Diferente intre noi si ei, la suprafata

Mă refer la ei, oamenii pe care i-am văzut în concediu, străinii, italieni, austrieci, nemți, francezi, sloveni, o mulțime, mai ales că în plin sezon turistic, Roma și celelalte orașe minunate erau pline de turiști.

În primul rând, am observat femeile și fetele… 😀 spre deosebire de românce se îmbracă mult mai simplu, mai casual, dar cochet totuși, asortat și la modă, dar fără a părea dezbrăcate, ca majoritatea de la noi. Nu am văzut culori țipătoare, ca la noi unde abundă verdele crud, galbenul strident, rozul de prost gust sau sclipiciul. În schimb am văzut multe culori pastelate și rochii cu modele diverse, iar la bărbați aceleași culori armonioase la o ținută casual. Deși la Veneția, de exemplu, este cu mult mai cald decât în România, cam toate femeile se îmbracă în rochii sau rochițe din acelea cu talia sus, lungi până la genunchi din material ușor. Nu am văzut pe nici una în mini sau în pantaloni scurți mulați, defapt cred că evită hainele mulate pe corp, pentru că e foarte cald. Decolteuri iar nu prea am văzut, nici măcar pe insula Capri, un loc foarte exotic și frumos. Cu toate astea am văzut femei frumoase mai ales în zona de nord a Italiei, dar toți oamenii sunt în general frumoși când zâmbesc. Continue reading

Impresii din concediu – Austria

Peisaj din AustriaPentru mine Austria înseamnă civilizație, rigurozitate și fast imperial. M-a impresionat peisajul și faptul că totul este foarte îngrijit, parcă peisajul ar fi generat cu un calculator. N-am văzut o tufă uscată, bălării sau garduri rupte. E o plăcere să mergi pe autostrăzile lor și să vezi cum au rezolvat anumite chestii. De exemplu, au pus panouri solare care să alimenteze semnele luminate de circulație, și nu am văzut nici unul lipsă. Continue reading