Extraterestri sau “wishful thinking”?

Mă întreb câţi din cei care şi-au pus vreodată în mod serios problema dacă există sau nu contact cu extratereştrii a ajuns la concluzia sau la părerea că totul e o poveste născocită de ahtiaţii dupa SF şi că nu există viaţă inteligentă univers, în afară de noi? Eu nu cred să existe prea mulţi sceptici. Dar există şi ce se numeşte “wishful thinking” adică a gândi într-un mod idealist, fără a vedea şi contraargumentele. Totuşi oamenii nu sunt atât de proşti încât să fie prostiţi la nesfârşit cu poveşti ţesute cu aţă albă şi se pare că tot mai multe informaţii din surse foarte bune vin să susţină faptul că planeta noastră este demult vizitată de fiinţe extraterestre, lucru care ar explica multe relatări stranii din istoria omenirii, de la relatări biblice până la cronici din secolele 18-19.

Cum scriam şi altă dată, m-am gândit de multe ori la E.T. şi la omuleţii gri, decând eram copil şi mă uitam la Aventurierii Spaţiului. Sunt din aceia care vor să creadă, vorba viitorului film X-Files -“I want to believe”. Recent, venerabilul dr. Edgar Mitchell, un veteran al programului Apollo, ne dezvăluie ceea ce mulţi ne imaginam demult:

“Se întâmplă să fi fost suficient de privilegiat să aflu că am fost vizitaţi pe această planetă şi că fenomenul OZN-urilor este real. A fost foarte bine acoperit de către toate guvernele, timp de 60 de ani, dar încet-încet aceste informaţii au ieşit la iveală, iar câţiva dintre noi am fost privilegiaţi să fim înştiinţaţi cu privire la aceste lucruri”

Mie mi-a plăcut reacţia NASA: “Domnul Mitchell este un foarte bun american, dar noi nu îi împărtăşim opiniile pe acest subiect”, deci ăă’…  tipu’ e un bun american… senil, şi până vin omuleţii mici şi gri la voi în curte, credeţi ce vreţi!

Personal, mă încântă ideea de rasă extraterestră paşnică şi discretă care ne veghează din stratosferă, un fel de Asgard (pentru fanii Stargate) şi mă face să privesc lumea în care trăiesc mai fascinat şi mai surprins. A nu se înţelege că dau crezare în totalitate declaraţiilor dr-ului Mitchell – pentru mine problema asta este ca un puzzle care se construieşte în timp, şi încă nu am destule piese ca să fiu 100% convins, dar nici nu îmi trebuie toate piesele ca să văd poza.

Când eram copil mă întrebam tot felul de chestii, mai ales după ce aveam îndelungi discuţii cu tatăl meu despre lume şi univers, mai ales când se lua curentul (în comunism) şi  stateam cu orele la lumânare sau pe balcon, privind cerul negru plin de stele deasupra oraşului cufundat într-o beznă parcă de camuflaj. Pe atunci nu înţelegeam multe lucruri legate de fizică, mă rog, nici acum, dar am mai citit una alta întretimp, şi vedeam ştiinţa cunoscută de om ca pereţii unei cutii negre în care eram închişi cu toţii, precum Iona in burta balenei, sau mai cunoscut nouă, Pinocchio şi Gepetto, în aceeaşi ipostază. Îmi plăcea să îmi imaginez lumea în care trăim ca multe cutii negre una în alta, pe care le deschidem pe măsură ce înţelegem tot mai multe frânturi din lumea în care trăim. Dacă aceşti omuleţi gri există, ei sunt cei care bat în pereţii cutiei noastre, sub formă de OZN, relatări năstruşnice şi legende din antichitate.

24 thoughts on “Extraterestri sau “wishful thinking”?

  1. Ce ciudat ca scriid despre extraterestii. Zilele astea am inceput sa citesc o carte despre explozia din tundra Siberiana din 1908 despre care se crede ca ar fi vorba de o explozie nucleara programata de o naveta spatiala extraterestra.
    Argumentele autorului (si cele ale cercetatorilor sovietici) sunt destul de convingatoare. Revin dupa ce termin de citit cartea.

