După evenimentul #timisoaranoastra s-a zis că s-a scris mai mult despre eveniment și nu despre ce ar trebui să-l facă pe un turist să se gândească la a vizita Timișoara. Așa că am să încerc să povestesc un pic despre Timișoara, Temesvar sau Temeschburg…
Piața Operei, lângă ceas
În primul rând, Timișoara este printre puținele orașe din România care este un brand și la acest lucru contribuie activ sau pasiv o serie de factori, cum ar fi istoria locală (mai ales cea recentă), poziția geografică, diversitatea etnică ce conferă un aer cosmopolit orașului și nu în ultimul rând o serie de oameni mai mult sau mai puțin cunoscuți care se implică în diverse proiecte și activități ce ridică gradul de normalitate al orașului spre cel din vestul Europei, normalitate pe care ne-o dorim cu toții, dar de care multe orașe românești sunt încă departe.
Îmi dau seama că Timișoara este un brand atunci când, călătorind prin România, oamenii se luminează la față și mă privesc cumva admirativ în momentul în care află că sunt timișorean. Treaba asta mă face și mai mândru de orașul meu și îmi dau seama că noi avem ceva deosebit aici care trebuie mereu îngrijit și îmbunătățit.
Placa comemorativa de la parohia lui Lazlo Tokes
Când spui Timișoara, astăzi spui Revoluție, spui democrație, spui anti comunism. Deși memoria și semnificațiile revoluției s-au cam estompat în memoria colectivă a românilor, Timișoara rămâne legată de revoluție pentru că de aici a pornit totul și punctul de plecare contează întotdeauna. Locul în care a început revoluția, strada parohiei lui Lazlo Tokes și piața Maria sunt locuri care nu spun mai nimic turistului pentru că nu sunt locuri monumentale sau impunătoare. Revoluția nu a început într-un palat ci a fost pornită de oamenii anonimi de pe stradă care au găsit curajul nebunesc pentru 1989, de a fi solidari față de nedreptatea care i se făcea unui om, pastorul Tokes, și de a cere libertate. De aceea, locurile respective trebuie simțite, nu doar văzute.
Deși sunt multe locuri frumoase de văzut, Timișoara nu este Barcelona ca să cazi pe spate la propriu. În schimb, la Timișoara poți simți o anumită atitudine diferită de alte zone din România și un anumit spirit care deasemenea nu-l regăsești în alte părți. Cei mai mulți care vizitează Timișoara remarcă acest spirit, și înțeleg că aici este altceva. În Timișoara vei vedea taxiuri pe care scrie “I ♥ Timișoara”, “100% Bănățean”, tramvaie și autobuze alb-violet și afișe cu “Nu te pune cu timișorenii”, “îmi iubesc orașul, nu îl murdăresc”, ș.a.m.d.
Multiculturalitate înseamnă bogăție
Timișoara are un aer european și datorită diversității etnice, aici conviețuind în armonie, departe de incitările naționaliste, români, maghiari, germani, evrei, sârbi și alte etnii încă din vremurile străvechi ale orașului. Poate ar trebui precizat că deși ne place să ne lăudăm cu Timișoara, zona Banatului nu a fost sub dominație românească decât din anul 1919, din momentul unirii, iar în trecut românii nu au fost o majoritate în oraș.
În timp ce în alte orașe oamenii se ceartă din cauza plăcuțelor bilingve, noi ne mândrim că cu faptul că bănățeanul adevărat vorbește măcar două din limbile celorlalte etnii și că avem inscripții în patru limbi sau teatru de stat în trei limbi, română, maghiară și germană, fiecare cu stagiunea sa.
Moștenirea imperială și cultivarea multiculturalității
Palatul Weiss, centru
Deși clădirile istorice ale Timișoarei suferă din cauza lipsei de fonduri și a birocrației, aici sunt aproximativ 15 mii de clădiri istorice ce merită văzute, majoritatea construite în timpul perioadei de boom al orașului din timpul dominației austro-ungare, în stilul art nouveau sau jugendstil (în germană), cu care Timișoara se poate identifica cu succes. Deși acest stil se poate vedea în multe orașe din țară, aici sunt cele mai mari și impunătoare clădiri, construite în zona centrului de bogații și generoșii industriași timișoreni la începutul secolului 20, sub influența maghiară a stilului art nouveau.
* Aș aminti de palatele: Dauerbach, Hilt & Vogel, Lloyd, Löffler, Merbl, Neuhausz, Szechenyi, proiectate de arhitectul László Székely și construite practic concomitent la începutul secolului 20.
Probabil una din sursele de mândrie a bănățenilor și a timișorenilor este această istorie și moștenire imperială de origine austro-ungară cu care ne place să ne identificăm, pentru că acest imperiu a lăsat ce este frumos în Timișoara – promenada corso, canalul Bega, barocul, jugendstil și tramvaiele. Totodată, austriecii au fost cei care au adus o mulțime de nații în zona Banatului și astfel ne-au învățat că diversitatea e un lucru bun.
