Remember – 20 de ani de la Revolutie – 15 decembrie 1989

Iată că au trecut 20 de ani de la Revoluție. Mă aștept ca posturile pe tema revoluției să nu intereseze pe nimeni, dar ca timișorean, începutul Revoluției are o importanță în plus pentru mine, fiind martor direct și indirect la una dintre cele mai importante pagini de istorie ale noastre. Aveam 10 ani în 1989 și amintirile din perioada acelor ani îmi sunt bine întipărite în minte. Eu n-am prins perioada “luminată” a anilor 70, iar pentru mine comunismul, sau ce am înțeles eu din comunism, a însemnat un moș și o babă care ne erau părinți iubitori, dar care ne obligau să trăim în niște condiții greu de imaginat azi. Totuși am avut o copilărie frumoasă zic eu, și mai ales pitorească, pe care generațiile de azi și cele care vor urma nu o vor cunoaște. Cei de vârsta mea sau mai “bătrâni” știu la ce mă refer, iar pentru ceilalți trebuie să scriu articole dedicate ca să mă înțeleagă.

Am fost șoim al patriei, am fost pionier, am crescut cu Ceaușescu și n-am apucat nici să îl ador dar nici să îl detest. Știu doar că îmi era frică de ei pentru că dacă scriam greșit numele lor, luam nota patru. Dar eram suficient de matur să înțeleg că datorită lor trăiam într-o sărăcie decadentă și că pe bună dreptate bancurile cu “el și ea” se spuneau în șoaptă. Până și tatăl meu care era educat în spiritul comunismului începuse de mai mulți ani să îi disprețuiască pe soții Ceaușescu și să dorească sfârșitul regimului lor. Eu ciuleam urechile și vedeam că la televizor se mințea cu nerușinare, pentru că știam că în satul natal al tatei se recoltaseră numai 3000 de tone la hectar iar la televizor arătau 8400. Era un regim care te învăța să minți și să crezi într-o minciună — comunismul — dar cel mai rău era că te obliga să minți, adică dacă nu-ți plăcea de Ceaușescu, trebuia să spui că îl iubești sau erai aspru persecutat. Cu alte cuvinte, nu erai liber, iar asta e unul din lucrurile care nu doare pe loc, ci cu timpul începe să te doară tot mai tare.

Părinții mei au participat la Revoluție ca majoritatea timișorenilor, inclusiv tata, căruia ideologia comunistă îi spunea una, iar sufletul altceva. Din fericire, nici unul nu a pățit ceva, deși multe zile am umblat “în patru labe” prin casă, ca să nu fim împușcați prin geam de teroriști sau gloanțe rătăcite. Tata a ținut un jurnal cu evenimentele, așa cum le-a văzut el atunci, pe care ulterior le-a inclus în memoriile sale și hârtiile lui îngălbenite din ianuarie 1990 vor fi tema următoarelor mele posturi dedicate revoluției. Le-am citat aici pentru că după 20 de ani fiecare ne amintim altfel și poate subiectiv anumite lucruri. În schimb mărturiile la cald de atunci au un caracter aparte, de document.

8 Ianuarie 1990
Timișoara a devenit Oraș Martir, Oraș Erou. Aici norii nemulțumirii în toate planurile au produs un asemenea trăznet, încît cu toate că orașul era închis și izolat de lume, într-o țară cu granițele închise, acel trăznet a fost auzit în toată țara, în toată lumea, iar fulgerul cu pleazna lui a lovit atît de puternic, fiindu-i fatală însuși lui Ceaușescu.

[..] în Timișoara activa preotul reformat Lazlo Tokes cunoscut și prin televiziunea maghiară. Nu s-a rugat ca alți preoți pentru conducătorul statului și n-a fost pe placul securității. A fost bătut în repetate rînduri și i s-a spart locuința. Fiind ferm pe poziție, superiorii lui i-au oferit posibilitatea de a emigra. El a refuzat totul, spunînd că aici e locul lui și că aici va lupta pînă la capăt. Astfel a ajuns să fie cunoscut în străinatate și să fie protejat de opinia publică mondială.

[..] totuși, teroarea în jurul acestui om a luat asemenea proporții, încât n-a mai putut sta acasă, chiar protejat de unii din enoriașii săi și a fost nevoit să se închidă în biserică. Modesta sa biserica se află într-o clădire din piața Maria, vis-a-vis de alimentara de peste linia tramvaiului. [..]