  2. Nu prea cred ca a fost explozie nucleara, pt ca din cate stiu, nivelul de radioactivitate masurat in zona nu era neobisnuit. Se pare ca ceva a explodat foarte violent in aer, la mica distanta de pamant (in jurul a o suta de metri). Fenomenul din Tunguska este destul de bine documentat, dar exista si multe speculatii, cam 90% din literatura OZN sunt aberatii.

    Ce zice tatucu’ Mitchell poate fi piesa de rezistenta pt ufologi, deocamdata ma intreb daca e un paravan sau e adevarat ce zice el.

  3. Hai sa-ti spicuiesc cateva argumente aduse de cercetatori: nu exista crater al vreunui presupus meteorit care s-ar fi prabusit (asa cum au crezut initial), nivelul de radiatii era neobisnuit de ridicat, oamenii din zona au inceput sa moara de leucemie, cancer, copiii s-au nascut cu malformatii, animalele au suferit mutatii, copacii de sub locul exploziei nu au fost distrusi, au ramas in picioare, chiar daca erau parliti in totalitate. Oamenii au descris o ciuperca asemanatoare celei aparute la Hirosima si in urma detonarii primei bombe cu hidrogen, apoi o lumina puternica, caldura, totul s-a topit in calea udelor etc.
    Cartea e scrisa de Antonio Las Heras, a venit impreuna cu ziarul Saptamana Financiara. Macar e lectura buna pe tramvai 😀

  4. Oamenii nu aveau cum sa descrie o ciuperca precum cea de la Hiroshima pt ca evenimentul a avut loc in 1908, iar bomba de la Hiroshima a cazut in 1945…

    Cat despre radiatii nu am citit niciunde asa ceva. Iti recomand sa parcurgi pe scurt
    http://en.wikipedia.org/wiki/Tunguska_event

    De vreme ce s-au gasit fragmente de nichel si fier in proportii care se gasesc in meteoriti, este foarte probabil ca a fost un meteorit care a explodat in aer (de aia absenta craterului)

  5. Si eu iti recomand cartea. Sunt si poze, daca n-ai chef sa citesti 😀 Faza cu ciuperca e din marturii ale vremii, pastrate in declaratii. Au comparat descrierile din Siberia cu cele de la Hiroshima.
    Sa nu intelegi ca eu cred in extraterestrii, departe de mine gandul asta. Dar totusi parca am mai multa incredere in carti decat in Wikipedia 😀
    Oricum e lectura interesanta pe tramvai

  6. am auzit si eu stirea despre ce a spus astronautul si nu m`a socat deloc. logic ca exista extrateresti, e imposibili sa fim singurii dintr`un univers infinit, nu? nici nu cred ca declaratiile sale cu starnit prea mare valva, probabil daca zicea asta acum 20 de ani era mai socant.

  7. Spre surprinderea mea Maddy, dupa ce am mai cautat pe net despre Mitchell, declaratiile lui nu sunt deloc noi (2004, parca) dar “ziaristii” de la iRealitatea preiau din cand in cand stiri de genul asta. Dar una e faptul ca ei exista, undeva in Univers, si alta ca ne viziteaza, sau ne-au vizitat si sunt in contact cu marile puteri.

    Iar Lili, sincer, eu am mult mai multa incredere in ce scrie pe Wikipedia, pt ca este o pagina publica unde trebuie sa sustii tot ce scrii acolo cu citate din alte surse de incredere pe care le poti vizita foarte usor.

  8. parerea mea ii ca 99% din asa zisele “alien encounter ” sunt fie din dorinta de a induce in eroare pe cineva ,sau din iluzii optice .
    sa explic
    de obicei aceste observari se fac in tarile puternice adica US si Rusia , pai doar ganditi-va cati ani de-a randul prin jurul renumitei Area51 unde se crede ca sunt extrateresri se vedea adeseori avioane ciudate ca forma si zburau cu viteze mari ,deabia recent s-a recunoscut ca a fost de fapt o serie de teste la prototipul B-2 stealth bomber
    si ii normal sa nu nege faptul ca a fost o nava extraterestra ,ii in interesul lor asta sa spuna ca nu a fost un obiect zburator in spatiul aerian respectiv la acea data

  9. De acord, dar sunt foarte multe alte situatii si observatii facute in zone unde nu existau baze militare. Exista foarte multe fenomene foarte bine documentate si observate, atat de la sol (radar) si confirmate din zbor prin radar sau contact vizual.

