Când eram încă pionier, ni se dădeau compuneri sau teme de genul ”noi în anul 2000” și cum va fi viitorul nostru (socialist). Atunci credeam că România mileniului trei va fi Star Trek, dar ne-am amăgit, și poate de asta generația mea iubește SF-ul. Sincer, cred că pionierii de atunci ar râde de elevii de azi și turiștii de pe litoral cu siguranță că și-ar privi copiii cu milă, dacă stăm să ne uităm la acest senzațional clip, litoralul după 30 de ani, în care vedem că singura schimbare pe litoralul nostru sunt niște pomi.

Nu este un post nostalgic, zic doar că degeaba se face haz de cum era atunci, pentru că nu suntem mai breji, ba dimpotrivă.

În afară de parlament, eu nu știu dacă există o altă instituție mai penibilă și iresponsabilă decât mass-media de la noi. Evident, am să mă explic.

Avem tendinta de a trai intr-o poveste

Expresii de genul “cântă cu îngerii”, “îl face pe D-zeu să râdă”, “s-a dus la stele”, “a plecat puțin”, sunt lucruri care se spun copiilor mici, nu oamenilor mari. Și totuși, reporterii se întrec în tot felul de formulări pline de panglicuțe, mai strecoară o lacrimă, în loc să comenteze succint știrea, că doar omul trebuie să-și facă singur o părere și nu să i se dea cu ceapă pe la ochi. De fapt, când moare cineva, cuvintele sunt cam de prisos, iar cine a pierdut pe cineva drag înțelege ce spun.
 

Cam toate reportajele sociale sunt niște concerte de vioară, culminând cu inundațiile. “Oamenii au fost abandonați de D-zeu”, “s-a rupt cerul peste” Cioflingați, “s-a dezlănțuit urgia” sau “a sosit potopul” sunt lucruri cu care m-am obișnuit de ani buni. Montajele muzicale sunt tot mai lungi și văd mereu prim planuri cu grimasele unor bătrâni, oameni care se roagă “la bunul D-zeu” (care de bun ce e le-a distrus casele) și alte fețe disperate. Până la urmă eu la ce mă uit, la știri sau la drame indiene? În loc să văd niște apeluri lucide la calm și la ajutarea sinistraților, văd niște materiale lacrimogene care crează neliniște sau panică în rândurile celor care locuiesc în zone inundabile sau care au rude în astfel de locuri. Reacția poporului este “ne-o bătut D-zeu” sau “vine sfârșitul lumii, hai la cârciumă până nu o ia apa”, nu “hai să ne mobilizăm fraților!”.

Eu nu vreau să critic neapărat reporterul, pentru ca e și el un slujbaș acolo, dar presa este în general iresponsabilă și aruncă vina pe public, pentru că, chipurile, publicul “cere” un anumit tip de presă, muzică, filme, divertisment, etc. O televiziune nu e o langoșerie care vinde numai langoși cu brânză pentru că așa cere clientela de la colț. Se presupune că un redactor are mai multă cultură decât un patron de langoșerie și că înțelege că presa are un rol foarte complex în societate și poate manipula foarte ușor, poate crea panică și poate dezinforma. Dacă pe redactorul ăla nu-l duce capul, atunci o autoritate superioară, gen CNA, ar trebui să-i atragă atenția.

Un exemplu recent de presă iresponsabilă e prezentarea pe toate posturilor a otrăvii cu care s-a sinucis M.M. Cum ucide, unde se poate găsi, care e cantitatea letală minimă, am aflat până și culoarea. Sunt o mulțime de oameni depresivi cu tendințe de suicid care devorează informații din astea. Iar prezentarea morții artistei ca pe un basm frumos în care ea cântă cu îngerii nu face decât să îi împingă și mai tare pe anumiți nefericiți la gesturi extreme, de data asta cu “otrava sigură” prezentată la tv. Cred că e prima dată când se face reclamă unei otrăvuri. Mădălina Manole folosește otrava X este ca și Andreea Marin folosește “Head & Shoulders”. Folosește și tu!

