Adagio din Spartacus

Azi la mica mea rubrică cu recomandări muzicale, după o serie de Sarah Chang, vă propun o piesă pe care probabil ați mai auzit-o, “adagio” din baletul “Spartacus” de compozitorul sovietic de origine armeană Aram Khachaturian (1903 – 1978). Acest balet este una din compozițiile sale cele mai importante și această parte este cea mai frumoasă.


Adagio (Spartacus) – Aram Khachaturian

M-am îndrăgostit

Vă spun un secret: m-am îndrăgostit. 🙂

Dar de data asta nu e vorba de o fată, sau mă rog, este, dar mă refer la muzica ei. Nu pot spune că sunt un meloman, dar ascult cu plăcere şi muzică clasică mai ales când e vorba de ceva deosebit de care nu ştiam, şi sunt atâtea lucruri pe care nu le ştiu (cum ar fi muzica tradiţională Iraniană pe care am descoperit-o recent)

Este vorba de Sarah Chang. Probabil majoritatea dintre voi nu aţi auzit de ea, dar Sarah Chang este una dintre violonistele de top ale lumii, o virtuosa. Întâmplător am dat peste o interpretare a ei care mi-a făcut pielea de găină, cum se spune, şi imediat am vrut să ascult mai mult. Demult nu am văzut pe cineva să interpreteze cu atâta pasiune, să trăiască astfel muzica şi totodată să scoată un sunet atât de curat din vioară, un instrument deosebit de dificil, la care graniţa între armonie sublimă şi scârţâit este infinitezimală.

Născută în America din părinţi coreeni, Sarah Chang cântă de la 6 ani la vioară, fiind un copil geniu care la 12 ani susţinea concerte cu cele mai ilustre filarmonice din lume şi cu nume răsunatoare precum Placido Domingo. La 29 de ani, are un palmares formidabil şi se pare că interpretarea ei a ajuns la maturitate, stârnind admiraţie şi invidie deopotrivă.

Azi am să pun doar o melodie, binecunoscută multora, şi anume Suita Aerului de J.S. Bach, într-o interpretare fabuloasă, şi cu timpul am să revin cu altele, dar parcă nu e aşa interesant dacă vă dau totul deodată.

P.S. Deja mi-am “chinuit” prietenii cu linkurile astea, aşa că prin postul ăsta mă asigur că nu scapă nimeni.

Puterea muzicii

Am vazut ieri la stiri ca detinutii dintr-o inchisoare din Filipine au pregatit un moment artistic de amploare in memoria lui Michael Jackson.. Da-ti seama, niste puscariasi (erau multi, poate 100). M-am intrebat, cati oameni pot sensibiliza o intreaga planeta –pentru ca moartea lui Michael a cutremurat intreg mapamondul– si cati pot ajunge chiar si in inimile unor detinuti dintr-o tara straina? De asta zic ca puterea artelor este mai mare decat a religiei sau a politicii, arte precum muzica si filmul sensibilizeaza omul indiferent daca e sarac sau bogat, tanar sau batran, indiferent de culoarea pielii, a orientarii politice, religioase si asa mai departe. Chiar ma intrebam, daca inmormantarea marelui papa, Ioan Paul al II-lea, a fost un eveniment extraordinar, ce va fi la inmormantarea acestui simbol al muzicii pop si al catorva generatii care au crescut cu muzica lui?