Toată lumea a auzit ceva despre călătoria în timp. Ne interesează? E posibil? Cică da, dar “altfel”, încât nu ştie încă nimeni cum.
Dacă e posibil e mai puţin interesant, dar sunt fascinante toate scenariile pe care le facem cu gândul la eventualele noastre călătorii prin trecut şi viitor. Dacă vrei să citeşti paradoxuri temporale, nu o face seara sau dimineaţa înainte să te dezmeticeşti, ci numai atunci când ai fi în stare să înţelegi o frază kantiană din prima. Iată un exemplu: dacă vizitezi viitorul, al cui viitor îl vizitezi, dacă tu eşti plecat în acel viitor, şi deci, în trecutul acelui viitor, tu nu mai exişti, deoarece ai plecat în “viitor”? Se presupune că ai fost în viitor, l-ai văzut şi te-ai intors inapoi… altfel nu te mai poţi regăsi în viitor, nu?

Probabil unii dintre voi au auzit ceva de Stephen Hawking – nu e fotbalist, actor sau scriitor de horror – ci unul dintre geniile contemporane în domeniul fizicii teoretice. El şi-a permis la o vreme următorul raţionament, după părerea mea, hilar: călătoria în timp nu e posibilă deoarece dacă ar fi posibilă am fi vizitaţi de fiinţe din alt timp, trecut sau viitor, şi deoarece nu ne vizitează nimeni, acest lucru nu e posibil! Tot el a făcut un raţionament similar legat de extratereştri. (Hawking este cunoscut pentru afirmaţiile sale excentrice şi diversele pariuri făcute cu colegi de breaslă pe teme ştiinţifice)

Eu zic asa: dacă mâine nu mă bagă nimeni în seamă pe stradă, înseamnă că nu m-a văzut nimeni şi că nici nu există alte persoane pe stradă, în afară de mine, deci eram singur pe stradă.
Stephen Hawking fiind unul din autorii mei preferaţi, nu am sa îl persiflez în continuare, mai ales pentru că între timp a revenit asupra părerilor sale “interesante” legate de timp. Dar ideea asta nu more niciodată. Aş putea face un blog numai despre subiectul călătorie în timp.

Până atunci, iată un link.