15 Decembrie 1989, vineri. Soția, venind de la serviciu îmi spune că biserica de la Maria este înconjurată de oameni. Erau credincioșii preotului Lazlo Tokes, care făcuseră un zid uman în jurul bisericii pentru a-l proteja de Securitate. Soția venea dinspre piața Iosefin cu un brad, însoțită de o colegă de servici. Văzând că lumea era agitată și se vorbea de evacuarea lui Tokes, au plecat repede de frica Securității.

va urma

Citește și:

Recente

Ce am mai făcut:

1) Am fost la ediția a II-a a “Clubului de joc”, ocazie cu care blogherii dau în mintea copiilor. Am jucat Yahzee conduși de Tomata, Uno, Scrabble, Sus-Jos, propriul Treasure Island și am încheiat seara jucând execrabil șah cu Anda (cealaltă). Totul ar fi minunat la clubul ăsta dacă lumea nu ar (a)fuma ca un furnal. După fiecare seară din asta îmi miros hainele ca o scrumieră.

piese ceas hobby2) Am trecut la faza de asamblare a ceasului meu mecanic cu pendulă, pe care l-am început cu ceva timp în urmă. În sfârșit am finalizat toate piesele și mă pot apuca de montaj. Pentru mine e mai puțin important dacă va arăta corect ora. Contează să funcționeze pentru că va fi ceva făcut de mine și nu un kit prefabricat. Adevărul e că va fi un pic mai mare decât îmi imaginam 🙂

3) Lucrez la o temă nouă pentru blog, pentru că asta s-a cam prăfuit…

4) Pentru că se apropie comemorările cu ocazia a 20 de ani de la revoluție (pare neverosimil că au trecut atâția ani) pregătesc niște materiale originale și inedite din jurnalul și memoriile tatălui meu, cu trăirile lui de atunci. Este foarte interesant cum vedeam atunci lucrurile… privind acum în urmă peste foile îngălbenite încep să mă întreb dacă cineva și-ar fi putut imagina atunci ce va fi peste 20 de ani. Pagini altădată banale dintr-un caiet s-au transformat în istorie și de abea acum, după ce apele odată tulburi s-au limpezit, putem înțelege ce s-a întâmplat. Voi reveni.

Am înțeles că anul acesta vor fi niște manifestări mai deosebite, prin prezența unor personalități — de exemplu vor veni președintele Băsescu, Leh Walesa, Lazlo Tokes și alții. Sper că nu se va degenera în huiduieli și alte mizerii. Am citit undeva că se vor reconstitui evenimentele de la parohia pastorului (acum europarlamentarului) Tokes și că va circula un tramvai din 1989 (din acela sinistru, galben cu scaune din plastic roșu, cu uși care nu se închideau niciodată bine). Sună interesant și de aceea sunt foarte curios de ce se va organiza, așa că intenționez să particip.

In weekend ne jucăm

Dacă e vineri dupămasa, e liber la lene și distracție. Ieri mi-am reactivat contul de WoW după ce nu mai jucasem de mai bine de o lună și sincer, a meritat, pentru că am primit un cadou haios de la o prietenă din Olanda: pe maestrul berar kung-fu Pandaren. Apoi spre seară, cu blogherii timișoreni și nu numai, ne-am jucat ca pe vremuri în barul Funky până noaptea târziu. Demult nu am mai râs atâta.

Panda Phooey Bong

Panda-berarul ninja e un companion simpatic, ce îmi amintește de Hong Kong Phooey, și costă 10 euro în magazinul online Blizzard. Din păcate e doar virtual, altfel ar fi un prieten de nădejde la festivalul berii. Pandarenii sunt o rasă de urși umanoizi imaginată de Blizzard, un fel de “furbolg” panda, numai că nu au putut fi folosiți în joc din cauză statutului sacru pe care ursul panda îl are în China, unde Blizzard are milioane de jucători. Aparent guvernul chinez nu permite jocuri în care să apară panda morți. Bine că nu au nimic împotriva jocurilor în care sunt uciși oameni 😉

