Mă uit la “telenovelă”

Colegii au început să facă mișto de mine pentru că mă uit la o “telenovelă”. Adevărul e că de câteva luni mă uit la un serial corean care îmi place foarte mult, la TVR — Legendele Palatului, Prințul Jumong, sau pe scurt “Jumong“.

Eu și publicul de vârsta a treia mă uit la serialul ăsta, care este un fel de telenovelă combinată cu film de acțiune / film istoric. Deja serialul a trecut de jumătate la TVR, dar se poate descărca și de pe torenți cu subtitrare în engleză.

Serialul are la bază o legendă despre cum s-a format nația coreană, un fel de mit al lui Traian și Dochia, acțiunea petrecându-se în secolul I dinaintea erei noastre, în timpul unei perioade plină de conflicte între imperiul chinezesc Han și măruntele state feudale din peninsula coreană. Acțiunea are la bază personaje istorice reale, precum prințul Jumong și familia sa, dar firul poveștii a fost evident romanțat ca să iasă serialul mai lung și mai interesant. Eu am început să mă uit de pe la episodul 8 sau 9 când m-a prins o scenă de cafteală în toată regula, ninja style, iar apoi am fost curios ce se întâmplă mai departe.


[ Scena întreagă aici. ]

În ultima vreme am văzut tot felul de seriale americane și parcă m-am plictisit de aceleași clișee, iar “Jumong” este un serial foarte reușit care vine dintr-o zonă total nouă pentru mine, în care se văd tiparele unei alte culturi, cele asiatice, și mai puțin șabloanele cu care m-am obișnuit. Mie îmi plac teribil costumele de mătase și armurile elaborate din serialul ăsta. Nu știu dacă chiar așa se îmbrăcau oamenii în secolul 1 înaintea erei noastre (când se petrece acțiunea serialului) dar cu siguranță îți iau ochii și adaugă ceva pitoresc fiecărui personaj.

Jumong (dreapta)

Aș mai zice de talentul actorilor, pentru că unii mi se par fenomenali. Asiaticii pun mult accent pe mimică sau expresie și sunt unele personaje care exprimă foarte mult deși paradoxal figura lor rămâne aproape imobilă. Unul din preferații mei este primul ministru, un tip machiavelic dar mereu zen, care uneori lasă să îi tresare o sprânceană sau mustața, și în felul acesta are un aer teribil, autoritar și atotștiutor.

Serialul ăsta îmi amintește cumva de copilărie de vremurile când mă uitam la Țestoasele Ninja, pentru că sunt convins că dacă l-aș fi văzut acum 15-20 de ani aș fi fost teribil de încântat, de fapt nici acum nu sunt prea departe de entuziasm :)

Infantilismul din media. Presa e iresponsabila în general

Mie îmi plac mult poveștile, filmele fantasy și lucrurile care țin de copilărie. Toți avem momente când tânjim după copilărie. Dar, timpul a trecut și nu mai sunt copil; mă consider un om rațional și îmi plac oamenii mai deștepți și mai raționali ca mine. Deși locul oamenilor foarte deștepți ar trebui să fie undeva unde să fie văzuți și auziți de toată lumea, treaba asta nu se întâmplă, cel puțin în mass-media românească.

În afară de parlament, eu nu știu dacă există o altă instituție mai penibilă și iresponsabilă decât mass-media de la noi. Evident, am să mă explic.
Continue reading

Realitatea TV = stress

Realitatea TV a devenit un post pe care eu nu-l mai pot urmări. Cred că un minut de Rtv este echivalentul stressului pe care il primesc în 8 ore la servici, sau mai rău pentru că felul în care prezintă ei știrile și cum toacă măsurile dure ale guvernului, mă face să mă sinucid. Tendința asta de a dramatiza subiectiv ce se întâmplă mi se pare o chestie care n-are mai nimic în comun cu jurnalismul. Și mai e o chestie care mă exasperează în scurtele momente în care sar de la un canal la altul: toți își dau cu părerea, dar de fapt nici unul nu are o soluție reală, ei numai înjură. E ușor să critici, și sincer, chiar aș vrea să își dea demisia toți de la putere ca să vină contestatarii și să îi văd pe ei cât sunt de deștepți, că din tribună e ușor să fi antrenor. Nici un politician nu m-a convins vreodată că ar vrea să facă ceva pentru țară, în schimb am văzut cât de mult își doresc puterea și ciolanul, cu orice preț.

Eu niciodată n-am avut bani mulți, dar n-am avut ura asta față de cei cu bani. Poate uneori m-a dezamăgit felul în care unii bogați înțeleg să își risipească averile, dar până la urmă e treaba lor, nu a mea. Totuși, fără oameni bogați nu ar exista locuri de muncă, nu ar exista economie și afaceri, nu am avea modele de succes și am fi cu toții uniform de nefericiți sau mai rău, la fel de săraci cu duhul. Sigur că mulți dintre bogați nu și-au făcut cinstit averile, dar hoțul neprins e negustor cinstit, iar noi nu suntem o nație de polițiști, ci de haiduci (tot un fel de hoți), cum scriam mai demult. Așa că televiziunile astea ar trebui să nu mai facă pe sindicatele, pentru că cei care le conduc sunt multimiliardari fără pretenții de filantropi, iar mulți dintre moderatori/analiști sunt niște ipocriți care nu știu ce e aia sărăcie.

