Există mai multe sensuri ale cuvântului idealist. Unul este “a fi lipsit de simţul realităţii, de spirit practic”, conform DEX. Oamenii fac adesea confuzia între idealist şi omul cu idealuri. A avea idealuri este un lucru bun. Idealurile îţi dau o continuitate în viaţă, o identitate proprie – lumea ştie ce vrei şi la ce să se aştepte de la tine. Aici includ şi familia, pentru că e bine ca părinţii să se împace de la un moment dat cu viitorul pe care ţi-l alegi. Cred că e o mare problemă dacă în liceu nu ştii deja ce vrei să faci în viaţă, dacă nu ai nici un ideal şi singura preocupare e ca să prinzi un job bine plătit, fără ca tu să ai vreo direcţie. Revin la ce scriam într-un post anterior — a face ceea ce îţi place pentru un profit trebuie să fie unul din idealurile în viaţă. În occident copiii sunt educaţi în sensul de a-şi descoperi talentele de cât mai devreme, după care îndrumaţi şi încurajaţi în direcţia respectivă.

La noi încă mai există mentalitatea conform căreia idealurile sunt ceva învechit sau demodat, că trebuie trăit numai în prezent, pentru profitul imediat şi că trebuie să ne adaptăm situaţiilor prin compromisuri, renunţînd la orice prejudecată (demodată) pentru a rămâne pe poziţie la firmă sau chiar şi la şcoală (de exemplu, dacă toţi fură copiază, eu de ce să nu fur copiez). Continue reading →