Ce-a ajuns căsuța mea de email!

forward spamA fost odată ca niciodată, căci de n-ar fi fost nu vă povesteam, o frumoasă adresă de email cu o căsuță din turtă dulce încăpătoare în care stăteau fericite numai mesaje utile și interesante de la prieteni și cunoscuți. Toate erau bune și frumoase dar căsuța devenea tot mai neîncăpătoare și mesajele se înghesuiau întrânsa de îți era mai mare mila. Când auzi Yahoo împărat de trebușoara asta, bătu din palme și căsuța deveni un frumos palat în care mesajele puteau să stea lăbărțate și leneșe până la adânci bătrâneți. Vraja minunată se răspândi în toate colțurile împărăției, peste mări și țări și cum prindeau de veste, toate căsuțele se transformau în palate fără margini. Vestea ajunse și la zmeii zmeilor, Spam și Forward,  și cum auziră ei una ca asta, se făcură foc și pară și își chemară toate neamurile spurcate să dea năvală în frumoasele căsuțe palate de email. Așa se dezlănțui urgia, de pînă și viteazul Spamguard cu părul bălai și filtrul de fier se dădu biruit de toate neamurile zmeilor invadatoare. Continue reading

Nu mai trimiteţi spam!

Conturile noastre de email sunt zi de zi tot mai bombardate cu spam şi mesaje “simpatice” pe care adesea nu le-am cerut, dar pe care le primim sub formă de forward, cu titluri gen “sooooper”, “e bine de stiut”, “atentie utilizatori yahoo”, bancuri vechi, ş.a.m.d. Cel mai mult mă deranjează chain letters şi diverse alte farse sau emailuri cu conţinut îndoielnic, dar care vor să pară legitime, gen “e bine de stiut” sau “adevarul despre cancer de la un expert”, teoria conspiraţiei, legende urbane şi altele.

Vă recomand saitul hoax-slayer www.hoax-slayer.com care conţine o impresionantă colecţie de chainletters, farse, şi alte asemenea pe care le demontează şi demonstrează ca farse. Dacă ai primit un forward “educativ”, este foarte probabil ca să îl găseşti acolo. Este un sait foarte educativ, care ar trebui vizitat de toţi cărora le place să trimită emailuri la toată lista într-o veselie, punând botu’ la tot felul de farse şi prostii. Deasemenea, sunt prezentate diverse excrocherii, de tipul scrisorii nigeriene, şi cum să vă păziţi de ele. Ştiu că şi eu am primit astfel de “invitaţii” de a intermedia o sumă imensă de bani, din care urmează să primesc 10%, bla bla…

Spre surprinderea mea am găsit originalul în engleză a multor emailuri primite în română. E adevărat că uneori munca la birou e plictisitoare, dar cât de plictisit trebuie să fi ca să traduci o farsă din asta în română ca să îţi derutezi prietenii şi colegii de servici? Eu nu îi înţeleg pe cei care stau la birou, probabil la ceva regie sau instituţie bugetară, şi care fac în PowerPoint acele prezentări frumoase şi inutile despre te miri ce, care circulă apoi sub formă de spam. Chiar nu este nimic mai bun de făcut?

Spamul fanbox

De o vreme primesc o avalanşă de emailuri aiurea de la fanbox, de genul “Lucy wants to be your loyal fan”, “Jenny has asked you a question” şi mai nou, mailuri gen “this is my new email address at fanbox.com”. E tot mai enervant, mai ales pentru că nu cunosc nici o Lucy, Jenny şamd, iar mai nou, faza cu “this is my new email address” e şi mai proastă pentru că creează derută. S-ar putea ca mulţi să creadă că prietenii lor şi-au schimbat adresa de mail cu cea de fanbox… când defapt asta este un anunţ automat care se trimite la toţi.

Nu-mi plac chestiile care se promovează agresiv şi serviciile care vor să îţi acceseze contul de mail pentru a-ţi importa adresele. Îmi amintesc că atunci când a apărut gmail, google nu a spamat pe nimeni şi nici nu a fost nevoie – lumea a văzut că e un serviciu care promite şi oamenii şi-au făcut conturi.

La ce bun să mă momeşti într-o chestie pe care nu o să o folosesc oricum?

Anul nou mi-a adus spam

“Riscul” de a avea un blog şi o casuţă de email astăzi este de a primi o groază de mesaje idioate tip spam. Chiar nu îi înţeleg pe ăştia. Măcar de ar fi lăsat un mesaj inteligibil ca să mă facă şi pe mine curios, înainte să şterg cu zecile comentariile spam pe care le-am găsit.