Clubul de joc, ediția I și campionatul de SUS-JOS

Seara m-am alăturat blogherilor chemați în Funky la o rundă de jocuri, o idee minunată a Tomatei care a reînviat jocuri demult uitate decând eram copii. S-a jucat: yahtzee, remi, monopoly, domino, scrabble, șeptic, cruce, sudoku, table, sus-jos și treasure island versiunea 0.8 beta (creație proprie, anul 1992). Eu am jucat Sus-Jos, un joc de masă decând eram mic, șeptic, domino (cu piese de cca 100 de ani) și treasure island. Bătrânul “sus jos” a avut succes în echipa Sirg, Ily, Richie, George și Horia, cărora li s-au alăturat și alții în limita pionilor disponibili (înainte ca să vin a trebuit să răscolesc cutia veche cu jucării după o mână de pioni). Mai târziu am refăcut niște reguli pentru “treasure island” căruia îi uitasem regulile, și am făcut “beta testing” cu Richie și Horia. Am depistat următorul bug: situația în care jucătorul 1 (roșu) trebuie să stea o tură la pirat, în timp ce jucătorul 2 (albastru) s-a rătătcit în pădure fiind nevoit să stea 2 ture la nr. 15. Partea haioasă e când de la 15 dă cu zarul 2 și iese din joc la 17, după ce a petrecut 2 ture prin pădure 🙂

Sheddle-Glossgleam-shining-shoes sus jos la clubul de joc tm-1 Jocul Treasure Island din 1992 facut de mine

Jocurile de societate, astea cu zaruri, cărți, pioni și piese, au un farmec al lor și mi-am dat seama cât de mult ne-a schimbat calculatorul viața în ultimii 10-15 ani. Pentru că am trecut treptat de la “Nu te supăra frate” la Counterstrike, de la Șeptic la Solitaire și de la Monopoly la Farmville sau Mafia Wars (facebook). Jocurile online tip WoW sunt un alt capitol, ele înlocuiesc aproape toate jocurile astea “de tip vechi”. Dar nostalgia pentru vremurile acelea nu dispare cu una cu două și întotdeauna întâlnirile cu prietenii vor fi mai reușite decât cele virtuale. Pe data viitoare am promis să pregătesc o versiune 2.0 pentru “treasure island” și voi căuta prin cutia cu amintiri jocuri vechi de demult.

Personaje preferate din cărţi

Precis că fiecare a avut la un moment dat un personaj favorit într-o carte. Mă adresez cititorilor mei care au citit măcar o carte (cărţile de poker şi manualul de la bicicletă nu se pun). Citesc mai multe bloguri ai unor oameni care citesc mult mai multe cărţi decât mine şi adesea îşi scriu impresiile despre cărţile citite, probabil sub formă de recomandare. Totuşi, o carte fără personaje interesante este proastă şi adesea acţiunea cărţii contează mai puţin decât personajele. Dar prea puţin, sau niciodată, am văzut o recomandare de carte în care să se prezinte personajele, şi nu vorbesc de cărţi documentar.

Dacă spun Alexandre Dumas mă gândesc imediat la D’Artagnan, dacă spun Mark Twain mă gândesc la Huckleberry Finn şi aşa mai departe. Sherlock Holmes, Jean Valjean, Robinson Crusoe, Ana Karenina, Hamlet — iată numai câteva nume sonore care îmi vin în minte din cărţile foarte cunoscute.

Înainte să ajung la liceu, personajul meu preferat era D’Artagnan, care era pentru mine un fel de Chuck Norris al secolului 17. Mi-a plăcut teribil cum a venit el la Paris pe calul lui portocaliu şi s-a băgat în toate încurcăturile posibile din cauza temperamentului său, ca ulterior să ajungă căpitanul muşchetarilor şi cel mai bun spadasin. Apoi personajele preferate s-au schimbat, şi îmi amintesc că într-o vreme eram fascinat de căpitanul Nemo. Continue reading

O poveste din Longest Journey

The Longest Journey este unul din poveștile mele preferate, cred că e cel mai frumos joc de rol-aventură pe care l-am văzut. Deși l-am jucat cu ani în urmă, îmi amintesc cu plăcere de anumite momente, cum ar fi povestea următoareThe Tale of Homecoming.

April Ryan, protagonista, ajunge într-un oraș al unei rase de oameni-pasăre, numiți Alatien — cei mai iscusiți povestitori ai lumii Arcadia — doar ei ar putea cunoaște legende străvechi care să o ajute pe April în aventura ei. April trebuie să asculte și să mediteze asupra patru povești spuse de alatieni, înainte de a se întâlni cu “Povestitoarea”, conducătoarea orașului, o femeie alatien ce cunoaște toate poveștile care s-au spus vreodată. Alatien spun poveștile în cuvintele lor, pentru ca înțelesul poveștii să nu se piardă cu timpul, și o transmit mai departe unui discipol, care învață să o spună, deasemenea, în cuvintele sale și așa mai departe.