Intalnirea de 13 ani

din nou la tablaNoi artistii suntem mai originali si daca restul se intalnesc din 5 sau 10 ani, noi ne-am intalnit dupa 13 ani de la terminarea liceului. Mi-a placut sa imi revad vechea clasa de care ma leaga atatea amintiri, sa stau in “banca mea” si de data asta si la catedra. Nu foarte multi dintre fostii colegi au raspuns chemarii nostalgiei, dar cei care au venit au facut sa conteze intalnirea asta oarecum ciudata, dupa 13 ani.

Se pare ca anii trec foarte repede si realizez asta mai ales cand ma uit la ceilalti, la cum fiecare si-a croit un drum prin viata si s-a realizat intr-un fel, pentru ca imaginea unora mi-a ramas inghetata in minte asa cum eram atunci, boemi si rebeli, nu responsabili si maturi ca astazi (nu ma refer la toti dintre voi totusi :)).

holul liceului de arteAm devenit un pic melancolic cand am realizat ca e ultima data cand mai imi pot vizita scoala, deoarece in curand se va muta si cladirea va intra in administratia altcuiva, ceva retrocedare, ma rog, si de asta am petrecut mai mult timp pe coridoare si prin locurile de care ma leaga amintiri.

Apoi am fost incantat sa vad ca majoritatea a continuat mai departe drumul artelor si ca inca mai se ocupa de arta intr-un fel sau altul, creatie sau pedagogie, cu toate ca veniturile sunt mici sau foarte mici. Desi acum sunt inginer, m-am simtit ca acasa intre colegii mei artisti vorbind de preocuparile noastre (artistice) si ca de data asta nu a mai trebuit sa explic intr-o discutie, de exemplu, cine e Jackson Pollock 🙂

Natalia (2008)Cand am vorbit cu fostul meu profesor de grafica despre tentativele mele portretistice mi-a zambit si mi-a zis ca talentul e ca un vierme care te roade si nu-ti da pace niciodata, indiferent ce drum apuci in viata. Nu pot sa zic ca regret ca am apucat drumul tehnicii, pentru ca desi eu intr-un fel am abandonat arta, ea nu m-a abandonat pe mine.

M-a amuzat momentul cand am vazut catalogul din clasa a XII-a si am vazut ca am avut pe un trimestru media 3 la filozofie. Atunci nu prea stiam la filozofie mare lucru in afara de vorba aceea “daca taceai, filozof ramaneai”. Asa ca la raspuns mai mult taceam si iata ce filozof am ajuns.

Adio liceule 🙂

love you arte

Am dubii deci stiu mai mult

O vorbă foarte adevărată spune că înţelepţii au dubii iar proştii numai certitudini. Mă lovesc tot mai des de acest fapt, poate şi pentru că sistemul de învăţământ românesc scoate de la revoluţie încoace numai “genii” pe bandă rulantă. Fiecare ştie un exemplu al unei pile sau a cuiva care şi-a luat o diplomă pe bani sau pe relaţii, şi fiecare am avut de a face cu câte un prost pus într-o funcţie pe care nu o merită, de regulă la stat şi foarte bine plătită. Sunt destul de dese cazurile când în România şeful e mai prost decât angajatul şi asta se vede peste tot, de la o instituţie mică până la guvern.

Recent Realitatea a făcut un sondaj destul de fierbinte pe saitul lor, cu întrebarea “Credeţi sau nu în teoria evoluţiei?”. Mă rog, teoria evoluţiei nu e o credinţă, deci întrebarea e cam prost pusă (eventual se putea folosi “acceptaţi” în loc de credeţi), dar rezultatele sunt cât se poate de interesante. Din 1710 voturi (azi dimineaţă), 791 au spus DA, 884 NU, 23 au zis că nu le pasă (corect frate) şi 12 au recunoscut sincer că nu ştiu ce e aia teoria evoluţiei. E îmbucurător că mai avem şi oameni sinceri, 12 la număr, care au recunoscut că nu cunosc ce spune teoria evoluţiei (care totuşi e mai mult decât un simplu enunţ). Dar, este minunat, zic eu, că există atâţia oameni care cunosc această teorie, pentru că avem aproape 1700 de oameni care fie au votat da, fie nu, deci ei ştiu la ce se referă.

