Tot ma gândeam să scriu și eu un post despre ciudățeniile mele, deși am ratat momentul de apogeu al lepșei ăsteia. Sincer nu-mi iese. Totuși, cred că prima ciudățenie sunt chiar eu. Dar ciudățeniile le definesc comparându-mă cu “oamenii obișnuiți” sau “normali”, pentru că dacă toți cunoscuții mei ar purta pantofi galbeni, faptul că aș purta pantofi negri ar fi o ciudățenie, nu? Acuma sincer, cum naiba e ăla un om normal? Omul normal ar trebui să fie suma și apoi media tuturor clișeelor pe care le auzim, pentru că eu altfel nu mi-l pot imagina pe omul normal decât ca un “om serios așezat la casa lui”. Eu sunt doar un om așezat pe scaun, pentru că altfel îmi e incomod să scriu pe blog. Ce-i ăla un om serios? Am auzit de la cineva, cică serios ca un mort. Deci nu, mersi. Apoi, dacă o luăm în sensul celălalt, de firmă serioasă, să fim serioși (!), înseamnă că nimeni nu e serios în țara asta.
Refuz să consider că anumite preferințe de ale mele sunt ciudățenii. De exemplu, mie îmi place să beau ceai și contrar credinței populare conform căreia ceaiul e doar pentru bolnavi sau vorbei din bătrâni “rău ca ceaiu”, există o mulțime de ceaiuri care sunt pentru a fi savurate și băute pe îndelete.
De regulă oamenii foarte previzibili și rutinați, ancorați în chestii din gama “așa se obișnuiește” îi fac ciudați pe cei diferiți ca ei. Pentru mine ciudați sunt ei, eu sunt doar un tip diferit de medie. În ce fel, depinde de fiecare unde se situează.
➡ P.S. Legat de posturile astea, realizez ce bizar e ca cineva care nu te cunoaște să afle despre ciudățeniile tale. Va și mai bizar când te vei întâlni cu persoana respectivă într-o zi, la un blogmeet sau pe stradă și îți va spune că te apreciază pentru că și tu împăturești tot de atâtea ori hârtia igienică când te ștergi la fund, sau că nu te așezi la masă decât dacă șervețelele sunt împăturite în triunghi echilateral. Bravo!
Când am văzut ce pornit ești, mă gândeam că voi citi cine știe ce ciudățenii (de care nu te-aș fi bănuit nici în ruptul capului). Și când colo….! :))
Îţi pot spune ciudăţeniile mele cu proxima ocazie când ne întâlnim, dacă eşti aşa de curioasă 😉
You, dog! :))
Vezi, ţi-am ascultat doleanţele aşa că de acum înainte poţi să-ţi editezi comentariile!
:)) Pe ala tot nu-l editez!
La o branza cu mucegai? 😛
ma asteptam la ceva juicy si din pacate…nimic. legat de ceai, bine ca`s credintele noastre populare mai bune decat mii de ani de civilizatie chineza, unde exista cultura de a bea ceai, etc.
ceaiurile mele preferate sunt cel negru (aromatizat cu diverse) si cel de menta. beau zilnic, exceptand vara.
Mie îmi place ceaiul Earl Grey sau mai nou Lady Grey, o variantă mai aromată.
chiar din ala beau (earl grey). mai imi plac cele din marca dilmah sau ahmad tea.
Esti foarte serios si intepat. Si inflexibil. Si chitibusar. Si narcisist. Si “Fecioara”. Si barbat. Si … ma rog, esti Gheorghe.
Chiar daca mereu te superi pe mine cand indraznesc sa-ti raspund la anumite comentarii, asa-s eu (si acum tu vei zice: “Da’ pe cine intereseaza cum esti tu?”). Sa fie o ciudatenie personala? Sau e doar relatia de amicitie sadica ce ne-am format-o de-a lungul anilor?! 😛
P.S: am gasit cateva sortimente noi (pentru mine) de ceaiuri, la unguri. In Oradea inca nu exista Carturesti 🙁 iar ceaiul de la Kokoon (cea mai misto ceainarie din oras) e scump daca vrei sa cumperi la pachet. Earl Grey e delicios.
narcisist? de unde ai scos-o pe asta?
Din toate cele de mai sus tu doar „narcisist” ai observat? Ei vezi, io am zis la plesneala dar tu ai confirmat cu replica 😀
ta-na-nam!
Depinde ce înţelegi tu prin serios. Serios poate însemna şi un tip care e rigid şi nu ştie să râdă sau care nu ştie să socializeze (eu văd că există astfel de etichetări). Sau serios poate însemna responsabil. Cine mă cunoaşte bine, ştie că îmi place să râd, chiar foarte mult, iar uneori nu mă pot opri din glume. Dar eu nu sunt aşa cu oricine.
Înţepat nu sunt, nici inflexibil. Mă rog, dacă inflexibil înseamnă că nu-ţi fac pe plac, sau nu fac cum vrei tu, atunci da, sunt inflexibil 🙂
Chiţibuşar DA. Sau cusurgiu. Să ştii că este nevoie şi de asta.
Recunosc că de o vreme încoace nu mai am tendinţa de a socializa foarte mult cu lumea, prefer să fiu lăsat în pace şi să comunic doar cu cine vreau eu, cu oamenii cu care cred că am lucruri în comun sau care sunt interesaţi de ce vreau eu să zic şi viceversa.