Azi se împlinesc 400 de ani decând savantul italian Galileo Galilei prezenta unor negustori Veneţieni noua sa lunetă, pe 25 august 1609, mult îmbunătăţită faţă de modelele ce existau în acea vreme. În anii ce vor urma, Galileo va face o serie de descoperiri foarte importante pentru viitorul ştiinţei cu ajutorul lunetei sale improvizate.
Totuşi, este greşită atribuirea lui Galilei cu invenţia telescopului. Invenţia telescopului îi este atribuită olandezului de origine germană Hans Lippershey, printr-un brevet din 1608 (deşi au existat lunete rudimentare şi înainte de această dată).

Care sunt meritele lui Galileo Galilei? În primul rând, Galilei este considerat de mari personalităţi ale ştiinţei, precum Stephen Hawking şi Albert Einstein, părintele ştiinţei moderne, pentru contribuţiile sale esenţiale la dezvoltarea metodei ştiinţifice. Îmi este foarte greu să prezint toate contribuţiile lui Galilei, deoarece sunt foarte multe, şi defapt nici nu-mi propun acest lucru.
Până la Galilei, dogmele erau regula şi totul era explicat fie prin filozofia lui Aristotel, fie prin Biblie. Galilei este primul care promovează experimentul ştiinţific şi care îşi susţine afirmaţiile — majoritatea şocante pentru acea vreme — prin observaţii sau experimente. În timpul vieţii el şi-a schimbat de mai multe ori părerile datorită rezultatelor experimentelor sale, un lucru care puţini oameni îl fac şi azi, pentru că se ancorează în prejudecăţi şi refuză să accepte noutatea. Teoriile lui au alarmat biserica şi pseudo-învăţaţii vremii care au intrat în conflict direct cu Galilei, acesta riscându-şi practic viaţa, într-o perioadă neagră a istoriei când cei acuzaţi de erezie erau arşi pe rug în pieţe publice ca formă de divertisment pentru plebe.

Dar interesul lui Galilei pentru astronomie şi fizică a fost mai mare decât frica de rug. El constată că toate obiectele sunt atrase cu aceeaşi forţă de pământ, observaţie ce îl va ajuta mai târziu pe Newton să formuleze legile mecanicii şi legea atracţiei universale. Se zice că Galilei ar fi aruncat simultan din turnul din Pisa două ghiulele de greutăţi diferite, notând că ambele ghiulele lovesc pământul în acelaşi timp, cu toate că una era de câteva ori mai uşoară decât cealaltă. Ulterior a repetat experienţa, invitându-i pe cei care îl contestau să asiste la unul din primele experimente ştiinţifice din istorie.

O altă descoperire deosebit de importantă este identificarea celor patru sateliţi principali ai planetei Jupiter, numiţi ulterior galileeni. Iniţial Galilei nu ştia ce sunt, pentru că arătau ca patru stele, dar urmărindu-i seară de seară, a observat că o “stea” dispăruse iar celelalte îşi schimbau treptat poziţia. Astfel a ajuns la concluzia că ce vedea el erau corpuri precum Luna, orbitând în jurulul altei planete — Jupiter — ceea ce era în contradicţie totală cu dogma care susţinea că Pământul este în centrul universului şi toate corpurile cereşti, fără excepţie, se învârt în jurul lui. Deasemenea, Galilei a observat multă vreme planeta Venus, constatând că aceasta are faze, precum Luna. (Orbita lui Venus se află între Pământ şi Soare pt cei slabi la astronomie) Practic el a văzut o umbră pe suprafaţa planetei Venus, ca şi cum planeta s-ar învârti în jurul Soarelui, observaţie ce l-a făcut să creadă în teoria heliocentrică a lui Copernic, pe care a şi susţinut-o defapt public, în ciuda presiunii uriaşe a bisericii.

Pe măsură ce Galilei şi-a perfecţionat telescopul, a reuşit să observe pentru prima dată inelul lui Saturn şi petele de pe Soare, fenomen neînţeles şi total neacceptat în acea perioadă, dat fiind statutul sacru şi divin al Soarelui, ce nu poate avea pată. Din păcate, curiozitatea lui Galilei pentru petele solare l-a făcut să-şi piardă treptat vederea, spre sfârşitul vieţii fiind aproape orb.
Pentru mine a fost un privilegiu ca să vizitez mormântul acestui mare om de ştiinţă, în 2008, în scurta mea vizită în Florenţa. Înmormântat în basilica Santa Croce, alături de mari personalităţi ale Renaşterii şi nu numai, precum Michelangelo, Machiavelli, Rossini şi Marconi, Galileo face parte din panteonul Renaşterii — oameni fără de care lumea ar fi mult mai săracă.