurul axei 1/3600 de grade, sau 1″ (o secundă de arc) aproximativ 2 secunde (de timp).

Un alt lucru interesant, la care nu m-am gândit și care e o ipoteză de a mea, e originea zilei a șaptea, zi “rea”, în care la babilonieni erau interzise o serie de activități, probabil originea zilei de sabat și a zilei de odihnă. Ipoteza mea se bazează pe faptul că numărul 7 era un număr negru pentru babilonieni, deoarece fracția 1/7 nu se putea scrie în baza 60 decât prin aproximări complicate.

Influența babilonienilor și a sumerienilor din multe puncte de vedere a fost imensă, dacă ne gândim că după mai bine de 4000 de ani folosim aproape același sistem ca și al lor (diferența fiind în cazul orelor că am dublat numărul orelor dintr-o zi), iar la geometrie trebuie să ne batem capul cu cele 360 de grade sumeriene

Eu sustin faptul ca omul a fost contemporan cu dinozaurii.De fapt ei nu erau carnivori,la fel ca si celelate animale carnivore de azi,pana nu pacatuise Eva,pt k moarte nu exista.Desigur, dinozaurii au murit in potop.
[..]
Cu Paradoxul tau dai dovada k tu nu intelegi ce inseamana infinitate.Iar dak d-zeu ar face o piatra atat de mare si grea incat nici el sa nu o poataridica,ar chema vreun inger sa-l ajute ,numai k tie nu-ti fuge mintea.

De ce scriu acest post?

Am fost întrebat de ce mă iau la harță pe blog cu cei care nu-mi împărtășesc ideile. Răspunsul e simplu. Pentru că țin foarte mult la adevăr și pentru că mă interesează adevărul, mai ales atunci când scriu posturi cu conținut științific și nu numai. De fapt voi încerca mereu să corectez orice nonsens științific sau o răstălmăcire personală a unor lucruri fără tăgadă din categoria 1+1=2, chiar dacă asta înseamnă șiruri lungi de comentarii și posturi. Din toți vizitatorii, frecvenți sau întâmplători, dacă voi lămuri măcar unul, e o bătălie câștigată pentru mine.

Despre religie

Din punctul meu de vedere, religia are două componente importante: o componentă personală — relația personală a unei persoane cu divinitatea, indiferent cum e aceasta definită — și o componentă socială, anume aderarea și integrarea într-o anume comunitate aparținând unei anumite religii, sărbătorirea unor date importante, practicarea ritualurilor specifice precum posturi, mersul la biserică, închinăciuni, rugăciuni, etc.

Eu respect foarte mult prima componentă enumerată de mine și anume latura personală a religiei, cu alte cuvinte, crezul omului. Fiecare e liber să creadă cum vrea și în ce vrea. De fapt fiecare crede în ce e mai bine pentru el, în ce simte că-l ajută, fie acela Iahve, Isus, Allah, Budha, Tao sau orice altceva, iar asta e firesc. Majoritatea are nevoie să creadă în ceva. Pe de altă parte, unii nu cred în nici o entitate supranaturală sau au propria lor viziune asupra lumii. Și asta e firesc. Tocmai din aceste motive un anumit crez nu se poate aplica oricui și un astfel de crez nu este valabil pentru toată lumea, indiferent ce convingeri pot avea unii.

Acceptă-mă pe mine ca să te accept pe tine

Cea mai mare greșeală pe care o fac oamenii religioși (cu precădere ei) e să încerce convertirea altora la credința lor, uitând faptul că nu toată lumea crede la fel și că nu fiecăruia credința respectivă îi rezonează precum lor.

Nu degeaba popoare întregi au rezistat convertirilor religioase încercate de alte civilizații cuceritoare și nu degeaba au murit oameni pentru o anumită credință devenind martiri — crezul altora nu le folosea lor, iar renunțarea la credința lor era ca și cum noi am renunța mâine la un picior sau la ochi.

Știința nu e o credință

Acum trecând la știință, știința e cu totul o altă chestie. Știința înseamnă dovezi. Teoria științifică nu este o părere, ci o ipoteză confirmată de dovezi. Dovezile se pot arăta, palpa, observa, nu trebuie credință pentru a vedea dovezi. Știința înseamnă 1+1=2, sau cu alte cuvinte, în contrast cu credințele, lucruri care sunt unanim valabile pentru toată lumea și care există indiferent dacă le cunoaștem, acceptăm, înțelegem sau suntem conștienți de prezența și influența lor. Un telefon mobil funcționează pe aceleași principii, indiferent de ce crezi sau dacă înțelegi cum funcționează.

De mai bine de câteva secole, știința înseamnă ceva despre care nu se mai poate vorbi cu dacă și parcă, iar toate domeniile sunt atât de avansate încât doar experții pot discuta cu lejeritate despre anumite subiecte, iar cele accesibile nouă, celor nespecializați sau neimplicați în cercetare, fiind noțiunile “elementare” din manualele școlare sau lucrurile ce țin de cultura generală: un pic de astronomie, fizică, geografie, chimie, biologie sau chiar elemente de genetică, matematică, etc. Pe unii ne preocupă cultura generală, iar pe alții, mai pragmatici (și mai numeroși astăzi), nu prea, pentru că la urma urmei, omul are nevoie doar de informațiile care îl vor ajuta în profesia sa, deși ideal ar fi să mai ia cu el și câteva lucruri pentru suflet: un pic de artă, ceva literatură, o poezie, și mai ales un pic de sensibilitate pentru muzică.

