Sâmbătă 7 august am avut plăcerea de a participa la un eveniment al comunității de blogheri din Timișoara intitulat “Timișoara noastră“, un tur organizat al orașului cu invitați din alte orașe, ghid și surprize. Evenimentul și-a propus ca să redescoperim frumusețile orașului în care trăim și de a le prezenta cât mai profesionist prietenilor noștri din alte orașe, care la rândul lor au fost gazdele unor evenimente similare în orașele lor.

Multă lume trăiește cu impresia că în orașele noastre, chiar și în cele mari, nu prea ai ce vedea sau vizita. Concepția asta este rezultatul ignoranței și a “lipsei” de informație. Desigur, informația există, dar nimeni nu o prezintă în mod interesant și atractiv. Wikipedia nu e de ajuns, așa cum voi detalia mai jos 🙂

Noi românii nu avem tradiție în turism, așa că suntem datori de a ne inventa și de a ne descoperi istoria și semnificația locurilor în care trăim. Noi trebuie să ne (re)inventăm în general, dar asta e un alt subiect. Inițiativele de genul prin orașul meu fac exact acest lucru, iar reacția generală este de încântare, pentru că până și cei interesați de istoria orașului lor află o mulțime de lucruri noi și interesante. Speranța tuturor e ca în viitor orașele noastre să devină mai atractive din punct de vedere turistic și poate prin astfel de popularizări oamenii vor ține mai mult la imaginea și curățenia orașelor din România. Fiecare acțiune de genul ăsta contează! Eu visez la ziua când zonele istorice ale Timișoarei vor fi renovate și vor arăta ca cele din Budapesta sau Viena…

Organizare la superlativ

Nebuloasa, Cristina și Daniel au organizat nemțește evenimentul cu ajutorul unor sponsori generoși care au asigurat cazare, transport și mâncarea (Hotel Timișoara, Blue Air, Porsche Romania, KFC, ș.a.). Eu unul m-am simțit ca un veritabil turist vizitând Timișoara cu un grup organizat condus de un ghid profesionist, Dan Cărămidariu, față de care nu pot să zic decât “jos pălăria” pentru cunoștințele sale și modul de a le prezenta. Genul acesta de oameni te fac să devi interesat de istorie și să privești cu alți ochi locurile pe care le vezi.

Ghidul nostru, Dan, ne-a povestit amănunte interesante pe care nu le știam și mai ales a demontat o serie de “mituri urbane” (timișorene) despre locuri din oraș. De exemplu, mulți timișoreni știu în mod greșit că bastionul a fost construit de turci, deși el a fost construit de austrieci (tot timpul mi s-a părut ciudată atribuirea bastionului turcilor). A fost o reală placere să-l ascultăm și a demonstrat calitatea unui ghid bun, și anume că îți prezintă suficient, nici prea mult nici prea succint, încât să te face curios să știi mai multe și să-l pisezi cu întrebări.
Dan este genul de ghid care face redundantă Wikipedia, eu aș vrea un buton în toolbarul de la browser cu ask Dan.

Traseul pe care l-am făcut a fost foarte bine gândit – Catedrală / Operă (centru) – Piața Unirii – Piața Traian, unde ne aștepta o surpriză, un tramvai special închiriat pentru noi, care ne-a amintit de tramvaiele epocii Ceaușescu și că Timișoara e un oraș al tramvaielor, tramvai care ne-a dus prin centru în piața Bălcescu. Primăria ar trebui să introducă astfel de tramvaie de epocă măcar pe timpul weekendului. Turul s-a încheiat cu piața Maria și biserica reformată a lui Tokes, locul de unde a început revoluția din 1989. În piața Unirii am vizitat la Muzeul Baroc, colecția Corneliu Baba, unde am văzut “pe viu” niște lucrări deosebite pe care la liceu le studiasem de pe diapozitive.

Timișoara = diversitate, unitate, istorie

Dacă ar trebui să aleg doar câteva pentru a prezenta Timișoara, acelea ar fi diversitate, unitate și istorie. În primul rând Timișoara este un oraș cu o mare diversitate de etnii (români, maghiari, nemți, sârbi, etc) care, din totdeauna trăiesc în armonie, spre deosebire de alte orașe din Ardeal unde, mai ales după revoluție, au existat tensiuni interetnice alimentate și întreținute de partide iresponsabile din România. La Timișoara aceste tensiuni nu au existat niciodată și eu ca timișorean mă mândresc cu acest lucru. La revoluție, maghiarii ce făcuseră un cordon uman în jurul parohiei lui Tokes strigau “unitate” și “români veniți cu noi”.

Aici confluențele între etnii sunt atât de puternice încât astăzi nimeni din timișorenii cu bunici bănățeni nu mai este doar maghiar, neamț, sârb sau român. Eu însumi sunt maghiar, neamț, român și nu mai știu ce. De asta părinții și bunicii noștri vorbeau aproape la perfecție maghiara, germana șvăbească, româna și după caz, sârba. Probabil de asta suntem singurul oraș din România cu trei teatre – în română, maghiară și germană, fiecare cu stagiunea lui.

Istoria Timișoarei nu este doar banala istorie a unui oraș de provincie, ci are o sumedenie de momente importante de cuceriri și recuceriri, ale turcilor, maghiarilor și habsburgilor, culminând cu dezvoltarea fără precedent (zic eu) din perioada austro-ungară la cumpăna dintre secolele 19 și 20, când Temesvar era al doilea oraș ca importanță din partea maghiară a imperiului Austro-ungar (după Budapesta). Ar fi de menționat și faptul că în timpul regelui Carol Robert de Anjou, în secolul al XIV-lea, cetatea Timișoarei a fost capitala imperiului Ungar pe timpul unei perioade de criză în care regele a avut reședința permanentă aici într-un castel, astăzi pe ruinele acelui castel se află castelul Huniazilor din Centru.

Începutul secolului 20 a lăsat Timișoarei o mulțime de clădiri impresionante, în stil art nouveau de influență maghiară, care dau orașului o aură aparte prin dimensiunea lor impunătoare și bogăția ornamentelor, astăzi aflate într-o deplorabilă stare de degradare. Cred că acest stil face parte din identitatea orașului și este foarte trist că primăria nu poate găsi soluțiile și fondurile necesare pentru a restaura niște clădiri fabuloase, cum ar fi palatul Mercur din piața Traian (unul din preferatele mele, în imaginile de mai sus).

Este incredibil cât de mult și repede s-a putut construi la începutul secolului 20, în mare parte din fonduri ale orașului, când nu existau fonduri europene și tot felul de credite, dar mai mult entuziasm și interes pentru imaginea orașului. Starea de azi a clădirilor emblemă pentru oraș amintește de neputința aparent inexplicabilă a autorităților de azi în contrast cu posibilitățile mult mai reduse, logistic, economic și financiar, ale administrațiilor de acum mai bine de 100 de ani.

Petrecerea continuă…

Evenimentul nu s-a încheiat cu turul ci ne-am mutat cu tot grupul de 40 de oameni la o bere nefiltrată, după care petrecerea a continuat la vila de la Șag unde erau cazați oaspeții noștri. Petrecerea a continuat până dimineața cu muzică bună și cu un joc de mimă de câteva ore la care m-am amuzat copios văzând cum se mimează cuvinte precum “nomenclatură”, “clismă” și “aristă”.

A fost senzațional și aștept cu interes următoarele evenimente de acest gen!

P.S. Pe același subiect puteți citi mai multe + vedea fotografii la:

• Tomata cu scufița
• Adeline