  10. eu sunt convinsa ca exista si alte forme de viata (sa nu ma avant sa zic ‘culturi’). ma bazez pe urmatoarele:
    -universul e infinit (asa se stie)
    -intr`o infinitate de lumi evident exista sanse infinite ca viata sa se nasca, intr`o forma sau alta si pe alte planete
    -ce s`a descoperit pana acuma sunt doar conditiile fizice si chimice in care s`a format viata pe planeta noastra, cred ca viata se poate forma si in alte conditii, nu inseamna ca daca noi nu putem trai in sulf nici altii nu pot, de exemplu.

  11. Stii ce e interesant? Ca defapt universul nu e infinit in sensul pur al cuvantului! Ce este defapt infinit aplicat universului? Ceva fara margini, sau ceva care contine infinit de multa materie si energie intr-un spatiu infinit de vast?
    Pamantul, precum o sfera este fara margini, dar finit, si la fel este si universul, dar in loc sa fie o sfera tridimensionala, este un fel de coaja de sfera in mai mult de 3 dimensiuni, pentru ca spatiul in sine este un efect al variatiei curgerii timpului de la un sistem de observatie la altul.

    Universul nu are cum sa contina infinit de multa materie si energie, pentru ca atunci teoria big-bangului, in care eu cred, nu ar mai avea sens (nu se poate naste o cantitate infinita dintr-o cantitate finita, sau cel putin asa inteleg eu). Si 2), daca universul ar contine infinit de multe stele, atunci nu ar mai exista cer negru cu stele (paradoxul lui Olbers).

    Hehe, interesant, nu?

  12. “Si 2), daca universul ar contine infinit de multe stele, atunci nu ar mai exista cer negru cu stele (paradoxul lui Olbers).”

    Poti sa detaliezi?

    P.S. Si daca Universul ar fi infinit, de ce ar mai fi in expansiune… Mai tii minte ce discutam? hehehehe

  13. cu greu imi pot imagina toate aceste aspecte ale universului, mai ales cea de-a 4-a dimensiune care nu`i palpabila sau vizibila ca si inaltimea, lungimea si latimea.
    atunci unde e capatul universului? ce`i dincolo de el? twisting nether? semn de “drum in lucrari” ? 🙂

    “Si 2), daca universul ar contine infinit de multe stele, atunci nu ar mai exista cer negru cu stele (paradoxul lui Olbers).”

    stelele sunt corpuri luminoase (nu stiu daca au lumina proprie sau reflecta lumina altor corpuri ceresti mai mari , soarele de ex.) asa ca daca ar fi o infinitate de stele atunci intunericul ar fi lumina de fapt, pentru ca stelele ar lumina noaptea complet.

  14. Paradoxul lui Olbers – link
    http://en.wikipedia.org/wiki/Olber%27s_Paradox
    exista niste limitari pe care eu nu le-am descris, ma rog, e un paradox interesant

    Stelele sunt sursa de lumina si energie Maddy, datorita reactiilor de fuziune nucleara ce au loc in centrul lor. Stelele au un ciclu de viata -se nasc traiesc si mor, si acesta depinde de masa stelei. Cu cat este mai mare cu atat presiunea asupra miezului (datorita propriei greutati) cu atat reactiile de fuziune sunt mai puternice. De ex pt o stea normala reactia de fuziune este hidrogen + hidrogen => heliu, iar in stelele mai mari heliul fuzioneaza cu alte particule in litiu daca nu ma insel si asa mai departe.
    Stelele sunt sursa tuturor elementelor chimice din univers, desi 90 si ceva la suta din univers este compus din hidrogen, urmat de heliu, si apoi restul elementelor.

