Contur intrerupt

M-am decis să închid blogul pentru că nu prea am mai activat ca “blogger” în ultima vreme (2011-2012) deși nu o dată mi s-a facut dor de vremurile când aveam mai mult timp pentru acest hobby. Între timp am alocat timp altor lucruri (istorie, desen, pozat), la fel de interesante și de plăcute, iar schimbarea nu este un lucru rău. Poate pe viitor mă voi întoarce la blog ca să scriu despre lucrurile astea.

Legat de blogul meu, dar și de bloguri în general, am ajuns la concluzia că astăzi au rămas foarte puține lucruri noi de spus și că marea majoritate nu face decât să repete sau să redistribuie mai departe ce zic sau au zis alții. Din fericire sunt mii de surse de informare și divertisment care fac bine ceea ce fac. Pe de altă parte, oamenii nu mai au disponibilitatea de a citi sau asculta o idee până la capăt, deși cererea de informație este mai mare ca oricând.

N-am să scriu adio, pentru că în viitor s-ar putea să mă răzgândesc, dar până atunci, țin să mulțumesc tuturor cititorilor și mai ales celor care au comentat articolele mele! Fără ei, blogul meu ar fi fost mult mai sărac.

* * *

Centenar Titanic

Acum 100 de ani, RMS Titanic se scufunda in apele Atlanticului de Nord, tragedie ce a curmat viata a 1513 oameni, din cei 2224 aflati la bord. Desi este unul dintre cele mai bine documentate dezastre din istorie, subiect pe marginea caruia s-au scris sute de carti, rapoarte si analize, povestea dezastrului a fascinat suficient de mult incat cauzele accidentului se mai dezbat si analizeaza.

N.Y. American 16.04.1912 Titanic

Sinking of the RMS Titanic : N.Y. American 16.04.1912

Pe National Geographic am vazut o noua teorie oarecum surprinzatoare al lui Tim Maltin, amintindu-mi de investigatiile lui Sherlock Holmes, teorie ce pune cauza dezastrului pe seama unui miraj si a unui complex de factori legati de conditiile meteo special cel putin pentru acea noapte, in zona curentului Labrador.

De cate ori nu m-am uitat vara fascinat la felul in care apar miraje pe sosea sau in lungul sinelor de tren, fara sa ma gandesc ca diferenta de temperatura intre straturile de aer produce acelasi efect si iarna sau in conditii de temperatura joasa. Titanicul a intrat cu viteza intr-o astfel de capcana optica pregatita de apele reci, ale curentului Labrador, marinarilor de veghe de pe vas. Acelasi efect i-a incurcat si pe cei de pe vasul Californian, aflat la minute distanta, care a pus pe seama mirajelor semnalele luminoase venite in disperare de pe Titanic.

Titanic Casualties breakdown

Titanic Casualties breakdown


Eu am o oarecare nostalgie pentru perioada inceputului de secol 20. Epoca stilului Art Nouveau, a micilor burgezi bine imbracati si asortati dintre care s-au afirmat o sumedenie de pionieri a noilor tehnologii si stiinte – zbor, masini, vapoare, telecomunicatii, fizica, medicina, etc – cam tot pe ce se bazeaza epoca informatiei de azi. Aceasta societate progresista era inca tributara unui conservatorism rigid de tip victorian, fapt pentru care lucrurile erau mai clar si poate mai benefic asezate. O poza de ansamblu a acelei societati era si pe Titanic, si din tabelul pe care l-am ilustrat, se vede ca in ciuda haosului si a panicii anumite reguli nescrise au functionat. Sa ne uitam numai la procentul barbatilor ce au supravietuit din clasa a II-a, restul facand pasul inapoi pentru sotiile si copiii lor, desi locuri in barci erau destule…

Sa ne amuzam cu Auchan Timisoara :)

De curand am fost Stan patitul in doua episoade “sa radem pe banii dvs” la hipermarketul Auchan.

Episodul 1: “Nu esti in toate suruburile”

Acum vreo doua luni am cumparat un televizor de la ei. Evident am facut proba in magazin, totul a mers ca la carte, asa ca entuziasmat, acasa ma pun sa montez tv-ul. Totul parea foarte fain pana cand ajung intr-o faza a montajului in care ma uit ca prostul la cutie si la tot ce scosesem din ea, lovit de concluzia evidenta ca imi lipseau suruburile necesare. (Televizorul vine montat pe un picior de plastic). Rascolesc cutia, polistirenul, pungile, si precum locotenentul Colombo, incep sa ma bag pe sub mobila, sa privesc din unghi covorul, poate poate mi-au scapat suruburile, s-au dus undeva, io stiu in cautare de piulite, dar chiar nu am gasit decat o punga mica in care, dupa desenul sugestiv, se parea ca au fost suruburile.

