Comentarii pe “legea mamelor”

Cu toate ca e o problema importanta, cred ca s-a facut prea multa valva pe tema asta. Totusi m-au dezamagit dezbaterile televizate care au facut din legea mamelor un fel de problema a femeilor de cariera si foarte bogate. N-am nimic impotriva danselor, dar nu inteleg de ce doamnele cu bani se agata atat de mult de o masura de protectie sociala gandita pentru mamele sarace si cele cu venituri medii, mai ales in timpul unei perioade de criza financiara globala. De ce ar trebui neaparat ca statul sa ofere unei femei care castiga 4 miliarde lei vechi pe an, 85% din 4 miliarde timp de 2 ani? Inteleg ca toti contribuim la bugetul de stat si fiecare in functie de venituri, deci cei cu venituri foarte mari au contributii pe masura. Totusi, cat timp dezbatem echitatea pentru cei bogati in Romania, sa nu uitam ca alte state mai liberale ca al nostru nu au o cota unica de impozitare, si venitul este impozitat diferit, punand impozite grele celor cu salarii foarte mari. Desi suna nedrept, state mai bogate ca Romania prefera sa ia de la cei bogati pentru a ii ajuta pe cei nevoiasi si pentru a oferi o protectie sociala mai buna. Deasemenea, pentru venituri mici impozitul e mai mic. Cand presedintele W. Bush a vizitat Romania cu ocazia summitului NATO, i-a spus admirativ premierului Tariceanu ca si el ar vrea sa poata impune o cota unica de impozitare in SUA.

Revenind la mamici, nu cred ca doamnele cu venituri foarte mari ar avea probleme in a creste si intretine un copil. Ele castiga intr-o luna cat alte mame intr-un an sau doi. Dar sincer ma indoiesc de implicarea femeilor de cariera in educatia si cresterea copilului. O femeie carierista nu e genul care sa stea 2 ani acasa cu copilul, departe de cariera, ca sa il stearga la fund, sa ii suporte plansetele inopinate de la miezul noptii si sa se uite cu el la desene animate sau sa-i citeasca povesti. Ea cel mai probabil se va intoarce cat mai repede in focul activitatii cu care ii place sa se identifice, pentru ca e dependenta de succes si energia care decurge din excelenta. Va plasa copilul unei bunici sau unei bone. Si atunci, pentru ce acei bani? Ca sa isi plateasca mai usor creditele foarte mari si cheltuielile vilei? Creditele presupun si responsabilitate. Toti avem credite si pe toti ne executa banca daca nu platim, indiferent daca avem sau nu copii.

Nu imi place cand oamenii bogati se plang ca nu le ajung banii. E adevarat ca nici cel mai bogat om din lume nu are destui bani, dar exista in Romania o realitate mult mai cruda si mai injusta decat a femeilor bogate confruntate cu “problema” ingrijirii unui copil. Sunt acei pensionari care mor cu zile datorita unei pensii mult prea mici, care renunta la medicamente sau la alte lucruri elementare pentru a plati intretinerea. Si sunt multe alte probleme din sanatate sau somaj, le stim cu totii, ne vedem parintii sau bunicii cum se chinuie cu niste venituri mizerabile si totusi ne agitam pentru egalitatea intre textilista si directoarea de banca.

4 thoughts on “Comentarii pe “legea mamelor”

  1. Mda, nu iei in calcul ca femeia aia cu venituri mari daca sta acasa 2 ani, timp in care primeste 800 de lei pentru cresterea copilului, pierde foarte multi bani pe care ii poate face lasand copilul cu bona. Si atunci intervine chestiunea: “De ce sa stau acasa si sa pierd atatia bani? Mai bine il las pe mana bonei sau a bunicii care-l va rasfata foarte tare, decat sa fiu alaturi de copil.”
    Sunt de acord cu tine cu mamele fara venituri dar hai sa fim realisti. Niciodata nu am fost egali, unii sunt mai capabili decat altii. Ok, suntem empatici cu fiecare dar daca stai sa pierzi vremea cu toate problemele altora, nu le mai vezi pe ale tale.
    Stiu, suna egoista gandirea asta dar asa e. Hai sa ne intoarcem la asa zisa egalitate de pe vremea lui Ceasca. Oh, stai. Si atunci lumea era egala pe hartie. Ca fiecare avea o pila, un spil pe undeva sa-i fie mai bine.
    Cel mai bine ar fi sa se stabileasca o limita pe care mama o poate primi, in cazul in care are venituri mari. Dar e aiurea sa-i dai tot 800 de lei avand in vedere cat a cotizat la buget.
    Si in plus, cate femei cu salarii de miliarde fac copii?
    Iar treaba cu pensionarii e deplasata. Sunt acei “pensionari tineri” din sistemul apararii care pe langa pensiile babane mai si lucreaza in alte domenii. Adica, au 2 surse de venit. Si multi lucreaza la negru, sa nu piarda pensiile. Hai sa luam de la aia si sa dam la bietii pensionari care abia reusesc sa treaca de la o luna la alta. De ce sa tai de la copii pentru a da la pensionari? Hai sa ne facem griji si pentru viitorul tarii, nu doar pentru trecut!
    Ca sa nu mai spun ca eu, ca angajata, trebuie sa platesc pentru toate serviciile medicale si medicamente. Un pensionar le are multe compensate si gratuite (in functie de boli, varsta etc).
    Pe langa faptul ca eu cotizez in fiecare luna la stat la buget, mai trebuie sa platesc pentru analize, medicamente, chiar si pentru o amarata de adeverinta medicala. Ma rog, am deviat putin de la subiect. Dar ideea e ca nu suntem egali, nu am fost si nu vom fi vreodata. E si asta un fel de “selectie naturala”.

  2. Nu prea esti la curent, nu se mai aplica varianta cu 800 ron, e vorba de 85% din veniturile de anul trecut sau asa ceva, si chiar recent guvernul Boc a adoptat o plafonare a acestor venituri la 40 de milioane de lei vechi pe luna, ceea ce mi se pare rezonabil. S-a facut foarte mult caz pentru o categorie de femei cu venituri f mari, mai mari de 40 milioane de lei vechi pe luna, si te intreb cat la suta din femeile din RO au un astfel de salar? Deci pt un procent f mic se face caz, iar pt marea masa de femei care au venituri f mici pt ca nivelul salarului mediu la noi e f mic, cine face scandal?

  3. Femeile cu venituri foarte mici nu au de ales intre 85% din salariu si 600 lei + 200 lei alocatia copilului? Nu stiu de ce, dar asa stiam ca e. Ar fi stupid sa-i dai unei femei cu venitul de 500 lei 85% din salariu. Nu-ti acopera nici scutecele pe o luna suma aia.
    Problema e un pic mai complexa legat de situatia femeilor cu venituri mici. Pentru o femeie care traieste la tara, suma aia e un plus de venit in schimb pentru femeia de la oras e o suma care abia acopera scutecele si laptele praf. Dar sa conditionezi dupa mediul urban sau rural ar insemna sa discriminezi, deci tot nu e bine.

  4. la tara veniturile sunt mici, dar acolo compensezi cu ce cresti pe langa gospodarie, plus eventuale venituri din culturi.

Comments are closed.