Acum 20 de ani, Timișoara devenea sinonim cu libertatea. Era primul oraș liber din România și numele Timișoara era pe buzele tuturor din lume prin radio Europa Liberă din Munchen. “Armata e cu noi” a fost strigătul victoriei, momentul în care soarta comunismului în România a fost pecetluită. Au trecut 20 de ani de atunci și unii dintre noi fie au uitat, fie nu au apucat acele evenimente înălțătoare. Totuși, măcar odată pe an, avem datoria morală de a reflecta un pic, măcar un minut, la prețul plătit pentru libertatea și democrația noastră, pe care în general o luăm ca pe un dat, ca pe ceva firesc, ce există de la sine. Nu, libertatea românilor a costat cel mai scump față de celelalte țări satelit ale URSS, iar în cazul Timișoarei prețul a fost peste o sută de morți, inclusiv copii.
Din nou la serviciu. Sîntem îngroziți. Ascultăm zgomotul blindatelor care se îndreptau spre piața 1 Mai (azi p-ța Iosefin, n.a.). Motivul — intreprinderea “Elba” cu circa 6000 de oameni era în grevă. Un camion de lîngă autogară și un tractor cu remorcă, încărcate cu pneuri au fost incendiate. Fumul negru și înțepător acoperea văzduhul. Blindatele au încercuit “Elba” și au îndreptat armele spre fabrică. Oamenii din “Elba” își cereau morții. Autoritățile au venit cu ofițeri înarmați și au somat oamenii să înceteze protestele. Dar muncitorii nu au cedat. Ei au refuzat să părăsească fabrica și după încetarea programului de lucru.
Vrînd să mergem acasă (la capătul celălalt al orașului fiul meu era singur) ni s-a spus: “vă descurcați cum puteți, peste tot se trage”. M-am dus cu soția spre Iosefin. Femei îngrozite fugeau spre noi. Două femei au fost răpuse lîngă Piața 1 Mai. Un grup mare de oameni strigau: “Porcilor, asasinilor!”. Un pluton de soldați aveau armele îndreptate spre ei. Ni s-a părut o veșnicie pînă a venit un tramvai, “1 roșu”. Ne-am urcat. Tramvaiul avea geamurile sparte, iar unde stăteam noi, geamul lipsea complet. Am trecut printre cordoane de soldați înarmați cu armele îndreptate spre noi. Deodată, în paralel cu noi mergea un camion plin cu soldați, în formație “arici”, cu armele îndreptate spre noi și cu degetele pe trăgaci. Erau la nici doi metri de noi și ne fixau cu privirea, gata să tragă. Mi-e greu să-mi amintesc ce am simțit atunci. Din fericire, camionul a cotit la Piața Sinaia spre dreapta. Am scăpat. La Maria, aceași camioane pline cu soldați în alertă de război. Ajuns acasă am constatat că rezervele de mîncare, și așa puține, erau pe sfîrșite, dar ne-am temut să ne întoarcem pentru cumpărături. Oricum magazinele din zonă erau devastate sau arse. [..]
Continuarea jurnalului de la revoluție început în posturile anterioare:
18 decembrie 1989, luni.
Cu frică mergem la serviciu. Peste tot armată. În fața bisericii lui Tokes de la Maria erau doar două autobuze și peste tot pe străzi, blindate. Pînă în Iosefin nu mai era nici o vitrină întreagă, totul era devastat, iar librăriile — scrum.
La fabrică, ședință în “sala mare”. Ni se citește un comunicat în care se spune că bande de huligani și șovini, dușmani ai poporului s-au dedat la acte de vandalism și că a fost nevoie să se intervină. [..] Lumea tăcea îngrozită, dar deja știau adevărul. Este declarată stare de necesitate, de război — dacă vor fi găsiți oameni în grupuri mai mari de trei persoane, se va trage fără somație. (more…)
Revin cu impresiile tatălui meu din perioada revoluției. Ziua de 17 decembrie a fost poate cea mai neagră pentru Timișoara:
17 decembrie 1989, duminică.
La ora 12 și jumătate eram în fața blocului. Era o zi ca de primăvară: un cer senin și un soare puternic inunda totul într-o lumină albă. O vecină îmi spune că vine de la gară și că tramvaiul nu oprește de la gară numai în stația Bălcescu (sărind peste 4 stații, inclusiv piața Maria, n.a.) Mi-a mai spus că la Maria pe străzile lăturalnice sînt tancuri. Tot ea mi-a mai spus că se distribuie pui la rație la măcelăria de lângă intersecția Cluj. Am discutat cu soția și m-am dus ca să cumpăr pui. Am fost surprins de mulțimea de oameni care mergeau pe jos, unii în oraș, alții spre centru. Nu mai circula nici un mijloc de transport în comun. Pe trotuarele pline de oameni am observat și două femei în vîrstă, una cu cîrjă, ce veneau pe jos chinuindu-se și înjurîndu-l în gura mare pe Ceaușescu. Am ajuns acasă fără pui, fiindcă s-au terminat cu cîteva persoane în fața mea.
