Pe mine m-a surprins un băiat cu mărțișoare “culte”, făcute după capodopere ale unor pictori celebri. Astfel, după ce am văzut mărțișorul celebrity, l-am văzut și pe cel de tip quiz. (mă așteptam să văd mărțișoare cu Avatar, dar n-am văzut). Să zicem că “merge” să dai un mărțișor cu Mona Lisa, dar cum e să dai unul cu autoportret cu urechea tăiată de Van Gogh? Ca glumă, mi-e mi-a plăcut ăsta cu Mona Lisa din LEGO, de Le(g)onardo da Vinci, pe care îl dedic cu drag tuturor cititoarelor mele
Timpul a trecut și nu prea am mai actualizat blogul pentru că sincer, la cât de entuziasmantă e perioada asta prin care trecem, nu prea mai am chef de nimic. Totuși, dincolo de nori (era o melodie), este mereu soare și până la urmă norii ăștia se vor plictisi de mine, nu numai eu de ei, și vor pleca.
Nu știu cum să vă zic, cu ce să încep, dar eu m-am săturat de ce se întâmplă la noi ca de mere acre. Pentru unii e criză, iar pentru alții din alte sectoare e bine (nu zic care, că știți voi).
Ce bine de cei fără televizor, pentru că nu află anumite chestii care altfel i-ar enerva (mă gândesc că nu chiar toată lumea a devenit imună la nesimțire). Eu din când în când văd ce se mai discută la tv și într-o seară era vorba de bonusuri “nesimțite” (cuvântul ăsta e la modă). Cică există la bugetari undeva, spor de recuperare din concediu, spor de zâmbet, spor de ținută (ok, ăla e normal) plus spor de păstrare ținută decentă, spor de xerox și alte mizerii din astea. Jurnaliștii și analiștii lu’ pește din studio întorceau pe toate părțile problema, bucuroși că au mai găsit un căcat de pus pe masă și de analizat. Primarul cutare, la telefon, spunea că are dreptul să dea sporurile respective, citând prevederile unei legi imbecile promulgate de parlamentul nostru drag și cuminte.
Eu zic că jurnaliștii noștri sunt niște boi leneși pentru că mereu găsesc câte o situație din asta stupidă la care să se uite ca la poarta nouă cu invitații lor, spre stupefacția telespectatorilor. Ce vreau să zic, e că legea aia nesimțită nu a apărut în secret, ea s-a discutat în parlament, unde jurnaliștii ăștia se bagă în seamă toată ziua, dar se pare că ei n-au auzit nimic. Știți, ca la școală, ei au lipsit la legea aia. Pentru cei care nu-s pe fază, legile se publică în monitorul oficial… pe care probabil nu-l citește nimeni din redacția aia, de fapt nu ne surprinde nici asta. Până și eu am la firmă un soft cu toate legile, trebuie doar să-ți pese. Așa că e clasic să discuți după ce faptul e consumat, după ce bonusurile sunt date prin lege (deci sunt obligatorii) și banii noștri sunt tocați de malaxorul nesimțirii absolute a clasei politice, o adunătură de pungași care lucrează pentru bunăstarea birocrației și exploatarea fraierilor cu pensii mici sau salarii mizerabile.
La noi primăvara trebuie să aducă mai mult decât un pic de soare și căldură. Trebuie să aducă speranță și un pic de zâmbet pentru că m-am săturat de toată încrâncenarea asta. Unii se luptă să trăiască, alții se luptă pentru bonusuri. E bine că unii se mai luptă pentru ceva, ce e trist e că mulți nu mai luptă pentru nimic și s-au blazat sau sunt scufundați într-o depresie apăsătoare. N-am mai văzut așa mutre triste pe stradă decând a ratat Răducioiu penaltiul calificator în sferturile de la mondialul din 1994. Așa că hai primăvară hai,
te aștept cu drag, al tău
Sirg.
De când cu criza, cei din guvern au venit cu idei și soluții tot mai controversate pentru a aduce mai mulți bani la buget, de regulă pe spinarea celor care muncesc din greu pentru un trai mai bun, și anume clasa de mijloc. Recent, le-a venit ideea de a “ajusta” alocațiile copiilor în funcție de venitul părinților. Cum zicea și domnul Boc — copiii a căror părinți au Mercedes în curte nu au nevoie de o alocație mare sau chiar se pot lipsi de ea. După vorba “azi furi un ou, mâine un bou”, mă întreb cât mai durează până luăm și Mercedesul, dacă tot am început să luăm cu de-a sila alocația.