Datorită științei avem confortul, siguranța și tehnologia de care ne bucurăm astăzi și cu toate că acestea nu sunt totul, sunt o parte esențială a vieții noastre. Consider că avem toate aceste lucruri datorită triumfului adevărului asupra minciunii și a fricii, o luptă începută, cel puțin în Europa, prin evul mediu și câștigată cu prea multe sacrificii prin secolul 19, când cele mai multe teorii științifice au început să se lege între ele și să poată fi dovedite prin experiment, înlăturând concepțiile de tip dogmatic impuse de religie.

De fapt, eu sunt impotriva amestecului între știință și religie, între echer și spirit. Religia nu are de ce să se amestece în treburile științei, pentru că în timp ce știința perfecționează adevăruri incomplete, religia deține adevărul absolut. Odată ce l-ai descoperit pe D-zeu, nu mai ai nimic de descoperit, spunea un popă undeva la televizor. Problema cu religiile e că fiecare deține adevărul absolut, dar acestea sunt diferite, și astfel acceptarea unei variante ca unic adevăr absolut devine o problemă de credință.

Ignoranța se află undeva între religie și știință, un no man’s land al rațiunii, deoarece folosește noțiuni incomplete și deformate din ambele părți. Îi știm prea bine: inculții, superstițioșii, semidocții, pseudo-savanții, sau pur și simplu proștii.

Care e problema mea?

Până la urmă, dacă ați citit până aici, veți întreba care e problema mea, de ce îmi pasă. De ce nu scriu despre fluturi sau mâncare verde. Îmi pasă pentru că toți acești ignoranți au sau vor avea o slujbă la un moment dat, iar eu voi pune mereu la îndoială competența profesională a unui om ignorant, sau din altă categorie, a unuia care amestecă religia cu profesia lui. Ce doctor e acela care în loc de medicamente îți prescrie o rugăciune sau ce fel de profesor e cel care spune că soarele se învârte în jurul pământului? Cum ar fi un judecător care judecă după convingerile religioase ale acuzatului, sau pur și simplu un polițai care discriminează pe criterii religioase? Dar medicii sau profesorii care pe criterii religioase combat un anumit vaccin sau un tratament preventiv, ignorând recomandările specialiștilor…

Ignoranța duce la o relativizare a tuturor valorilor și adevărurilor. Fiecare interpretează orice cum vrea și în mod firesc are dreptul la o opinie, dar e grav atunci când astfel de opinii pot pune viața sau sănătatea altora în pericol. In acelaști timp promovarea semidocților îi pune în umbră pe adevărații specialiști și profesioniști, ceea ce în România se întâmplă tot mai des.

Dacă vrei să discuți despre știință, trebuie să te informezi, trebuie să cunoști și mai ales să înțelegi despre ce vorbești, ceea ce nu e tot timpul ușor. Iar dacă vrei să combați, trebuie să știi mai mult sau măcar la fel de mult decât cel pe care îl contrazici. Mai mult îți trebuie argumente, dovezi. Când contești o teorie științifică, nu îl contrazici doar pe cel care o susține, ci și pe savanții care au fundamentat-o, ceea ce te pune într-o situație de inferioritate. Dar ignorantul nu cunoaște modestie. Niciodată.

Multă lume vede viața, ca fenomen, ca pe ceva miraculos, probabil datorată unei creații divine. Totuși, dacă stăm să ne gândim un pic că această bilă albastră numită planeta Pământ, este un punct infinitezimal într-un univers de o complexitate și dimensiuni pe care nu le putem imagina, viața poate părea un miracol.

Dar la scară cosmică, pentru că planeta noastră este în cosmos, lucrurile se petrec deosebit de încet. O stea trăiește milioane sau miliarde de ani, o planetă se formează în sute de milioane de ani, galaxiile în miliarde de ani, și tot așa. Ce înseamnă câteva zeci de ani cât trăiește un animal sau un om raportat la toate aceste evenimente?

Dacă viața este un miracol divin, atunci de ce existența noastră în acest univers este atât de scurtă? Sau mai degrabă viața nu are nimic divin și este doar o altă formă de organizare a materiei, cea mai superioară, prin faptul că acumulează și transmite informație? Nu este oare datorită unui “accident” prin care a apărut viața, faptul că nici un organism viu nu este perfect și că toate vietățile sunt pline de hibe sau anomalii de tot felul, consecință a modului prin care ele au evoluat prin milioane de generații succesive?

Probabil viața în sine nici nu a apărut pe Pământ inițial… în curând sonde spațiale vor găsi microorganisme pe Marte sau pe cine știe ce comete hoinare și atunci ideologiile noastre construite pe wishful thinking și legende se vor zdruncina, provocându-ne la o nouă căutare a identității dar și a definiției vieții.

sursa: popsci.com