Am dubii deci stiu mai mult

O vorbă foarte adevărată spune că înţelepţii au dubii iar proştii numai certitudini. Mă lovesc tot mai des de acest fapt, poate şi pentru că sistemul de învăţământ românesc scoate de la revoluţie încoace numai “genii” pe bandă rulantă. Fiecare ştie un exemplu al unei pile sau a cuiva care şi-a luat o diplomă pe bani sau pe relaţii, şi fiecare am avut de a face cu câte un prost pus într-o funcţie pe care nu o merită, de regulă la stat şi foarte bine plătită. Sunt destul de dese cazurile când în România şeful e mai prost decât angajatul şi asta se vede peste tot, de la o instituţie mică până la guvern.

Recent Realitatea a făcut un sondaj destul de fierbinte pe saitul lor, cu întrebarea “Credeţi sau nu în teoria evoluţiei?”. Mă rog, teoria evoluţiei nu e o credinţă, deci întrebarea e cam prost pusă (eventual se putea folosi “acceptaţi” în loc de credeţi), dar rezultatele sunt cât se poate de interesante. Din 1710 voturi (azi dimineaţă), 791 au spus DA, 884 NU, 23 au zis că nu le pasă (corect frate) şi 12 au recunoscut sincer că nu ştiu ce e aia teoria evoluţiei. E îmbucurător că mai avem şi oameni sinceri, 12 la număr, care au recunoscut că nu cunosc ce spune teoria evoluţiei (care totuşi e mai mult decât un simplu enunţ). Dar, este minunat, zic eu, că există atâţia oameni care cunosc această teorie, pentru că avem aproape 1700 de oameni care fie au votat da, fie nu, deci ei ştiu la ce se referă.

Lăsând ironia la o parte, rezultatele astea sunt triste, dar nu surprinzătoare. Şi în alte ţări e la fel, cu mici variaţii. Asta din două motive, 1) pentru că lumea e preocupată de lucrurile şi problemele imediate şi 2) pentru că religia susţine creaţia, iar foarte multă lume crede în divinitate şi puterea ei creatoare de viaţă şi lumi. Unii încă mai cred că Soarele se învârte în jurul Pământului şi că Noe a trăit cu dinozaurii. Majoritatea nu ştiu ce spune teoria evoluţiei (care s-a îmbunătăţit considerabil de la Darwin încoace şi se numeşte mai nou modern evolutionary synthesis), aşa cum nu ştiu nici ce e teoria relativităţii, efectul fotoelectric sau genetica. Totuşi, unii “cred” în teoria relativităţii, dar mulţi alţii o resping, cu toate că nu o înţeleg şi nu o cunosc. La fel şi cu evoluţia, una dintre cele mai puternic acceptate şi susţinute teorii ştiinţifice în comunitatea ştiinţifică internaţională (anul trecut a fost anul Darwin).

După părerea mea, ca să conteşti un lucru, trebuie să-l cunoşti. E un lucru elementar pe care îl aplicăm în relaţiile cu oamenii. Nu criticăm oameni pe care nu îi cunoaştem numai pentru că numele lor nu ne place. Totuşi, oamenii au avut mereu tendinţa de a respinge ceea ce nu înţeleg, şi poate de asta, de a fi invidioşi pe cei mai deştepţi ca ei, pentru că omenii deştepţi şi foarte deştepţi formează un club al lor, ei înţeleg lucruri pe care alţii nu le înţeleg, sau o fac mai repede. Din şcoală, elevul bun este catalogat tocilar şi marginalizat de cei populari şi şmecheri. Tocilarul va ajunge într-o zi să aprofundeze o teorie ştiinţifică, iar cei populari din clasă vor vota pe net că ei nu cred în teoria lui.

5 thoughts on “Am dubii deci stiu mai mult

  1. Aia care cred ca Soarele e in miscare, ar fi bine sa nu calatoreasca foarte mult, nu de alta, dar ar putea ajunge la capatul pamantului si ar putea sa cada in cosmos… e periculos, bre! 😛

  2. problema e ca putini sunt flexibili. sustin o idee fara sa-si puna problema de ce ceilalti sustin o alta idee? lucrul asta nu le creeaza nicio indoiala in suflet. apoi multa lume face apel la autoritate fara sa cerceteze, fara sa-si foloseasca propria gandire.

    ce mi se pare mie mai grav, nu e ca unii sunt impotriva teoriei evolutiei, ci ca sunt foarte multi care au o asemenea parere. si nu ma iau dupa sondajul realitatatii, ci dupa ce vad in jur, zi de zi.

  3. Diferența între cele două “tabere” este că unii susțin niște lucruri pe baza unor dovezi, iar ceilalți se bazează doar pe niște povești. Din păcate, pentru ca să înțelegi de ce anumite lucruri sunt dovezi, îți trebuie o anumită pregătire și de ce nu, o anumită logică.

  4. mi se pare grav ca aproape jumatate din intervievati cred in creatia divina, care dupa opinia mea e la fel de credibila ca si mos craciun sau superman.

Comments are closed.