Se numeşte destin. Nu e o carte scrisă, ci una care se scrie mai repede decât poţi citi, şi rămâi în urmă. E ca la film, când protagoniştii vorbesc prea repede iar subtitrarea curge cu nepăsare. Se zice că pierzi firul. Revenind, şi cu alte cuvinte, nu înţelegi de ce ţi se întamplă ţie.
Bineînţeles că nu te aştepţi să fi păpuşa sorţii, şi urăşti să ţi se zică “n-ai ce face” sau mai cosmopolit – “shit happens”. Nu. Urăsc lupta cu morile de vânt, sforile “maestrului Gepetto”, şi apoi, replicile terapeute.
Când totul e perfect, ca apoi să se prăbuşească inevitabil, defapt totul părea perfect, iar lucrurile stăteau să se prăbuşească din start. De ce ne păcălim construind din speranţe turnuri Babel către lucruri sublime, dar imposibile? Nu ştiu, dar cred că am aflat de ce se prăbuşesc fără avertisment. Pentru că, în citadela viselor în care ne învârtim din când în când, îţi trebuie “aprobare” ca să clădeşti. Autorizaţie pentru a visa.
Mi-au demolat turnul Babel. Era prea aproape de imposibil. Sau n-am dat şpagă.
Da, se pare ca nu avem dreptul sa visam, si cand chiar o facem si incercam sa-l implinim, (visul) reusim atunci cand nici nu ne mai asteptam, ne bucuram o clipa, o zi, un an, si apoi totul se prabuseste ca Turnul Babel. Probabil ori nu am stiut sa vorbim, sa ne comportam, sau pur si simplu asa era scris dinainte sa fie…
Poate trebuia si noi, ca mesterul Manole, sa facem un mare sacrificiu. Cand il facem, deja e prea tarziu… Ramane doar praf, pulbere, lacrimi, disperare…dar mai ramane ceva…..Amintirea… pe care nu ne-o poate lua NIMENI
Shit! urasti replicile terapeutice. Pai si eu unde mai scriu?
Imi pare rau sa dezamagesc, dar visele frumoase SE POT IMPLINI, turnurile pot rezista in picioare (uneori se mai inclina, ca in Pisa:) ), pot sa va garantez asta pt. ca eu traiesc un asemenea vis implinit, o relatie de iubire, in cazul meu, dar va zic cu mana pe inima ca am vazut si alte vise implinite,in cele mai diverse moduri.