Eu niciodată n-am avut bani mulți, dar n-am avut ura asta față de cei cu bani. Poate uneori m-a dezamăgit felul în care unii bogați înțeleg să își risipească averile, dar până la urmă e treaba lor, nu a mea. Totuși, fără oameni bogați nu ar exista locuri de muncă, nu ar exista economie și afaceri, nu am avea modele de succes și am fi cu toții uniform de nefericiți sau mai rău, la fel de săraci cu duhul. Sigur că mulți dintre bogați nu și-au făcut cinstit averile, dar hoțul neprins e negustor cinstit, iar noi nu suntem o nație de polițiști, ci de haiduci (tot un fel de hoți), cum scriam mai demult. Așa că televiziunile astea ar trebui să nu mai facă pe sindicatele, pentru că cei care le conduc sunt multimiliardari fără pretenții de filantropi, iar mulți dintre moderatori/analiști sunt niște ipocriți care nu știu ce e aia sărăcie.

În ziua de azi, este o uriaşă aventură să fi un jurnalist bun în Romînia, pentru că marea majoritate sunt nu sunt plătiţi ca să aibe o opinie, ci ca să scrie opiniile altora. Mi se pare înjositor peste măsură ca cineva să-ţi confişte ideile. Înainte să termin liceul, m-am gândit şi la ideea de a mă face ziarist, direcţie firească pentru că 2 generaţii din familia mea au fost ziarişti. Dar atunci m-am gândit că va fi o inflaţie de jurnalişti şi că probabil, ar trebui să fac altceva mai pragmatic. Acum nu-mi pare rău, deşi e o meserie frumoasă, dar batjocorită azi de cei care o practică.

Totul se rezumă la bani. Aţi putea spune că de, la fel e şi în occident, dar eu spun că da, o fi şi acolo, dar vorba asta e adevărată mai ales în ţările slab dezvoltate şi sărace. Mizeria îi împinge pe oameni să facă jocul celui care dă, jocurile patronului şi aşa mai departe, pentru că fără acei bani oamenii riscă să ajungă în stradă sau să ajungă din nou foarte săraci. De asta eu văd jurnaliştii noştri ca pe nişte căţeluşi chiuaua care latră mult şi cu răutate. Sunt mici, trişti şi patetici. Ultimul lucru pe care i-l poţi lua cuiva este demnitatea. După aceea omul nu mai are nimic. Iar odată ce te-ai vândut eşti un nimic. Nu poţi scrie din convingere şi să ai o părere proprie, fără a fi măcar cu o idee diferită de cea a unui coleg de baricadă. Dar toate comentariile sunt la unison, ca sunetul unui diapazon menit parcă să dărâme prin rezonanţă un singur om. Aşa cum unii candidaţi citesc hârtiile şi bileţelele altora, aşa şi aceşti jurnalişti cântă după portativul finanţatorului. Noroc cu internetul şi cu puţinii oameni care mai ţin la deontologia lor profesională, dar şi la caracter.

Din ce am văzut eu, anii de campanie maliţioasă făcută la tv şi în presă nu au contribuit semnificativ în alegeri. Concluzia mea e că toată agitaţia care se face la televizor, radio şi în presă nu va schimba semnificativ ceea ce arată sondajele reale, cele pe care le ţin politicienii în sertar. Lumea de la oraşe dar chiar şi cei de la sate cu acces la informaţie, nu mai pot fi prostiţi ca în anii 1990. România e polarizată între două categorii majore — oamenii progresişti cu acces la informaţie pe care îi găseşti cu precădere în mediul urban şi în vestul ţării — şi populaţia conservatoare, refractară la schimbare, oameni pe care îi găseşti mai mult în mediul rural şi în oraşele mici, susceptibili la pomeni şi promisiuni deşarte. Preşedintele va fi hotărât de categoria care se va mobiliza mai mult la vot, pentru că opţiunile oamenilor sunt în mare parte fixate dinainte de alegeri.