Semidoctii de la televizor

Ințeleg că jurnalismul are mai multe forme și că se ocupă fie de senzațional, politică, divertisment și altele, dar nu înțeleg de ce există atât de multă dezinformare la televizor (și nu numai). Pentru că jurnalismul prost e un subiect vast, mă refer doar la acele emisiuni unde sunt invitați tot felul de semidocți ca să-și dea cu părerea despre evoluție, civilizații dispărute, extratereștrii, big bang, univers, fizică, astronomie, destin și ce mai vreți voi. Dar, din păcate, oamenii ăștia nu au nici o idee despre ce vorbesc, sau, în cel mai fericit caz, au citit multe lucruri pe care însă nu le-au înțeles.

Azi, dau peste un nene “scriitor” la un post relativ respectabil, care își dădea cu părerea despre univers, și explica tot felul de prostii despre big bang și formarea sistemelor solare. De acord că big bang-ul e o teorie (acceptată totuși de o bună majoritate a comunității științifice) dar dacă cineva nu o înțelege, asta nu înseamnă că de asta nu e valabilă sau că e proastă. Zicea domnul scriitor că el nu poate accepta ca materia să explodeze în infinit (referindu-se la big bang). Păi nene, teoria spune că tot universul s-a născut prin big bang, inclusiv spațiul, care e o consecință a energiei, nu doar materia/energia. Apoi zice o altă aiureală, că teoria după care sistemele solare se formează din nebuloase (nori de praf și gaze de dimensiuni astronomice) e greșită, pentru că nimic nu se poate forma dintr-un nor inert și nemișcat. O simplă recapitulare a noțiunilor de termodinamică din liceu ne spune că atomii și moleculele din orice gaz sunt în mișcare, cu excepția cazului în care am avea temperatura de 0 absolut (grade kelvin). Pe lângă asta mai avem radiații și perturbații gravitaționale de la stele din jur și alte corpuri, comete, planetoizi rătăciți etc, așa că, dacă pui cap la cap niște noțiuni elementare de fizică poți înțelege cum se nasc sistemele planetare. Important e să gândești cu mintea ta.

De ce nu se poate invita un tânăr doctorand în astrofizică sau pe cineva de la institutul astronomic, în loc de tot felul de reeditări de prof. Hîncu? În sfârșit…

O altă emisiune care îmi displace, deși adesea temele sunt interesante, e acea emisiune științifico-kitsch-fantastică a lui Oreste, care profită din plin de ignoranța oamenilor. E firesc ca lumea să nu știe despre fizica cuantică sau alte domenii sofisticate, dar atunci mai bine aduci pe cineva competent și cu darul de a explica, decât tot felul de genii ratate care bat câmpii într-un discurs prolix care te prostește mai mult decât te informează.

Ca o concluzie, îmi amintesc din nou invitații de la emisiunea dedicată inaugurării acceleratorului Hadron collider de la CERN pe Realitatea TV — un preot, un politician, un astrolog și un fizician (în alt studio). Cine a vorbit mai mult despre hadroni? Popa și politicianul. Când a vrut să zică și fizicianul ceva, au băgat publicitate. Ce a înțeles românul? Să dea bani la biserică pentru că vine sfârșitul lumii și nu se știe dacă prinde loc în Rai, și că trebuie să meargă la vot ca să voteze cu politicienii responsabili care nu ar investi în cercetare.

Reclame reuşite

Dacă Maddy scrie de reclame urâte, mi-a venit idea să scriu despre reclamele reuşite pe care le-am văzut la TV. Publicitatea e un rău necesar, de care din păcate nu mai ştim cum să scăpăm, dar uneori, rar, e drept, sunt unele reclame care te fac să scoţi televizorul de pe mute sau să nu schimbi canalul. Şi sincer, unele sunt amuzante şi îmi mai şterg dezgustul provocat de noianul de reclame stupide pe care le vedem în general cu tona.

Mie îmi place seria de reclame la Romtelecom cu “infractorul” ratat. Nici nu ştiu care îmi place mai mult, de exemplu cea cu bătrânul cu fiul bodyguard e foarte reuşită şi populară, dar şi aceea cu bătrânica care îi zice: “săracul de tine, te simţi singur de intri în casele oamenilor aşa”. Totuşi, dacă ar fi să aleg, aş alege-o pe cea cu foxy85: (mă amuză cum ajunge să fugă de ea)

O altă reclamă scurtă şi amuzantă e cea la Cosmote, cu actorii care repetă Scrisoarea a III-a: “Tu eşti Mircea? … Nu” Sec. :) )

Vouă ce reclame vă plac?