Impresii despre Summit

Vrând nevrând am aflat cam tot ce se putea despre summit-ul NATO de la Bucureşti prin faptul că televiziunile noastre au repetat în continuu toate știrile, de la cele mai importante, la momentele hilare sau total neesențiale. Dar lăsând la o parte câinii vagabonzi flămânzi de mașini blindate, trebuie să recunosc că într-un fel m-a impresionat acest eveniment din mai multe puncte de vedere.

Cu toate implicațiile politice deosebit de complexe si importante, n-am putut să nu remarc o mare ironie a istoriei, legată de Casa Poporului. Continue reading

Tineretul nostalgic comunist

Am constatat că, în mod suprinzător, azi există mulţi tineri care regretă într-un fel sau altul regimul comunist şi pe Nicolae Ceauşescu [link]. Foarte probabil aceştia nu au prins mare lucru din regimul trecut sau, daca l-au prins, n-au înţeles de ce a ieşit Timişoara în stradă în 1989.

[…] nici acum nu ne merge bine… dupa toate
evenimentele si dupa toate promisiunile… Ceausescu cel putin nu ne fura… totul erea al
statului… al lui…in schimb democratia .. nu a facut decat sa inmulteasca hotii in romania[…]

Îi înţeleg pe bătrânii nostalgici, pentru că mulţi s-au format şi identificat cu acel regim, iar acum e prea târziu şi prea greu ca să se adapteze vieţii tumultoase din sistemul economiei de piaţă. Dar nu îi înţeleg pe tineri, mai ales pe cei care vorbesc de ceva netrăit pe propria piele sau lucruri aflate de la bunici sau părinţi nostalgici şi confuzi politic.

Pentru mine, epoca Ceauşescu este un subiect foarte clar definit, iar concluziile le-am tras în timp şi nu după nişte bere ieftină într-un moment de frustrare. Cred că e foarte grav dacă populaţia tânără regretă dictatura pe motiv că “atunci era mai bine şi era ordine, nu ca acuma” – probabil cel mai uzitat discurs. Continue reading

Glumele comunismului

Un nou deţinut ajunge la Canalul Dunăre-Marea Neagră. Comandantul şantierului îl primeşte:
-Văd la dosar o condamnare la 50 ani de munca forţată. Care-i motivul?
-Am spus că Ceausescu este un idiot şi am luat: 10 ani pentru insultarea prim-secretarului, 10 pentru insultarea partidului şi 30 de ani pentru divulgarea secretului de stat!

Cei trecuţi de 20 şi ceva de ani îşi amintesc probabil câteva din bancurile care circulau spuse în şoaptă pe vremurile comuniste, acele bancuri cu “el şi ea” sau despre regim, şi care îţi puteau aduce foarte multe necazuri. Foarte mulţi oameni au făcut închisoare pentru o simplă glumă, sau şi-au pierdut locul de muncă pentru o remarcă acidă la adresa conducerii sau a sistemului, spusă la nervi sau într-un moment de “neglijenţă”.

Totuşi, mie mi se par unele dintre cele mai reuşite poante, mai ales pentru că o glumă este cu atât mai bună cu cât are ca subiect ceva tabu, interzis dar amuzant şi real. Faptul că nu era voie să spui sau să fi văzut într-un anturaj în care se spuneau astfel de glume, consecinţele fiind de negândit în ziua de azi, făcea totul mult mai interesant si mai palpitant. Aveam un vecin care ştia foarte multe glume şi le zicea foarte bine, dar glumele “cu el şi ea” se ziceau numai în familie sau între persoane în care aveai foarte multă încredere.

Se spuneau multe glume şi la televizor, de către marii actori, precum Caragiu sau Amza Pelea, dar într-un mod foarte subtil, metaforic chiar, deşi aluziile erau evidente adesea. Se practica o satiră deosebit de rafinată, şi râdeai de 2 ori, odată pentru cum o spunea şi apoi pentru subînţeles, care nu se putea explica unuia care n-a prins poanta.

Ieri am văzut pe TVR un documentar despre bancurile Cortinei de Fier, despre cum sute de mii de oameni au făcut închisoare şi muncă forţată pentru o simplă glumă cu comunişti, dar cum acest umor i-a făcut pe oameni să învingă comunismul. Îmi amintesc că în 1989 se spunea discret pe la colţuri – “la al 14-lea congres, patru ani de la deces” (după celebra- la al …-lea congres, Ceauşescu reales) şi lumea se temea, dar se bucura în acelaşi timp, sperând că va fi adevărat. Comunismul ne-a învăţat să sperăm, iar tranziţia capitalistă să devenim blazaţi. Mă rog, era alt banc şi cu asta, cum că după 1989 ţările foste comuniste au început să se caţere din prăpastie, după ce s-au izbit de fund, doar România continue să sape mai adânc!