Fiind duminică și timp frumos, mulți au ieșit la plimbare cu familia și copiii. Mulți au fost curioși și s-au dus la Maria și în centru. Ei nu bănuiau că vor intra în istorie și că unii dintre ei nu se vor mai întoarce acasă. Mai târziu a început măcelul. (more…)
Azi am fost foarte curios de manifestările din piața Maria cu ocazia comemorării evenimentelor de acum 20 de ani, așa că m-am dus cu gândul să particip și să fac poze. Într-un fel era de așteptat ca să găsesc doar o mână de revoluționari înconjurați de câteva zeci de gură cască, poate 100-200 de persoane, care repetau scandările de acum 20 de ani, nu neapărat numai cele din data de 16. Nici vremea nu prea ținea cu ei, pentru că ningea mărunt și umed, iar mie îmi înghețau picioarele. Zic asta ca ordin de comparație cu ce simțeau oamenii de acum 20 de ani, care au dormit acolo în frig și și-au riscat viața pentru niște idealuri, pentru că atunci nimic nu era încă palpabil. Nu avem voie să uităm că spre deosebire de alte țări mai norocoase, democrația de care ne bucurăm azi, cu libertățile și nevoile ei, am câștigat-o cu prețul multor vieți nevinovate, printre care și copii. Evident că pe cei care reconstituiau astăzi evenimentele de acum 20 de ani, ca și atunci, nu-i deranja nici frigul, nici vremea și nici cei 20 de ani care li se adunaseră în buletin.
Fără nici o formalitate au fost prezenți în mulțime fostul președinte Emil Constantinescu și primarul țărănist Gheorghe Ciuhandu, a cărui semnătură pe pactul cu PSD e încă proaspătă. Totuși, este de admirat respectul pe care îl au oamenii pentru eveniment pentru că nimeni nu i-a zis nimic, deși timișorenii sunt dezamăgiți de “trădarea” primarului aflat la al IV-lea mandat consecutiv.
La un moment dat a apărut și “tramvaiul comunist” cu același vatman din 1989, care la revoluție a scăpat cu viață după ce tramvaiul i-a fost mitraliat de armată. Am recunoscut imediat tramvaiul acela sinistru, ca o ladă, în care era mereu frig și curent, cu scaunele oribile din plastic roșu pe care nu-mi plăcea să stau nici vara. Mulțimea s-a adunat în jurul tramvaiului, revoluționarii s-au urcat pe tampoane strigând LIBERTATE și s-a dat jos în mod simbolic pantograful, amintind de gestul poetului Ion Monoran de a opri tramvaiele.
Privindu-i pe revoluționari, am avut impresia unei vechi gărzi, unor veterani demni de tot respectul, dar totodată marginalizați de cursul evenimentelor și al istoriei. Azi realitățile sunt cu totul altele și oamenii nu prea mai pun preț pe s-a întâmplat. Oamenii aceia mi se păreau că nu aveau mare lucru în comun, în afara evenimentelor dramatice de acum 20 de ani care îi leagă ca frații. Mi-a plăcut cum au plecat în coloană defilând de la piața Maria către Catedrală, pășind hotărât ca și cum strada era toată a lor, ținându-se braț la braț.
I-am urmat până la catedrală, unde s-a îngenuncheat și s-a spus “tatăl nostru” în memoria copiiilor uciși pe treptele catedralei, un episod al revoluției atât de sinistru încât e total de neînțeles pentru mine. S-a strigat “există Dumnezeu” și cu gândul la copiii aceia, n-am putut să mă întreb unde era D-zeu în acea seară, când au murit copii pe treptele casei domnului…
Sirg, la Vals rusesc: Haha, da, e adevărat, tu nu scrii despre gropi. Nici literelibere Dar eu parcurg multe bloguri şi asta e impresia mea. E bine că sunt oameni care scriu...
-X-, la Vals rusesc: Eu nu scriu despre gropi :). Rusii au compozitori, nu gluma. O coincidenta ciudata : acelasi vals rusesc aveam de gind sa-l pun in viitorul meu blog. Il...
Sirg, la Un martisor pentru voi: interesant, să fi preluat și bulgarii obiceiul? P.S. La mulți ani de 8 martie tuturor!
literelibere, la Un martisor pentru voi: martisorul mi-aduce aminte de anii de scoala. de multi, multi ani n-am mai purtat martisor. dar anul asta, pe 1 martie am plecat in...
maddy, la Alocatii diferentiate: da, pentru ca familia de care pomeneam eu isi face planuri pentru copil pana dupa facultate dar aia fara prea multa educatie/creier/bani isi...
Iar eu am scris despre iarnă mai mult ca tine!
