Nu mai pot deschide un radio sau un televizor fără ca să aud comentarii politice, de regulă aceleaşi, şi aproape că nu mai pot asculta un post de muzică fără ca un d.j. să facă apropouri politice sau tot felul de comentarii redundante. A înebunit lumea. Îmi e frică să pun pe Mezzo, ca nu cumva să-mi apară şi acolo un chibiţ anti sau pro. În apropierea turului 2, se vorbeşte şi la radio fără menajamente, ca la piaţă, despre opţiuni politice. Până şi glumeţii de serviciu de dimineaţă au dat-o pe politică şi intoxicare, în loc să-şi vadă de formatul lor. N-am crezut că o să ajung să îmi fie dor de glumele lor slabuţe şi previzibile, dar le prefer în locul acestui joc neverosimil de-a cetăţeanul turmentat. Dimineaţa chiar n-am chef ca să-mi spună cineva cum să votez şi cine ar trebui să facă guvernul. Vorba unui clasic grec: “nu ma f*te la cap înainte să-mi beau ceaiul”. Subscriu.
În ziua de azi, este o uriaşă aventură să fi un jurnalist bun în Romînia, pentru că marea majoritate sunt nu sunt plătiţi ca să aibe o opinie, ci ca să scrie opiniile altora. Mi se pare înjositor peste măsură ca cineva să-ţi confişte ideile. Înainte să termin liceul, m-am gândit şi la ideea de a mă face ziarist, direcţie firească pentru că 2 generaţii din familia mea au fost ziarişti. Dar atunci m-am gândit că va fi o inflaţie de jurnalişti şi că probabil, ar trebui să fac altceva mai pragmatic. Acum nu-mi pare rău, deşi e o meserie frumoasă, dar batjocorită azi de cei care o practică.
Totul se rezumă la bani. Aţi putea spune că de, la fel e şi în occident, dar eu spun că da, o fi şi acolo, dar vorba asta e adevărată mai ales în ţările slab dezvoltate şi sărace. Mizeria îi împinge pe oameni să facă jocul celui care dă, jocurile patronului şi aşa mai departe, pentru că fără acei bani oamenii riscă să ajungă în stradă sau să ajungă din nou foarte săraci. De asta eu văd jurnaliştii noştri ca pe nişte căţeluşi chiuaua care latră mult şi cu răutate. Sunt mici, trişti şi patetici. Ultimul lucru pe care i-l poţi lua cuiva este demnitatea. După aceea omul nu mai are nimic. Iar odată ce te-ai vândut eşti un nimic. Nu poţi scrie din convingere şi să ai o părere proprie, fără a fi măcar cu o idee diferită de cea a unui coleg de baricadă. Dar toate comentariile sunt la unison, ca sunetul unui diapazon menit parcă să dărâme prin rezonanţă un singur om. Aşa cum unii candidaţi citesc hârtiile şi bileţelele altora, aşa şi aceşti jurnalişti cântă după portativul finanţatorului. Noroc cu internetul şi cu puţinii oameni care mai ţin la deontologia lor profesională, dar şi la caracter.
Din ce am văzut eu, anii de campanie maliţioasă făcută la tv şi în presă nu au contribuit semnificativ în alegeri. Concluzia mea e că toată agitaţia care se face la televizor, radio şi în presă nu va schimba semnificativ ceea ce arată sondajele reale, cele pe care le ţin politicienii în sertar. Lumea de la oraşe dar chiar şi cei de la sate cu acces la informaţie, nu mai pot fi prostiţi ca în anii 1990. România e polarizată între două categorii majore — oamenii progresişti cu acces la informaţie pe care îi găseşti cu precădere în mediul urban şi în vestul ţării — şi populaţia conservatoare, refractară la schimbare, oameni pe care îi găseşti mai mult în mediul rural şi în oraşele mici, susceptibili la pomeni şi promisiuni deşarte. Preşedintele va fi hotărât de categoria care se va mobiliza mai mult la vot, pentru că opţiunile oamenilor sunt în mare parte fixate dinainte de alegeri.
