Impresii din Ungaria

Budapesta

Recent am fost din nou în Ungaria cu câţiva colegi. Mânaţi de apropierea Paştelui şi a speculei care ne goleşte buzunarele în apropierea oricărei sărbători, ne-am gândit să facem nişte cumpărături. În primul rând, ouăle sunt 30 de bani, spre deosebire de 50 sau chiar 60 cât sunt la magazinele de la mine din zonă.

Mâncarea în general este mai ieftină, şi pe alocuri sunt sortimente la reducere, ceea ce nu prea vezi la noi de sărbători. Am cumpărat o conservă de ravioli de 800g cu 4,8 lei, din care se satură fără probleme 2 persoane flămânde (ravioli este o mâncare consistentă din paste). E adevărat că nivelul lor de trai e ceva mai ridicat, dar acolo lumea cumpără mâncare, nu cum vezi adesea la noi în magazine gen Plus, Profi sau Billa, pensionari care plimbă coşul doar pentru o pungă de lapte sau 5 ouă. Impresia mea generală a fost că totul e la jumătate de preţ, sau aproape.

Am fost şi într-un bazar unde se vindeau ţoale, papuci şi obişnuitele nimicuri din orice piaţă. Ca peisaj, arată identic – aceleaşi tarabe şi coşmelii din tablă, aceeaşi marfă ca la noi, aranjată la fel – DAR cu deosebirea esenţială că fiecare obiect avea preţul afişat într-un mod cât se poate de explicit. Preţurile erau de asemenea mai mici pentru aceleaşi produse care le poţi cumpăra şi în România – geci din Turcia, papuci din China, tricouri din Bangladesh, etc. Nu ştiu de ce la noi preţul este secret, probabil funcţie de moaca clientului, parte din planul “taxa pe fraier”.

Nu vă duceţi fără cineva care vorbeşte maghiara, pentru că nu o să vă descurcaţi deloc cu engleza. Având toate filmele dublate şi inclusiv Windows sau Linux complet traduse în maghiară, este normal că nici măcar tinerii nu se descurcă cu engleza, inclusiv cei care lucrează în magazine de calculatoare.

Am ajuns să cred că vestul ţării a crescut şi datorită speculei făcute cu produse alimentare ieftine aduse de la unguri, vândute aici la preţuri umflate şi profitând de faptul că produsele autohtone fie lipsesc, fie sunt mult mai proaste.

4 thoughts on “Impresii din Ungaria

  1. Bine spus : “taxa pe fraier”, vanzatorul nu mai pune pretul pe haina pe care o vinde in ideea ca poate scoate ceva in plus fata de salariul fix castigat…DE CE NU PUTEM FII CORECTI?

  2. hehe, ce schimbare la tine pe blog. Era si cazul nu?!
    Sa nu-mi spui ca tu mai mergi la piata in Timisoara, sa-ti cumperi haine … In piata nu mai gasesti blugi simpli, fara sclipici si tot felul de zorzoane. Cand am fost in Ungaria mi-am cumparat 2 bluze cu 11 lei bucata si acum imi pare rau ca nu mi-am mai luat, nu pentru ca erau ieftine cat pentru calitatea lor. In plus sunt mai lungi si imi acopera rinichii.

  3. Am ales o temă mai prietenoasă, cu modificările de rigoare 😉 Bănuiesc că îți place!

    A, și mă bucur că ai revenit pe blogul meu!

    Legat de articol, nu, nu-mi iau blugi din piață, dar mai știu cum arată iar în Szeged nu am luat nimic din piață, ne-am dus pentru comparație.

Comments are closed.