Incepusem deja sa ma gandesc cum sa fac, sa improvizez ceva, sa pun tv-ul ca un tablou sau poate intr-un rastel, dar noroc ca identificasem ce suruburi imi trebuie – metric patru, pt cunoscatori – si inca alt tip de surub cu pas mare, probabil proprietar, pentru ca evident producatorul nu s-a putut abtine de la a nu fi creativ si in privinta suruburilor. Fiind prea tarziu ca sa mai ma intorc la magazin, cu injuraturile de rigoare, am cautat prin cutiile mele cu scule suruburi M4, dar bineinteles ca n-aveam decat lungi cat creioanele. N-am citit manualul de montare, dar precis ca nu scria “inainte de a monta piciorul, potriviti in menghina suruburile dvs si taiati-le dupa nevoie cu bomfaierul”. Restul, cele cu pas mare, le-am “procurat” din alte parti ale televizorului, cu speranta ca nu se va desface daca voi da volumul mai tare.

A doua zi, ma duc cu bonul si garantia la magazin, unde oamenii s-au uitat ciudat la mine. Cred ca am fost cam neconvingator cu toata povestea mea, de regula lumea vine dupa un cablu lipsa sau pentru pixeli morti. “Nu dom’le, imi lipsesc suruburile”. S-o fi gandit ca eram eu dus cu pluta sau ceva. Stai ca nu eram eu ieri, era cutare baiat… imi zice tipul din raion. Il suna pe baiatu’ de ieri, schimba niste amabilitati la telefon, dar concluzia e ca n-are cum sa imi dea alte suruburi pentru ca ieri s-a vandut si ultimul model (adica urma sa sacrifice un alt televizor, si beleaua sa pice pe ghinionistul, pardon clientul urmator). Ideea era ca suruburile s-au pierdut cumva cand au montat pentru expunere un tv, dar spre frustrarea mea, nu puteau gasi nici un tv cu suruburi la fel. La un moment dat imi recomanda sa ma duc la raionul auto — genial — poate acolo au suruburi de tv.

In final s-a rezolvat, mi-au adus un picior de la un tv defect si am scos toate suruburile din el ca vanatorii de comori, dar tot nu erau la numar, asa ca si acum tv-ul e putin cam schiop 🙂

Episodul 2: Bradul de Craciun

Patania asta e mai recenta, anul acesta (2011) optand pentru un brad din plastic pentru o lista de motive pe care nu o deschid aici. Dar faza are ceva in comun cu intamplarea anterioara. Fiindca nu tin la suparare, m-am dus la Auchan sa imi cumpar brad, si dupa multe ezitari, am luat unul foarte frumos din plastic, dupa cum ziceam. Cutia sigilata, parca a adus-o Mosul. Dupa ce ajung acasa, zic .. mai ce ar fi sa montam bradul. Mama: lasa-l, e prea devreme, suntem in 19. Da, zic eu, dar e de la Auchan! Ok, argument decisiv, asa ca ma apuc si montez. Bradul de plastic e ca un puzzle 3D, asa ca entuziasmat de noua jucarie construiesc creanga cu crenguta pana la varf, cand… stai.. care varf?! Socat de propria-mi profetie devenita realitate, prima reactie a fost sa neg. Bineinteles. Apoi, din nou, caut pe sub mobila, din unghi covorul… dar de data asta lipsea un varf de brad cat o tuie, nu niste suruburi pitice. Nu sunt superstitios, dar am impresia ca cineva m-a blestemat in magazinul ala. Ok, deja eram degajat, radeam. Sun la magazin, si raspunsul a fost foarte prompt, “veniti cu bonul si va dam varful”. Noroc ca il asamblasem, daca ma puneam sa il fac in seara de Craciun, sunt curios de unde imi mai dadeau un varf!
Ma duc din nou la magazin si intr-un sfarsit primesc varful, care arata foarte frumos, ca un brad de birou, si care se ratacise printre cutii. Ma gandesc ca acolo in depozit varfurile de brad sunt lasate sa se plimbe in voie, dar de vreme ce cutiile sunt aranjate in chip de labirint, se mai ratacesc.

Bonus — de Craciun am cumparat cadou — tot de la Auchan — un puzzle cu 2×1000 de piese. Acasa citesc mai atent pe cutie: “din motive tehnice un puzzle are 999 de piese in loc de 1000”.

