În sfârşit s-a încheiat tevatura electorală pe plan local, sau cel puţin în oraşul meu şi câteva altele. Mă aşteptam ca electoratul să fie şi mai pasiv decât s-a dovedit şi să sancţioneze prin indiferenţă absenteism lipsa de perspective şi interes faţă de cetăţean din partea unor edili. În schimb, în unele oraşe sau localităţi, lumea s-a mobilizat, iar unii candidaţi au ieşit învingători din primul tur cu procente record.

Deşi am fost la vot, m-am dus aproape în silă, şi numai pentru că este un drept pentru care s-a luptat murit în 1989 şi prin care putem îmbunătăţi lucrurile, sau măcar, să nu le lăsăm să se înrăutăţească. Am fost foarte indecis, şi am votat prin eliminare, adică m-am orientat după cei pe care nu i-aş vota, iar după acest “triaj”, am ales “răul cel mai mic” dintre cei rămaşi. Apoi am votat cu formaţiunea din care făcea parte cel ales peste tot, ca să nu fie balamuc în administraţie, pe modelul Bucuresti.

Eu sunt sceptic în legatură cu faptul că un singur om, chiar şi capabil (asta rămâne de văzut) poate schimba mult în oraşele româneşti, pentru că schimbările pe care ni le dorim necesită o mentalitate diferită din partea tuturor celor implicaţi în administraţie, nu numai primarul, mentalitate ce se întâlneşte cu greu la noi. Vedem în oraşele occidentale mentălităţi competitive, manageriale: transformarea oraşului într-o afacere turistică benefică pentru oraş şi cetăţeni, crearea unui brand al oraşului, axarea pe simboluri locale, preocuparea pentru mediu şi ecologic, şi cel mai important – satisfacţia cetăţeanului şi a străinului care trece prin oraş. Oare când vom vedea lucrurile astea şi la noi?