    Legat de capatul universului – si de a 4-a, 5-a dimensiune (s.a), ele nu sunt conventionale, asa cum le percepem noi. Tehnic vorbind, daca universul ar fi finit, si ar avea un “capat” acesta nu poate fi atins fizic, din mai multe considerente. Dar, in afara sa nu ar exista dimensiuni sau spatii similare universului cunoscut.

    Universul infinit se poate exitinde foarte bine, pt ca nu exista o limita, ca un perete care sa il opreasca. Defapt acest perete imaginar nu exista, ci consta intr-o constanta universala exprimata de Einstein, care inca e controversata. Ideea e ca daca constanta asta e mai mica de o valoare, universul s-ar opri din extindere si ar incepe sa se contracte – Big Crunch, iar altfel se va extinde la infinit, racindu-se.

  15. la cat poate cuprinde mintea umana cred ca ideea unui univers infinit e mai usor de acceptat decat ideea de univers finit, unde apar intrebari de genul ‘unde se termina?’ , ‘cum arata capatul universului?’ etc.
    oricum, interesanta tema.

  16. Pentru mine e mai greu de inteles un univers infinit decat unul finit, deoarece fiind infinit poate contine aproape orice lucru. De exemplu, intr-un univers infinit pot exista o infinitate de clone de ale mele sau mai stiu eu ce. Orice e posibil intr-o infinita diversitate

  17. hehe dc e infinit atunci sunt o infinitate de conditii in care poate aparea viata, poate exista o clona a pamantului in ceva cotlon uitat de univers 🙂 imi place si ideea ta.

  18.       La ce bun atata risipa de spatiu doar pentru noi?Universul si timpul sunt infinite.Cand dispui de asemenea posibilitati nu-ti pierzi vremea construind un buric unei chestii care nu are nevoie de asa ceva:infinutul nu are nevoie de centru.De altminteri nici nu-l poate avea.Asta este marea problema a infinitului:pate avea tot ce-si doreste,mai putin 3 lucruri:nastere,moarte si buric.Eternitatea nu-i da voie sa aiba nastere si moarte iar infinitatea ii interzice existenta centrului,asa cum ne place unora dintre noi sa credem.Asa ca eu sunt convins ca sisteme solare cu planete locuite de entitati vii si rationale exista.Ca au ajuns sau nu pe Tera,asta este deja alta poveste.

  19. @jan11 — de ce spui ca universul are nevoie? E cumva o ființă? E ca și cum ai spune că o piatră are nevoie de o muchie sau de un miez anume. Universul este o manifestare a energiei, a transformării energiei în materie și invers, proces ce are loc la o scară mult peste puterile noastre de înțelegere, motiv pentru care noi facem niște aproximări pentru puterea noastră de înțelegere — dimensiuni, timp, unde, gravitație, distanțe, etc.

  20. Un univers finit e mult mai usor de inchipuit,decat unul infinit.Infinitatea nu poate fii inteleasa de mintea umana,chiar daca te referi la cifre,nu poti numara la infinit,nu avem capacitatile necesare pt a atinge infinitul.Inca un paradox de altfel “poti calatorii cu viteza infinita intr-un spatiu infinit?”.Sunt legi fizice care limiteaza totul.Infinitul nu are nevoie de legi fizice.Legile se schimba nu pot guverna o infinitate.

  21. @dany_01 — regret, dar zici numai bazaconii acolo. De unde stii de ce legi “are nevoie” infinitul, sau pe ce argumente iti bazezi afirmatia? Tu gandesti inainte sa scrii ceva? Cine a aratat in lumea asta ca o lege a fizicii s-a schimbat vreodata? Legile fiziicii nu se schimba, eventual se schimba nivelul nostru de intelegere asupra lor, pe masura ce stiinta avanseaza.

  22. Spuneam k legile fizici guverneaza totul ce apartine de fizic!Dar infinitul nu e fizic,nu-l poti masura,numara,atinge,nu are inceput,nu are sfarsit,nu are centru,nu e delimitat in timp,e in afara timpului,a logicii si a orice tine de calcule matematice.Eu consider k daca universul a avut un inceput nu e infinit in spatiu-timp.

Comments are closed.