Vara 2007

Gagici la mare

Îmi place vara. Printre lucrurile evidente verii există şi stări bacoviene, precum cele ale poeziei Cuptor (cei cu bacul tresar probabil). Unii sunt mai împuţiţi vara, la propriu şi figurat, căldura arzând şi uscând logica într-o sumă de reacţii temperamentale şi pripite. Gândurile sunt fie adormite de relaxarea plăcută a trândăvelii generale de vară, fie agitate de stresul termic şi aglomeraţia din mijloacele de transport în comun.
Vara şi anticipaţia vacanţei mult visate îmi dă de fiecare dată sentimentul că aceste luni sunt momentul în care totul se reia de la zero, timpul unui nou început. Probabil anii de scoala ne formează unora această condiţionare, şi mai mereu, vara este când pentru unii o bucurie, când pentru alţii un chin. Aproape în fiecare an cunosc pe cineva care are examene, admitere sau bac – tensionate linii de start sau de finiş ale tinereţii – situaţii în care am fost şi eu de atâtea ori. Tot vara apar cele mai multe tentaţii, adesea nesănătoase sau imorale, aşa cum este o tentaţie adevarată. Cu cât ai mai mult de învăţat sau de lucrat, cu atât tentaţia e mai mare. Îngheţată la kilogram şi gagici la mare, la soare. Nu mai ştiu câte beri am baut. Hei, am zburat cu maşina şi n-am murit. Cum o chema pe aia cu care am fost ieri? Ce zi a fost ieri defapt? Cum am ajuns eu la mare? 🙂

În general ce faci vara este foarte important pentru că este subiectul multor discuţii cu prietenii sau colegii până la Revelion sau vara următoare – un bronz nou de la greci, un dezmăţ total la mare, nişte juleli de pe munte, o sesiune fără restanţe, admiterea la o facultă, o alta relaţie, cumpărături de la Veneţia sau un simplu bronzat cu mâneci şi ceas, tipic omului care şi-a făcut concediul la servici. Vara toată lumea vrea să facă ceva, dar să nu fie muncă. Mai degrabă aleargă la cross decât să lucre ceva la umbră.

Vara contrastele se îmbină cel mai mult şi cel mai plăcut – cald cu rece, sexy cu vulgar, preţurile umflate cu distracţia, transpiraţia cu parfumurile, gagica de la meteo cu vremea torida şi tot aşa. Nopţile sunt mai scurte, deci ne odihnim mai puţin şi mai prost, cu ajutorul ţânţarilor şi a căldurii. Ne rămane suficient timp ca să ne bucurăm de vara!

3 thoughts on “Vara 2007

  1. ai uitat sa mentionezi ca si cheful de invatat ptr. examenele din sesiune lipseste cu desavarsire. Din pacate, unii trebuie sa si munceasca si sa invete ptr. examene…this sucks! dar asta nu inseamna ca nu gasim timp sa ne si distram, nu-i asa? 😀

  2. Eu imi voi petrece aceasta vara la lucru, intr-un birou mare, cu module, aer conditionat, muzica in surdina, apa/ceai/cafea/suc, si muuuuulte palavre la telefon. Si in timpul liber poate mai o fuga pe la prietena mea sa mai jucam un badminton. Si in toamna, ma asteapta cel putin 3 restante. Cu alte cuvinte, o sa am o vara plina. Dar presimt ca o sa ma simt bine. Si asta e tot ce conteaza. Putin ma intereseaza pe mine ca anu’ asta nu o sa ajung la mare sau la munte. Is bune si pozele de anul trecut.
    Acu’ e randu’ tau. Ce faci vara asta? 🙂

  3. Dora, tu parca lucrezi la o regie ceva 😉
    Vara asta o sa ma uit la pozele din concediile anterioare si o sa ma bronzez cu maneci. 😛

Comments are closed.