Câţi vă mai amintiţi o glumă bună de pe vremuri? Dacă mai ştiţi una, lăsaţi-o la comentarii.

Amintiri din copilărie

Blogul lui Igu este poarta mea spre multe amintiri. E ca un album foto vechi pe care îl deschid involuntar, dar odată deschis mă poartă spre nişte lucruri pe care credeam că le-am uitat dar, treptat, mi le amintesc cu plăcere. Ciudată nostalgie, deoarece, în mod normal, ar trebui să îmi pară bine că vremurile acelea au trecut. Şi totuşi zâmbesc pentru că articolul lui Dani mi-a amintit de atâtea chestii de care parcă uitasem definitiv!

Dulciuri:
Guma de mestecat Gumela (o ordinărie sfărâmicioasă şi fără gust după jumate de minut, fapt pentru care mâncam un pachet odată), bomboanele “la vărsat” lipite între ele – de mentă, de cacao, de lapte, de “stofă”, (umplute cu un fel de gem), caramelele pe care le mancam cu tot cu ambalaj, biscuiţii Gigel, Codruţ, Chindie, nemuritoarea Eugenie în ambalajul de hârtie mereu unsuroasă, micile ciocolăţi Scufiţa Roşie cu eticheta folosită ca ceas, “Jucăriile Mele” (cu ciocolată în dungi), napolitanele “la vărsat”, ciocolata albă Kandia (atunci de Timişoara), îngheţata de un leu la cornet, care curgea şi era plină de gheaţă, îngheţata Polar tip pachet de unt (care tot timpul se topea până o mâncai şi te murdăreai), siropul de tuse băut ca suc, rahatul ţinut la uscat, budinca Rodica, dulciurile improvizate: zahăr amestecat cu cacao şi mâncat cu linguriţa, zahărul ars pe plită, bucuria de a găsi şi mânca o saloană de anul trecut, zahărul pe sfoară Kandel.

Alimentare:
Pâinea “semi” şi cea neagră, cumpărate la jumătate de franzelă şi tăiată pe loc de vânzătoare (dacă nu te ştiai cu ea îţi dădea “jumătatea mai mică”), creveţii Vietnamezi, sticlele lipicioase de sirop concentrat prost închise, sucurile carbogazoase Brifcor, Cico, Frucola fără conservanţi şi adesea fermentate (dar bune la gust), sticlele verzi de bere şi berea cu ulei, berea la halbe ciobite şi prost spalate, micii cum nu vor mai fi vreodată, laptele la sticlă şi coşuleţul din sârmă pentru 4 sticle, laptele praf, imitaţia de cafea numită Nechezol, sticla de ulei mereu unsă, la fel cu cele de bere, inchisă cu un capac din foiţă metalică, uleiul vândut “la vărsat” cu polonicul, marmelada “la vărsat”, nenumăraţii metri cubi de conserve cu Stavrid sau Macrou aşezate ingenios în Alimentara, de regulă cu motiv piramidal şi cu o conservă aşezată vertical în vârf, sticlele de apă minerală cu sendimente, apa minerală Borsec sărată, controversatul salam cu soia, goana după carne, o felie de pâine cu unt pe zi, cacao Maltova (mai am borcanul), portocalele de Crăciun şi de Moş Gerilă, “tacâmurile” de pui, patiseriile pline de viespi şi muşte, ciorba de burtă de la “împinge tava”, cornul de un leu, coşul odios de Alimentara, magazinul de tip Gostat, cântarul “Balanţa Sibiu”, vânzătoarea acrită, coada de la uşa din spatele magazinelor.