Eu sunt obisnuit sa ascult muzica buna si se intampla ca preferintele mele muzicale sa coincida cu muzica buna (nu, muzica buna nu este neaparat tot una cu muzica preferata). Intr-o zi, am constatat cu colegii de servici ca ne deranjeaza ceva la radio, dar nu intelegeam ce. Aveam fixate radiourile pe Romantic. Ne-am zis, astia ori s-au tampit, ori au bagat ceva emisiune pentru clubberi si gargara semiamuzanta de dimineata. Ca o precizare, pe mine ma enerveaza emisiunile de dimineata in care doi incearca sa fie amuzanti si sa ma distreze. Ba, e luni dimineata, ce dracu, cu exceptia cazului in care plec in concediu, nu imi vine sa rad! Apoi cred ca nici Benny Hill nu era amuzant in fiecare dimineata, mai ales cu o audienta de oameni imbufnati, buimaci, nervosi in trafic si cu gandul la servici, deci doi baieti de la radio nu au cum sa ma amuze zilnic decat daca is baut si vesel sau vin la 7 dimineata direct de la un chef.

Din pacate, Radio Romantic FM nu mai exista decat in Bucuresti, fiind inlocuit de alt post, nu ma intereseaza care. Sorin Oancea, actionar Antena 3 si administrator News FM, din cadrul Intact:

In urma unei analize in grup s-a ajuns la concluzia ca este mai bine sa lansam un radio comercial national, in loc de un radio de stiri

Bine dom’le, inteleg ca afacerea mergea cum mergea, dar cu muzica cum ramane? Parerea mea e ca atunci cand esti ditamai trustul, iti poti permite niste afaceri pentru blazonul tau de supertrust, sa arati ca ai si tu o sensibilitate acolo, o pasiune pentru frumos, pentru calitate, asa cum faceau cei mai bogati oameni din antichitate pana in prezent care investeau in arta si frumos.

Romantic FM se poate asculta online – http://www.romanticfm.ro/index.php?c=live

Mie îmi era antipatic ca politician, dar există o categorie de oameni pe care îi respecţi şi apreciezi chiar dacă îţi sunt antipatici, iar eu îl respectam pe acest om, mai ales pentru că era printre puţinii căruia îi păsa de limba română. A fost poate chiar singurul, sau cel puţin singurul care a reuşit să capteze atenţia publicului, arătându-ne cum să scriem şi să vorbim corect.

De multe ori hulite, propunerile sale pentru asimilarea cuvintelor englezeşti precum “sait”, “clic”, “maus”, vor avea precis aceeaşi soartă ca şi pulover sau ofsaid, şi limba română va mai câştiga nişte cuvinte noi.

Pruteanu are un sait, www.pruteanu.ro care deşi tributar internetului arhaic, cu o interfaţă greoaie, conţine o sumedenie de materiale valoroase, inclusiv lucrări literare celebre în traduceri de excepţie. Mă întreb ce se va întâmpla cu acel sait. De multe ori intram acolo, doar ca să citesc repede un fragment dintr-o carte, lucru minunat din cauza crizei de timp perpetue care mă împiedică altfel să citesc o carte ca altă dată. Iată un fragment din poezia Corbul de Edgar Allan Poe, foarte greu de găsit în librării, care mi-a plăcut în mod deosebit:

În perdele învinse roşul veşted de mătase
Cu-o foşnire de nelinişti, ca-ntr-un spasm chinuitor;
Şi-mi spuneam, să nu mai geamă inima zvîcnind de teamă:
,,E vreun om care mă cheamă, vrînd să afle-un ajutor –
Rătăcit prin frig şi noapte vrea să ceară-un ajutor –
Nu-i decît un trecător.”