M-am trezit mahmur din Revelion

“E usor a scrie bloguri cand nimic nu ai a spune” ar scrie poetul nostru national daca ar trai azi si ar avea cont pe tweeter…
Treaba asta mi se pare universal valabila astazi cand existenta unui om se contureaza prin profilul de socializare de pe facebook, tweet-uri, bloguri, etc. Daca n-ar fi fost acest mainstream consumerist axat mai nou pe gadgeturi legate la net, care ne-a spalat mintea la propriu, oare am mai face public atat de mult din viata privata? Eu am o perioada mai lunga de nihilism si ma tot intreb, oare cuiva chiar ii pasa unde ai fost, ce ai facut, etc?

Eu n-am o “rezolutie” pentru 2012… cel putin nu una publica (am vazut ca se poarta). Vreau sa urmaresc sfarsitul lumii in intimitate, si in rest sa fim sanatosi.

Sensul vietii (II)

Există cărți și scriitori pe care nu reușești să îi apreciezi decât după o anumită vârstă, după ce ajungi să îți pui anumite întrebări, într-un anumit fel.

Sisyphus - von Stuck

Sisyphus - von Stuck

Filozofia nu a fost niciodată punctul meu forte și nici nu m-a interesat prea mult, dar totuși mărturisesc că am păstrat o fascinație pentru marii gânditori și excentricitățile lor. Poate una dintre cele mai valoroase cărți pe care am primit-o vreodată, este un mic memorator de filozofie pentru liceu, în care sunt prezentați sub formă de sinteză o mulțime de filozofi. E genul de carte de buzunar, care se răsfoiește ușor între 2-3 stații de tramvai, dar care conține poate cele mai multe idei pe centimetru pătrat. Am să citez mai jos niște lucruri pe care eu le găsesc minunate, legate de opera lui Albert Camus, Mitul lui Sisif:

[..] A hotărî dacă viața merită sau nu a fi trăită înseamnă a răspunde la problema fundamentală a filosofiei. Deci problema care se analizează nu mai este “care este sensul vieții” ci “are viața vreun sens”?

Problema sensului vieții se află în interdependență cu sentimentul absurdului. Eroul absurd este cel care pe de o parte neagă existența lui Dumnezeu, iar pe de alta este incapabil să găsească un sens al vieții. Conștientizarea climatului absurdității care fundamentează existența are o serie de implicații asupra vieții individului: cunoașterea adevărată este imposibilă, semenii sunt inumani iar trecerea timpului implică oboseala și frica în fața morții.

Pentru a sublinia condiția existențială a omului, Camus realizează o paralelă între viața acestuia și cea a lui Sisif. Sisif este un personaj mitologic pedepsit de zei la o muncă nesfârșită și fără sorți de izbândă: el ridică neîncetat o stâncă spre vârful unui munte, de unde aceasta revine în vale, în locul de origine, rostogolindu-se din cauza propriei greutăți. Camus subliniază că acest mit este tragic întrucât eroul său estre conștient de munca inutilă. Așa cum, în cazul lui Sisif, sentimentul absurdului se naște prin raportare la o sarcină inutilă, tot astfel, în cazul omului, sentimentul absurdului se ivește în clipa în care el se raportează la lume.

Un conflict dureros se manifestă între nevoia firească a omului de a simți că viața sa are un sens, pe de o parte, și lipsa de sens a lumii, a existenței în genere, pe de altă parte: «sentimentul absurdului nu-i decât acest divorț dintre om și viața sa, dintre actor și decorul său». Absurdul pe care omul îl trăiește constituie rezultatul dezacordului dintre aspirația sa spre absolut, spre un sens al vieții și respectiv, lumea în care el se simte străin și fără țel.

Pornind de la aceste premise s-ar putea susține că sinuciderea este o soluție adecvată la absurdul vieții: «a te omorî înseamnă că viața nu merită să fie trăită». A te sinucide înseamnă a recunoaște caracterul derizoriu al existenței, absența oricărei rațiuni de a trăi, caracterul nesăbuit al zbuciumului cotidian și inutilitatea suferinței (Mitul lui Sisif).

Sinuciderea este însă o soluție aparentă. Într-o lume absurdă, în care nimic nu are sens, singura valoare o reprezintă luciditatea — adică tocmai conștientizarea și asumarea absurdului, a condamnării la eșec a oricărei aspirații. Eroismul de a trăi în deplină conștiință absurdul vieții îl transformă pe individ din om absurd în om revoltat. Revolta este acea experiență privilegiată care asigură omului un sens al existenței în cadrul unei lumi absurde.