Castane prăjite

Dacă e toamnă, înseamnă că undeva, la cineva, în piaţă, la festivaluri sau în magazin, găsesc castane comestibile (Castanea sativa). Castanele prăjite sunt ceva ce eu mânânc cu mare plăcere, aşa cum scriam acum un an, în “Plăcerile toamnei“. Din păcate anul acesta am luat o mare ţeapă la Festivalul Vinului, cumpărând de la o ţărancă nişte castane mici şi stricate cu 3 lei 100 de grame. Din 200 de grame cred că numai 3 castane au fost bune…
Am observat că foarte multă lume nu ştie să facă sau nu ştie cât de bune sunt castanele prăjite — aud mereu de pireu şi castane fierte — aşa că am să vă prezint într-un scurt ghid ilustrat, din păcate fără miros, cum să prăjeşti nişte castane.
Castanele prăjite sunt şi mai bune dacă ţi le faci tu, pentru că farmecul e să simţi acel miros inconfundabil şi să îţi faci poftă în timp ce îţi frigi degetele, întocându-le pe foc.

Am cumpărat de la Discount Market (Auchan, Iulius Mall Timişoara) 1kg de castane de calitate, cu 8,90 lei / kg. Castanele trebuie prăjite la foc direct, pe o plită cu găuri, ca în imagine. Înainte de a le pune pe plită trebuie crestate cu vârful unui cuţit, pentru ca să nu explodeze pe plită ca un ou la microunde.

Se ţin pe foc cam 4-5 minute (depinde de intensitatea focului) până se înegreşte coaja, după care se întorc pe partea cealaltă (ideal ar fi să fie rotite permanent). După ce s-au prăjit, se învelesc într-un prosop ud şi se ţin acolo câteva minute, altfel vor fi greu de decojit. Dacă s-au prăjit suficient, coaja va fi un pic mai tare, dar miezul trebuie să fie moale, cam de consistenţa unui cartof copt. Se consumă calde, pentru că odată reci devin tari şi se decojesc greu. Merg cu bere sau cu vin, eu am ales berea.

Castane la prăjit Castane prăjite pe plită Castane prăjite curăţate

Poftă buna! 😛

Ultima zi de august

Salcii de Vincent Van GoghMă uit în calendar şi nu-mi vine să cred că deja s-a terminat luna august. Practic de mâine începe toamna şi “acoperăm inima cu ceva” pentru că toamna aduce mereu un pic de melancolie odată cu frunzele-i galbene. Deja am mâncat nuci şi unele au început să cadă din haina lor verde, convenabil pentru culoarea degetelor mele. Nu de alta, dar e ciudat când apari la birou într-o întâlnire cu mâinile verzi maronii.
Mă mir cum au trecut 8 luni aşa de repede, parcă luna trecută a fost mai şi parcă de abea m-am întors de la munte. Adevărul e că vara ne-a cam amorţit pe toţi cu căldura ei şi peste tot lumea a lenevit mai mult sau mai puţin, fiind perioada concediilor şi a vacanţelor. Urmează să ne apucăm de treabă pentru că, mie, dintotdeauna, luna septembrie mi s-a părut că are două zile de luni pe săptămână. Totodată, luna viitoare împlinesc un număr rotund de ani, cu o nouă cifră şi deşi momentan asta nu înseamnă nimic pentru mine, nu ştiu de ce am impresia că mă aşteaptă 10 ani de luna septembrie…

Placerile toamnei

Mie imi place toamna timpurie, cand parca fiecare frunza are o alta nuanta de galben sau rosu si cand soarele arde obosit, lasand umbre lungi si ciudate peste iarba acoperita de frunze. Fiecare anotimp are farmecul sau, si de asta nu am un anotimp preferat, dar ce imi place mie toamna sunt roadele – nucile, alunele, strugurii si mai ales castanele.

Castane prajite [640×480]In fiecare an am parte de un festival al vinului in zona, si de abea il astept, dar nu pentru vin, ci pentru castanele prajite pe care le cumpar fierbinti la preturi cam mari, dar nu e bine sa te uiti la bani cand vrei sa iti faci o placere. Nu demult, a fost din nou Festivalul Vinului, la care m-am delectat cu.. castane (nu cumpar vin de la festival, Lilisor a aflat pe propria-i piele de ce, mai bine il iau din magazin). Cand eram copil, ma uitam la mama cum le facea pe plita, 5 deodata… era un chin, chiar daca nu eu le scoteam din foc 🙂 Mirosul e grozav. Defapt mie mi-a placut din totdeauna sentimentul acela pe care il ai, cand stai langa soba sau aragaz si se pregateste ceva bun, iar afara este urat si frig. Probabil intr-o viata anterioara am fost purcelusul din casuta de caramida!