Prințul Eugene de Savoy, portret de Jacob van Schuppen
Barocul amintește de un stil de viață dantelat, pe care bineînțeles noi îl romanțăm azi, dar care fără îndoială se adaugă brandului orașului, pentru că identitatea de azi a Timișoarei începe odată cu victoria unui mare comandant, prințul Eugeniu de Savoya care în 1716 care a eliberarat orașului de turci, aducând administrația austriacă ce va construi canalul Bega (1728-1758), spitale (1745), fortificații moderne (1723), școli (1718), catedrale (1736), teatru (1753), iluminat stradal (1760) și nu în ultimul rând o fabrică de bere (1718)!
Deși cetatea orașului a fost dărâmată pentru ca centrul orașului să se dezvolte, fragmente din bastioanele cetății austriece mai pot fi văzute și astăzi, bastionul Teresia fiind aproape 100% renovat.
Dacă barocul ține de conservatorism și o epocă a tricornurilor peste peruci albe, jugendstil este stilul care prinde pentru că art nouveau a fost un stil al unei perioade istorice, definită în țările unde s-a afirmat, de optimism, inovație și nonconformism, perioadă în care oameni nevoiași locuiau în chirie în clădiri superbe art nouveau, în cartierul Fabric sau Iosefin.
Detaliu de pe palatul Mercur din pta Traian
Inovație și identitate
1884, primul oras de pe continentul european iluminat electric
Timișoara nu a fost doar un alt oraș al imperiului Austro-ungar, ci al doilea ca importanță după Budapesta în regatul Ungariei. Acest lucru se poate vedea prin atenția care s-a acordat dezvoltării orașului. Astfel, în perioada sa de boom, Timișoara a fost unul dintre cele mai progresiste orașe din Europa, edilii orașului întrecându-se în premiere precum: spitalului municipal (1745, cea mai veche clădire din Timișoara), iluminatul stradal cu lămpi (1760), primul ziar german din sud-estul Europei (1771), biblioteca lui Josef Klapka — prima bibliotecă publică de împrumut din imperiul Habsburgic, din regatul Ungariei şi din teritoriile româneşti — (1815), iluminatul stradal cu gaz — premieră în imperiul Habsburgic — (1855), iluminat stradal electric – premieră pe continentul european, 731 de lămpi (1884), stație de salvare — premieră pentru Ungaria și România — (1886), tramvaiul electric — premieră pe teritoriile României de azi — (1899), ș.a.
Tramvaiele fac parte din istoria și identitatea orașului pentru că Timișoara are o foarte veche rețea de tramvaie care se extinde pe un număr mare de linii și care acoperă toate zonele orașului. Tramvaiul este ceva ce se adaugă la personalitatea unui oraș, iar acum îmi vin în minte tramvaiele din San Francisco, o emblemă a celebrului oraș californian. Din când în când, pentru a marca anumite evenimente, primăria pune în circulație tramvaie de epocă, unele chiar foarte vechi, pe care aș vrea să le văd cât mai des. La brandul Timișoarei s-a adăugat, cu voia timișorenilor, culoarea violet, culorile echipei de fotbal Poli Timișoara, la care bănățenii țin foarte mult. De asta, violetul a început să înlocuiască clasicul galben-ocru al tramvaielor comuniste, și astfel tramvaiele dar și autobuzele din Timișoara au un aer pitoresc care îți amintește că ești în Timișoara. Deja canalul Bega a fost redeschis circulației și se pot închiria ambarcațiuni, iar pe viitor vor (re)circula vaporașe, de care îmi amintesc cu drag decând eram mic.
Piața Unirii și domul romano-catolic
Dacă piața Operei (sau a Victoriei) simbolizează istoria românească a orașului, prin catedrala ortodoxă Mitropolitană, statuia lupoaicei cu Romulus și Remus — cadou al Romei care salută latinitatea noastră — și clădirea Operei, simbol al revoluției din 1989, Piața Unirii amintește de diversitatea etnică și trecutul imperial al Timișoarei. Într-o singură piață avem o catedrală romano-catolică, o biserică ortodoxă sârbească, clădirea Episcopiei Sârbe, o sinagogă (la mică distanță de piață), o școală de limbă germană (Nikolaus Lenau), un palat baroc al fostei administrații austriece, și un monument închinat sfintei Treimi ce amintește de ciuma din secolul al XVIII-lea, similar cu cel aflat la Viena. În schimb, numele pieței amintește de Marea Unire, când la 3 august 1919, trupele române au intrat în Timișoara.
Palatul Bruck din Piata Unirii
Piața Unirii este cel mai pitoresc loc din oraș, unde se pot vedea clădiri baroce, art nouveau și elemente eclectice, și totodată cel mai reprezentativ loc pentru Timișoara, care evident nu trebuie ratat.
Desigur, Timișoara este un oraș cu problemele sale și eu nu fac abstracție de faptul că trăim în România tranziției neîncetate, cu problemele societății noastre slab educate. Nu este un paradis al civilizației, dar este mai bine decât în alte părți, poate și pentru că moștenirea austriacă ne obligă să fim mai civilizați.
sursă poze: Orădeanul, Lilișor, Radu Beligăr,Tomata cu scufița
Pe aceeași temă:
COMENTARII RECENTE