Maidan:
Mingile de cauciuc precum plasticul, de 8 sau 15 lei, mereu diforme sau ovale, mingea Artex, vedeta maidanului, tuburile de suflat cornete făcute din caiete pentru şcoală, ambuscadele cu pungi de apă şi cornete din balcon, trasul cornetelor în plasa de ţânţari a babei de la 4, sau peste bloc, jucatul în gropile de construcţie, subsoluri de blocuri, blocuri în construcţie sau şantiere, udatul vara cu siringi în faţa blocului, după care se trecea la furtun sau găleată, gradinile cu zarzavat îngradite şi încuiate dintre blocuri, jocurile de maidan: scunsa, prinsa, prinsa pe cocoţate, elasticul, mâţa, ţară ţară vrem ostaşi, şotron, de-a mama şi de-a tata, “piua!” (time out), bicicletele Pegas, Comoda şi semicursiera, turele cu biţa, jocul cu cercul planor, avioane de hârtie, paraşute din batiste făcute după revista Cutezătorii, suitul pe “casa de curent”, datul pe bara de bătut covoare, goana după cărăbuşi, jocurile de seară (când eram obosit), “flori filme fete sau baieţi”, “telefonul fără fir”, strigătele de la geam, gen “gata, hai sus” şi replicile “mai lăsa-ţi-l pe X 5 minute” care se făceau încă o oră, genunchii juliţi şi vineţi, patinele cu 4 roţi ca la maşină, circul din fiecare vară, raidurile prin grădini şi mâncatul fructelor verzi, nespălate, adesea încă pline de insecticid sau praf, mâncatul industrial de mac, spartul sâmburilor de caise, ceasurile chinezeşti antişoc-subacvatice cu melodii, maşinuţele din fier, “LEGO” românesc (cu piese care nu se îmbinau nici cu ciocanul), cuburile din lemn, jocurile cu jetoane, pioni sau zaruri tip Piticot, “Nu te supăra frate”, Sus-Jos, Haiducii, Enigma, carţile de joc “Păcălici” şi cele cu instrumente muzicale, trotineta şi tricicleta, containerul de gunoi dintre blocuri unde lumea arunca gunoiul fără să îl pună în plase, geamgiul ambulant care striga acelaşi “geaaaaamuuuri… geamurileeee” şi umbla toată ziua cu geamuri în spate, scările de bloc decorate cu peisaje din calendare lipite pe plăci de polistiren sau în rame ieftine.

Şcoală:
Cheia de la gât, uniforma, pompoanele fetelor de la cordeluţa obligatorie (folosită adesea în chip de praştie), cravata de pionier cu nod şi mai apoi cu inel, centura odioasă de pionier, ciorapii albi tip “chilot” purtaţi de fete, “Trei culori cunosc pe lume” cântat în fiecare dimineaţă în poziţie de drepţi, inspecţia de fiecare dimineaţă – mâinile pe batistuţă (trebuia să ai unghiile tăiate şi curate, batistă curată), loviturile tovarăşei sau a tovarăşului cu liniarul, peste cap, degete sau la palmă, trasul de urechi, banca măgarilor, elevul de serviciu, stiloul chinezesc, cerneala Pescăruş care niciodată nu era albastră, petele de cerneală, sugativa, penarul din lemn, penarul din plastic marca Flaro, penarele duble cu oglinda si magnet din Germania, trusele chinezeşti, liniarele “animate” chinezeşti, radierele cu arome de căpşune sau zmeură cu urme de dinţi, radierele româneşti care rupeau hârtia, lipiciul cu lopăţică adesea comestibil, carioca “pic” care ştergea cerneala, alegerile pentru şeful clasei, casierul clasei sau şeful de grupă, acuarelele Pictor, mâzgâlelile din ora de desen, copiii cu pile, cantina şcolii, activităţile agricole şi horticole din faţa şcolii, disecţiile de la orele de naturale, colectarea de materiale reciclabile, hârtie, sticle sau fier şi cartelele perforate băgate în ziare care trăgeau la cântar, tricotatul şi croşetatul la lucru manual, orele de traforaj, excursiile tip vizită de lucru la C.A.P-uri, I.A.S-uri, ferme, uzine şi combinate, urmate de teme la compunere legate de cele vizitate, careul pionierilor din curtea şcolii, raportul în faţa comandantului de detaşament, serbările, zecile de ore pierdute la repetiţii, activităţile patriotice.

Importuri: ţigările Vikend, BT, ciocolata Cipiripi, bomboanele PEZ, guma de mestecat cu miez de miere, “Gumela” chinezească (ţigări-gumă de mestecat) în foi de orez, cacao Maltova, budinca ungurească, orice cafea în afară de nechezol, ţigările Kent ca semn al bunăstării.

88-89
Penele de curent şi de apă (anunţate sau supriză), temele făcute la lumânare, bateria de la maşină adusă în casă şi legată la un bec de maşină ca să nu mâncăm pe întuneric, 30 de minute de apă caldă pe săptămână, măcelăria care “vindea” cârlige, automobilul Lăstun, autobuzele cu oameni pe scări în ciorchini, 2 ore de program TV, antena colectivă, reclamele TV de la sârbi, hora unirii cu stema ţării de la ora 22 (când se încheia programul TV), Delia Budeanu, Sanda Ţăranu, “Tezaur Folcloric”, Teleenciclopedia, 10 minute de desene animate: Mihaela, Bălănel şi Miaunel, “nu zaieţ, nu pagadi”, Pic şi Poc, Lolek şi Bolek, defilările tot mai triste, bancurile cu “el” şi cu “ea”, “Radio Europa Liberă” ascultat în surdină, portretul “lui” pe prima pagină din orice ziar sau almanah.