Cu mare surprindere am aflat că ieri s-a stins din viaţă George Pruteanu datorită unui infarct. Avea 61 de ani. Pentru cei pe care îi interesează măcar unde şi dacă pun cratima, acest om a însemnat un reper. Pruteanu a devenit un fel de sinonim pentru exprimarea corectă şi foarte multă lume ţinea cont de indicaţiile lui lingvistice, indiferent de simpatia politică.

Mie îmi era antipatic ca politician, dar există o categorie de oameni pe care îi respecţi şi apreciezi chiar dacă îţi sunt antipatici, iar eu îl respectam pe acest om, mai ales pentru că era printre puţinii căruia îi păsa de limba română. A fost poate chiar singurul, sau cel puţin singurul care a reuşit să capteze atenţia publicului, arătându-ne cum să scriem şi să vorbim corect.

De multe ori hulite, propunerile sale pentru asimilarea cuvintelor englezeşti precum “sait”, “clic”, “maus”, vor avea precis aceeaşi soartă ca şi pulover sau ofsaid, şi limba română va mai câştiga nişte cuvinte noi.

Pruteanu are un sait, www.pruteanu.ro care deşi tributar internetului arhaic, cu o interfaţă greoaie, conţine o sumedenie de materiale valoroase, inclusiv lucrări literare celebre în traduceri de excepţie. Mă întreb ce se va întâmpla cu acel sait. De multe ori intram acolo, doar ca să citesc repede un fragment dintr-o carte, lucru minunat din cauza crizei de timp perpetue care mă împiedică altfel să citesc o carte ca altă dată. Iată un fragment din poezia Corbul de Edgar Allan Poe, foarte greu de găsit în librării, care mi-a plăcut în mod deosebit:

În perdele învinse roşul veşted de mătase
Cu-o foşnire de nelinişti, ca-ntr-un spasm chinuitor;
Şi-mi spuneam, să nu mai geamă inima zvîcnind de teamă:
,,E vreun om care mă cheamă, vrînd să afle-un ajutor –
Rătăcit prin frig şi noapte vrea să ceară-un ajutor –
Nu-i decît un trecător.”

Astfel liniştindu-mi gîndul şi de spaime dezlegîndu-l
,,Domnule – am spus – sau doamnă, cer iertare, vă implor;
Podidit de oboseală eu dormeam, fără-ndoială,
Şi-aţi bătut prea cu sfială, prea sfios, prea temător;
Am crezut că-i doar părere!” Şi-am deschis, netemător,
Beznă, nici un trecător.

În noul ev mediu al limbii române, marcat de manele, englezisme inutile şi cultura de messenger, moartea lui Pruteanu înseamnă pierderea unui reper activ al limbii şi culturii române. Rămânem cu ji, kre, k, cool sau bah. Vroiam doar o vorbă săţ-i mai spun, domnule Pruteanu!