Negru 17

The Star [XVII]

Cândva pe bolta fără nici o stea,
Privirea îmi era pierdută,
Simţeam cum negrul ei mă cuprindea,
Într-o faşă nevăzută.

Dar prin ceaţa grea de umbre
Un gând a reuşit să treacă
Lovindu-se de haos şi tenebre
Odata sus, lumină să se facă!

N-a fost să fie decât un zbor,
Al stropului desprins din stea,
Născut stins şi fără viitor
Pe un cer negru, care nu-l dorea.

Şi totuşi căderea îi e oprită –
Un punct începe să trăiască,
Purtat în sus pe-o mână nevăzută,
Se face lumină pe bolta adormita!

Candela

dedicată ei

CandelaErai grabită şi te-ai stins,
Prea repede şi nu te-am prins,
Ai fost un licurici din ceară,
Ce n-a trăit decât o seară.

Unde eşti să-mi desenezi,
Pe umbre zâmbete şi să dansezi,
Ca flacăra în calea unei şoapte
Rostită doar pe jumătate.

Am aprins o altă flacără şi sper
Că va ajunge la tine-n cer,
Poate iţi e rece câteodată,
Nu ştiu, n-am fost acolo niciodată…