Sper ca v-am facut pofta de castane 😀

Emoţie la sfârşitul toamnei

Flori uscate
A venit, a venit toamna.. şi nu a mai plecat. Se ceartă cu iarna pe un colţ din grădină. Azi, soarele ţine cu toamna, încălzindu-i culorile învineţite de suflul iernii. Uscate, florile din vară par ca nişte mumii care au biruit timpul, încremenite, aşteptând prima zăpadă. Totuşi, zăpada şi-a amânat ultimul cuvânt, iar soarele se joacă în continuare cu umbrele şi culorile din grădină. Doar crizantemele au rămas vedetele acestui spectacol mut şi ascuns de vegetaţia moartă. Pentru ele a mai ieşit odată soarele din ceaţă, pentru ele a mai cerşit o zi lui Decembrie.

Crizantema Nu stiu ce-i, dar e rosie

Şantier de toamnă

Tot oraşul e un şantier continuu. Peste tot se sparge câte o porţiune proaspăt renovată de asfalt, sau se nivelează o grădină gălbejită pentru a face loc unor maşini utilitare sau buldozere. Se schimbă reţeaua de termoficare, se schimbă şinele de tramvai, se pun alţi stâlpi şi se schimbă înjurături în trafic.

La mine în zonă se desfăşoară un şantier sinistru, în jurul unei prăpăstii săpate brutal în ceea ce era cu ceva timp în urmă stradă şi spaţiu verde. Totul arată ca o calamitate naturală, nicidecum ca o lucrare executată după un plan, de oameni. Groapa adancă de 6 metri este împrejmuită cu un capăt de sfoară, invitându-mă la priviri furişe către abis, unde regăsesc pungi de chips sacrificate şi alte “ofrande urbane” asemănătoare. Până la urmă e tot o groapă, un fel de coş de gunoi mai mare pentru cei încă nefamiliarizaţi cu tomberonul. Atitudinea generală este de nepăsare şi de ceartă a omului cu natura, şi aşa pe cale de dispariţie din zonele rezidenţiale, în favoarea patrurotatelor, pentru care trebuie păşuni late de beton şi zgură!

Noroiul a învins! Asfaltul, acum odihneşte biruit de stratul de noroi plimbat de camioane, buldozere şi cizmele muncitorilor. Covorul de frunze era trist dar autentic, dar a fost amestecat într-o tocană de noroi şi nisip ce păstrează totuşi formele geometrice dure ale roţilor de buldozer, peste care îmi e silă să calc. Mai încolo, unde mai era iarbă verde, noroiul s-a transformat într-un fel de stradă tocită şi lucioasă, aleea principală pentru toată lumea.

Nu există o demarcaţie clară.. totul se întrepătrunde, în special primitivismul. Înjuraturi, gunoaie, strigăte şi mult noroi. Un buldozer claxonează şi urmăreşte precum un taur un biciclist rătăcit pe aleea cu noroi. Mai un pic şi ajunge şi el în groapă. Alţi oameni se feresc pe margine, şi calcă în bălţile mizere create cu gabarit depăşit.

În faţa blocului, o nouă mutată a găsit momentul potrivit ca să îşi facă un loc de parcare pe locul unor tufe ornamentale răpuse de brumă. A dat şi ea o “antenţie” la “buldozerist”, care pentru nişte bani de coniac Unirea nivelează fără grijă grădina. Cui îi trebuie aprobare, doar e terenul nimănui. Grădina veştejită s-a transformat într-o întindere de noroi răsculat, amestecat cu crengi, frunze şi pietre. Acum toată lumea cu maşină e mulţumită, avem unde să ne punem maşina, şi nu mai trebuie să ne facem griji pentru capra, pardon, grădina vecinului.

S-a întunecat repede, cum e iarna.. iar noroiul e prieten cu bezna şi liniştea buldozerelor lăsate la voia întâmplării pe şantier. Totul e frumos şi bine, iar mâine va fi o altă zi.