Ieri am văzut doi oameni total diferiţi: un copil care fugea să prindă un porumbel până aproape ce a reuşit, şi un bătrân cerşetor căruia i se odihnea un porumbel pe umăr. Dacă alergi după un lucru, e posibil să “îl ajungi”, dar totodată îl poţi avea lăsându-l “să vină” la tine. Se pare că această cale, din urmă, nu are nimic din spectaculosul luptei, a strădaniei şi a efortului prin care ne justificăm că am meritat acel lucru pentru care “am luptat”.

Cu toate astea, acolo unde noi ne străduim pentru ceva, alţii au reuşit parcă miraculos, fără efortul pe care noi îl depunem pentru acelaşi lucru. Uneori a dori e un handicap îndeajuns de mare pentru a obţine ceva. Calea de mijloc seamănă cu un curs al apei, niciodată apa nu curge pe unde vrea. Apa nu vrea sa curgă, doar curge pe drumul cel mai scurt şi cel mai uşor. În viaţă ne dorim prea mult şi obţinem prea puţin deoarece petrecem prea mult timp dorindu-ne sau încercând să păstrăm la nesfârşit ce avem.

Tot ce obţinem este precum o carte de la bibliotecă. Cineva “de Sus” doar ne “împrumută” lucruri – iubire, fericire, bani, glorie, extaz, chin şi necaz – pe termen scurt sau lung, şi adesea simţi că ai vrea să returnezi “cărţile” care dor, dar nu ştii cum.

Pigeon man photo ©  Craig Robinson