Lăsând ironia la o parte, rezultatele astea sunt triste, dar nu surprinzătoare. Şi în alte ţări e la fel, cu mici variaţii. Asta din două motive, 1) pentru că lumea e preocupată de lucrurile şi problemele imediate şi 2) pentru că religia susţine creaţia, iar foarte multă lume crede în divinitate şi puterea ei creatoare de viaţă şi lumi. Unii încă mai cred că Soarele se învârte în jurul Pământului şi că Noe a trăit cu dinozaurii. Majoritatea nu ştiu ce spune teoria evoluţiei (care s-a îmbunătăţit considerabil de la Darwin încoace şi se numeşte mai nou modern evolutionary synthesis), aşa cum nu ştiu nici ce e teoria relativităţii, efectul fotoelectric sau genetica. Totuşi, unii “cred” în teoria relativităţii, dar mulţi alţii o resping, cu toate că nu o înţeleg şi nu o cunosc. La fel şi cu evoluţia, una dintre cele mai puternic acceptate şi susţinute teorii ştiinţifice în comunitatea ştiinţifică internaţională (anul trecut a fost anul Darwin).

După părerea mea, ca să conteşti un lucru, trebuie să-l cunoşti. E un lucru elementar pe care îl aplicăm în relaţiile cu oamenii. Nu criticăm oameni pe care nu îi cunoaştem numai pentru că numele lor nu ne place. Totuşi, oamenii au avut mereu tendinţa de a respinge ceea ce nu înţeleg, şi poate de asta, de a fi invidioşi pe cei mai deştepţi ca ei, pentru că omenii deştepţi şi foarte deştepţi formează un club al lor, ei înţeleg lucruri pe care alţii nu le înţeleg, sau o fac mai repede. Din şcoală, elevul bun este catalogat tocilar şi marginalizat de cei populari şi şmecheri. Tocilarul va ajunge într-o zi să aprofundeze o teorie ştiinţifică, iar cei populari din clasă vor vota pe net că ei nu cred în teoria lui.

Scandalul Spiru Haret sau ce bine-mi pare c-ai luat țeapă

În România când cineva se apucă să facă ordine undeva de regulă face mai multă dezordine și haos decât era înainte. Eu întotdeauna am fost împotriva diplomelor “ușoare”, luate contra cost la facultăți particulare, dar nu pot generaliza și spune, ca doamna ministru, că toți de la facultățile astea (în speță Spiru Haret), sunt niște proști necizelați. Unii învață, alții mai puțin sau deloc, dar așa e la toate facultățile și nu numai la facultăți ci și în școli. Așa că leneși și proști sunt peste tot, doar că, insinuează dna ministru, la Spiru Haret sunt mai mulți decât media.

Cred că anularea diplomelor e cea mai mare prostie, pentru că, în loc să pedepsească universitatea și să își poarte mica cruciadă cu ei, ministra Andronescu lovește în tânărul absolvent, pe care trebuie să îl considerăm onest și competent, până la proba contrarie. Ce se întâmplă — cei cu diplomele astea urmează să își piardă slujbele, și tot ce au construit pe acea diplomă, master, studii aprofundate, cursuri și specializări, ca să nu mai zic de experiență, devine inutilizabil peste noapte. Mai mult, indiferent cum se va încheia scandalul ăsta, valoarea diplomelor de la universitatatea Spiru Haret a ajuns aproape nulă, și printr-un CV nimeni nu poate convinge un angajator că diploma sa are valoare. Astfel, o mulțime de tineri ajung, în plină criză economică, în situația neprevăzută de a-și schimba locul de muncă și mai mult, de a se recalifica sau reprofila, ceea ce e și mai greu.

Este practic imposibil să vi acum și să încerci să afli cine din absolvenții universității a învățat ceva cu adevărat și câți au făcut figurație. Situația îmi amintește de scandalul acela cu permisele auto, de la Pitești parcă, permise date pe bani grei, fără ca cei care au plătit să fi văzut vreun instructor auto la față (tot o formă de “învățământ la distanță”). Normal că după ce toată porcăria de acolo a ieșit la iveală, oricine și-a luat permisul de acolo a fost bănuit de necinste. Cum ar fi să le anulezi la toată lumea permisele și să îi chemi din nou să dea examenul după luni sau ani? Ce relevanță ar mai avea? Revenind, este clar că ăștia din minister nu s-au gândit la consecințele sociale pe care le va avea cruciada lor împotriva facultăților particulare. Pe de altă parte, îmi pare bine că ministerul dă cu parul în facultățile de figurație, dar nu așa se face treaba. Lasați omul de rând în pace, ocupați-vă de cauză, nu de efect! Mă rog, asta e o meteahnă tipică la români, de exemplu hai să aducem pușcăriași să curețe gunoiul în loc să punem niște coșuri de gunoi adecvate.