Raționamentul miniștrilor are logica sa, nu contest, pentru că un copil de bani gata cheltuie alocația aia într-o zi, iar altul sărac o dă părinților care au venituri și așa mici, pentru a ajuta la cheltuielile familiei. Și aici ajungem de fapt la problemă, la faptul că într-o familie săracă, pe care ministrul Șeitan vrea să o ajute, alocația nu ajunge aproape niciodată la copil. Câți părinți săraci nu au făcut, în mod iresponsabil, o mulțime de copii pe care nu-i pot întreține și cărora le limitează astfel orice șansă de viitor? România e plină de familii sărace, adesea de țigani, care fac copii mulți și trăiesc numai din alocație și ajutoare sociale, dar copiii lor rămân analfabeți și neinstruiți, o viitoare povară socială pe care noi sau copiii noștri o vor suporta. De multe ori în situații din astea alocația se duce pe băutură și țigări, prea rar pe rechizite, cărți sau hăinuțe pentru copii.
Așa că mă întreb, pe cine ajută de fapt măsura asta? În nici un caz pe părintele cu un salar decent, care dorește ce-i mai bun pentru copilul său. Lui i se va mai tăia un pic din venituri. Și cum ziceam, e discutabil dacă va ajuta familiile sărace. Impresia mea e că guvernele noastre nu fac decât să încurajeze lumea la sărăcie și ajutoare sociale ineficiente dar facile, în timp ce descurajează dezvoltarea clasei de mijloc, a oamenilor cu inițiativă, cu studii și cu dorință de bunăstare.
O vorbă foarte adevărată spune că înţelepţii au dubii iar proştii numai certitudini. Mă lovesc tot mai des de acest fapt, poate şi pentru că sistemul de învăţământ românesc scoate de la revoluţie încoace numai “genii” pe bandă rulantă. Fiecare ştie un exemplu al unei pile sau a cuiva care şi-a luat o diplomă pe bani sau pe relaţii, şi fiecare am avut de a face cu câte un prost pus într-o funcţie pe care nu o merită, de regulă la stat şi foarte bine plătită. Sunt destul de dese cazurile când în România şeful e mai prost decât angajatul şi asta se vede peste tot, de la o instituţie mică până la guvern.
Recent Realitatea a făcut un sondaj destul de fierbinte pe saitul lor, cu întrebarea “Credeţi sau nu în teoria evoluţiei?”. Mă rog, teoria evoluţiei nu e o credinţă, deci întrebarea e cam prost pusă (eventual se putea folosi “acceptaţi” în loc de credeţi), dar rezultatele sunt cât se poate de interesante. Din 1710 voturi (azi dimineaţă), 791 au spus DA, 884 NU, 23 au zis că nu le pasă (corect frate) şi 12 au recunoscut sincer că nu ştiu ce e aia teoria evoluţiei. E îmbucurător că mai avem şi oameni sinceri, 12 la număr, care au recunoscut că nu cunosc ce spune teoria evoluţiei (care totuşi e mai mult decât un simplu enunţ). Dar, este minunat, zic eu, că există atâţia oameni care cunosc această teorie, pentru că avem aproape 1700 de oameni care fie au votat da, fie nu, deci ei ştiu la ce se referă.
Lăsând ironia la o parte, rezultatele astea sunt triste, dar nu surprinzătoare. Şi în alte ţări e la fel, cu mici variaţii. Asta din două motive, 1) pentru că lumea e preocupată de lucrurile şi problemele imediate şi 2) pentru că religia susţine creaţia, iar foarte multă lume crede în divinitate şi puterea ei creatoare de viaţă şi lumi. Unii încă mai cred că Soarele se învârte în jurul Pământului şi că Noe a trăit cu dinozaurii. Majoritatea nu ştiu ce spune teoria evoluţiei (care s-a îmbunătăţit considerabil de la Darwin încoace şi se numeşte mai nou modern evolutionary synthesis), aşa cum nu ştiu nici ce e teoria relativităţii, efectul fotoelectric sau genetica. Totuşi, unii “cred” în teoria relativităţii, dar mulţi alţii o resping, cu toate că nu o înţeleg şi nu o cunosc. La fel şi cu evoluţia, una dintre cele mai puternic acceptate şi susţinute teorii ştiinţifice în comunitatea ştiinţifică internaţională (anul trecut a fost anul Darwin).
După părerea mea, ca să conteşti un lucru, trebuie să-l cunoşti. E un lucru elementar pe care îl aplicăm în relaţiile cu oamenii. Nu criticăm oameni pe care nu îi cunoaştem numai pentru că numele lor nu ne place. Totuşi, oamenii au avut mereu tendinţa de a respinge ceea ce nu înţeleg, şi poate de asta, de a fi invidioşi pe cei mai deştepţi ca ei, pentru că omenii deştepţi şi foarte deştepţi formează un club al lor, ei înţeleg lucruri pe care alţii nu le înţeleg, sau o fac mai repede. Din şcoală, elevul bun este catalogat tocilar şi marginalizat de cei populari şi şmecheri. Tocilarul va ajunge într-o zi să aprofundeze o teorie ştiinţifică, iar cei populari din clasă vor vota pe net că ei nu cred în teoria lui.