Astfel liniştindu-mi gîndul şi de spaime dezlegîndu-l
,,Domnule – am spus – sau doamnă, cer iertare, vă implor;
Podidit de oboseală eu dormeam, fără-ndoială,
Şi-aţi bătut prea cu sfială, prea sfios, prea temător;
Am crezut că-i doar părere!” Şi-am deschis, netemător,
Beznă, nici un trecător.

În noul ev mediu al limbii române, marcat de manele, englezisme inutile şi cultura de messenger, moartea lui Pruteanu înseamnă pierderea unui reper activ al limbii şi culturii române. Rămânem cu ji, kre, k, cool sau bah. Vroiam doar o vorbă săţ-i mai spun, domnule Pruteanu!

Am un prieten in Marea Britanie care mi-a recomandat să ascult o serie de emisiuni grozave la Radio1 BBC şi când mi-a zis să le ascult, m-am gândit că de, nu prind BBC din UK în România. Dar trăim în epoca Internetului şi totul e posibil aşa că dacă mergeţi la adresa BBC Radio1, puteţi asculta până pe 28 septembrie emisiunile speciale cu ocazia aniversării a 40 de ani de Radio1.

Ce mi-a plăcut cel mai mult a fost emisiunea lui Sir Paul McCarney, care se mai poate asculta (dar nu ştiu pentru cât timp) de la acest link. E o emisiune grozavă pentru cei care apreciază muzica bună şi pentru cei care le plac The Beatles. McCartney a făcut o selecţie foarte bună cu melodiile sale preferate şi cele care l-au influenţat ca artist, iar eu m-am bucurat să ascult o emisiune cu el, fiind cred prima dată când am avut o astfel de ocazie.

Erau nişte vremuri când ascultam mult muzica asta veche, precum The Beatles şi alte trupe de rock’n'roll, în vremurile mele naive când descopeream muzica dincolo de colecţiile de muzică clasică ale mamei, şi fiecare melodie veche era totuşi nouă pentru mine. În 1992 (!) primisem primul casetofon şi încet încet am trecut de la viniluri la casete din care aveau toţi colegii.

Dacă lumea în general a uitat unele din marile şi grelele nume ale muzicii secolului trecut (ce ciudat sună), mi se pare minunat să mai găsesc astfel de emisiuni şi evenimente, pentru că tot mai des se întâmplă să aflăm cu surprindere de moartea unui mare artist precum Pavarotti, iar la noi Pittiş, şi să ne gândim că da, era un artist valoros, dar de care uitasem sau care începuse să se confunde cu zgomotul de fond al vieţii noastre cotidiene.

Radio1 este considerat cel mai bun post de muzică din lume, nededicat unui anumit gen ci numai calităţii.

P.S. Pentru a asculta emisiunea, vă trebuie RealPlayer.

Adevărul e că la noi sportul, cu ani în urmă un domeniu sinonim cu performanţa de înalt nivel, este varză, iar fotbalul a devenit o caricatură – din când în când mai prindem şi noi o zi proastă a unei echipe “titrate” din vest, după care ne îmbătăm cu apă de ploaie mult şi bine. De asta, pentru că sportul nostru e pe butuci, au apărut tot felul de manelo-ştiri din fotbal, cu protagonişti care mai de care mai coloraţi, dar care nu aduc nici o cinste fotbalului şi nici cluburilor pe care îi reprezintă în ipostazele în care sunt prezentaţi.

Azi am urmărit “ştirile sportive” – superterii stelei au format un front anti-Gigi, Gigi a încercat să cumpere toate biletele la un meci pentru a-şi împiedica proprii suporteri ca să vadă meciul, un antrenor a înjurat nişte suporteri care îl înjurau şi le-a arătat un deget, nişte jucători s-au certat cu arbitrul X, un patron de club îl contestă pe arbitrul Y, şi aşa mai departe. N-am văzut nici un gol, nici o fază de poartă, nici o reluare, nici măcar o chiflă de şut în primele 10 minute de ştiri.

M-am plictisit şi am urmărit o telenovelă.