Cum ziceam la început, mereu am avut un dinte pentru facultățile de figurație, și asta deoarece cred că dacă vrei să faci o facultate, atunci îți faci timp și te duci la orele care trebuie, mai ales la activitățile practice și aplicații. Nu e obligatoriu și nici foarte necesar să ai facultate sau mai ales să termini facultatea până la 23 de ani (există niște prejudecăți bine înrădăcinate la noi în sensul ăsta). Diplomele nu sunt garanția succesului, și cu atât mai puțin cele de la facultăți lejere și specializări boeme de tipul comunicare nu știu ce, care nu se știe la ce folosesc. Este cunoscut că mulți oameni de succes, miliardari, mai ales din occident, nu au studii superioare, dar secretul lor este că s-au specializat foarte mult într-o direcție considerată de ei utilă, iar specializarea asta nu au făcut-o neaparat la o facultate. Mai mult, ce nu fac facultățile noastre, e că nu pregătesc absolventul pentru realitatea de pe piața muncii. Nu te învață cum să te autoevaluezi, cum să faci față la un interviu, cum să te orientezi raportat la ce e pe piață și nu te învață nimic despre self-leadership, un concept mai nou pentru noi, dar de vreme ce ne dăm occidentali și europeni, deja ar trebui să băgăm viteză și la capitolele astea. Așa că, după ce termini ești mai pierdut în spațiu decât la admitere, și pe deasupra, vine ministerul și îți zice că diploma ta e zero, după ce ai învățat și ai dat bani

In lipsa celor 15000 de specialisti

Intr-o vreme cand romanul urmarea frenetic politica, o mare coalitie de dreapta cu cheia la gat, se lauda cu 15000 de specialisti care vor pune tara pe picioare. Nu au reusit si probabil ca cei 15 mii de specialisti au plecat din tara pentru ca altfel nu-mi explic subita nevoie de 15000 de “specialisti”, de data asta de carton, cu diplome false, eliberate pe banda cu numele unor facultati importante din Romania. (stire Realitatea)

Unde sunt istetii intreprinzatori care zic ca nu ai nevoie de studii ca sa ai un job bun sau o afacere prospera? Iti trebuie doar experienta si determinare, putere de munca, alea alea…. Atunci de ce se inghesuie atatia oameni la diplome false, adesea oameni care nu au terminat nici liceul? Pai cum ramane cu experienta si talentul? Continue reading

Elevii de azi sau contingentul 1989

După agitația de dimineață din oraș, îmi dau seama că a reînceput anul școlar și că urmează imediat cel universitar. Bănuiesc că se duc la școală, de vreme ce s-au trezit așa de dimineață, deși după ținută și purtare aș zice că merg la o distracție cu gașca. Mai e ici colo câte un elev mai timid sau adormit, dar deja nu îi mai observ. Lucru cert, învățământul nostru e într-o mare criză, lipsindu-i perspectiva, calitatea și … respectul de sine, pentru că atât timp cât produci numai mediocrități pe bandă rulantă, mari pretenții nu mai poți avea.

Eu nu sunt atât de categoric ca Lili, care numește adolescenții “depravați”, pentru că ei sunt produsul generației de tineri care a luptat în Revoluția din 1989. O ciudată asociere care îți dă de gândit, nu-i așa? Poate fi un subiect de reflectat. Oare pentru asta s-a murit? Cine e de vina? Oare o mana de politicieni pot fi vinovati pentru deciziile si metehnele unui intreg popor? Hai sa nu stigmatizam ceea ce suntem, ci sa analizam ce eram inainte de 1989. Eram ce dorea Ceaușescu să fim, niște oameni între canoane, reguli și strictețe impusă cu frică. Fără el am devenit fiecare ce a dorit și a putut, în limitele orizontului pe care l-am avut.