Comunicarea în ziua de azi

Sunt multe articolele nostalgice despre copilăria dinainte de Revoluţie şi nu vreau să mai scriu unul. Atunci lucrurile erau mult mai normale şi fireşti, iar contrastul puternic cu ce am trăit atunci şi ce am ajuns să vedem azi ne face să ne reamintim. De asta îmi e greu ca să nu remarc nişte lucruri stranii legate de felul în care chiar şi prietenii apropiaţi au ajuns să comunice.

Iată o scurtă listă cu felul deformat în care am ajuns să comunicăm:

  • SMS-urile folosite pentru a transmite ceva important, în loc de a suna şi a spune personal. De multe ori se apelează la SMS pentru mesaje de tip “Nu mai suntem împreună”, “PA”, sau altele gen “eşti un dobitoc” şamd
  • e-mail-urile. De câte ori nu aţi trimis mailuri colegului de birou aflat la 2 metri mai departe?
  • Comentariile sau mesajele lăsate pe blog sau pagini gen hi5, facebox, myspace, ca mod de a transmite că n-ai uitat de persoana respectivă. Nu-i mai uşor să suni?
  • Mesajele offline cu bancuri, anunţuri umanitare, închiderea Yahoo, sau întrebări gen “ce mai faci”, când un simplu telefon este mult mai eficient…
  • mesageria instant folosită pentru discuţia cu colegul de birou sau mai nou, cu prietenii de la masă cu laptop conectat la hotspot 🙂
  • felicitările online în locul urărilor telefonice (în condiţiile în care tarifele la telefon devin tot mai accesibile) sau a felicitărilor clasice trimise prin poştă

Am ajuns atât de comozi şi de cibernetizaţi, stare pe care o numesc onlainizare. Azi omul obişnuit cu Internetul suferă un fel de sevraj dacă află că staţia la care lucrează sau calculatorul de acasă e deconectat temporar de la Internet. Dar în mod ciudat, se simte paralizat, închis, izolat.

Lumea nu mai încearcă să îşi caute un partener în societate, ci online, pe saituri de matrimoniale, pentru că este mult mai facil şi e mai uşor ca să îşi ascundă complexele după o poză furată de pe net sau o identitate falsă. Nu devenim mai meschini şi mai impersonali pe zi ce trece? Cineva mi-a zis – “de ce să ne vedem în oraş când putem vorbi pe mess?” No further comment…

4 thoughts on “Comunicarea în ziua de azi

  1. Nu ca vreau sa ma laud, dar am trimis doua scrisori anul asta!
    Si apropo, eu prefer sa ma intalnesc la o cafea cu persoana respectiva decat sa stau sa conversez pe mess. E mai personal si cu ocazia asta mai vad si eu cum arata la fata.

  2. Depinde de dispozitie, companie si finante. Evident, in timpul scolii, in barul facultatii, iar in rest pe unde se nimereste.

Comments are closed.