Astăzi “proiectele” mele sunt: origami, blogul, desenele, pendulele, etc. Dar când aveam 7-8 ani gândeam cu totul altfel:
Proiecte din copilarie
Tag Archives: Amintiri
Intalnirea de 13 ani
Noi artistii suntem mai originali si daca restul se intalnesc din 5 sau 10 ani, noi ne-am intalnit dupa 13 ani de la terminarea liceului. Mi-a placut sa imi revad vechea clasa de care ma leaga atatea amintiri, sa stau in “banca mea” si de data asta si la catedra. Nu foarte multi dintre fostii colegi au raspuns chemarii nostalgiei, dar cei care au venit au facut sa conteze intalnirea asta oarecum ciudata, dupa 13 ani.
Se pare ca anii trec foarte repede si realizez asta mai ales cand ma uit la ceilalti, la cum fiecare si-a croit un drum prin viata si s-a realizat intr-un fel, pentru ca imaginea unora mi-a ramas inghetata in minte asa cum eram atunci, boemi si rebeli, nu responsabili si maturi ca astazi (nu ma refer la toti dintre voi totusi :)).
Am devenit un pic melancolic cand am realizat ca e ultima data cand mai imi pot vizita scoala, deoarece in curand se va muta si cladirea va intra in administratia altcuiva, ceva retrocedare, ma rog, si de asta am petrecut mai mult timp pe coridoare si prin locurile de care ma leaga amintiri.
Apoi am fost incantat sa vad ca majoritatea a continuat mai departe drumul artelor si ca inca mai se ocupa de arta intr-un fel sau altul, creatie sau pedagogie, cu toate ca veniturile sunt mici sau foarte mici. Desi acum sunt inginer, m-am simtit ca acasa intre colegii mei artisti vorbind de preocuparile noastre (artistice) si ca de data asta nu a mai trebuit sa explic intr-o discutie, de exemplu, cine e Jackson Pollock 🙂
Cand am vorbit cu fostul meu profesor de grafica despre tentativele mele portretistice mi-a zambit si mi-a zis ca talentul e ca un vierme care te roade si nu-ti da pace niciodata, indiferent ce drum apuci in viata. Nu pot sa zic ca regret ca am apucat drumul tehnicii, pentru ca desi eu intr-un fel am abandonat arta, ea nu m-a abandonat pe mine.
M-a amuzat momentul cand am vazut catalogul din clasa a XII-a si am vazut ca am avut pe un trimestru media 3 la filozofie. Atunci nu prea stiam la filozofie mare lucru in afara de vorba aceea “daca taceai, filozof ramaneai”. Asa ca la raspuns mai mult taceam si iata ce filozof am ajuns.
Adio liceule 🙂
Dimineața de zombie
E ora 5:59 AM. Afară e ziua e încă timidă iar din cerul căptușit de nori se revarsă o ploaie măruntă și rece, de dimineață. În liniștea generală, un singur obiect se trezește la viață disciplinat și consecvent, telefonul meu mobil care începe discret să cânte aceeași melodie tristă, numită Black Omen, din (jocul) Chronotrigger, pe care am ajuns să o detest. Mă trezesc imediat, ca un robot, dar sunetul ploii de afară îmi anulează tendința de a mă ridica din pat printr-un salt elastic, o tehnică anti-snooze și anti-lenevit. Vremea de afară e numai bună pentru dormit. Nici un câine cu diaree nu ar avea tupeul să se ceară afară pe așa o vreme. S-ar duce la wc, până la urmă câinii pot învața trucuri mai complicate. În ciuda letargiei care m-a împins la încă 5 minute de somn — fiecare minut contează — mă scol încet precum biblicul Lazăr, dar fug de lumină, pentru că până și soarelui îi e rușine să se arate așa devreme.
Într-o vreme nu eram în stare să-mi ung niște gem pe o pâine treaz, și acum mă mir cum pot să fac atât de multe în somn, inclusiv să aprind chibrite și să folosesc aragazul. E o performanță. La fel reușesc să mă spăl pe dinți și nu pe nas sau bărbie. Noroc că îmi pun hainele în ordine înainte să mă culc, altfel nu știu cum m-aș îmbrăca. De regulă nu țin minte cum ies din casă, pentru că mă trezesc pe drum, când mă claxonează cineva pe zebră sau când constat că tramvaiul tocmai a plecat. Era bine când aveam abonament, îmi găseam repede un scaun și dormeam, dar acum trebuie să mă înghesui pentru a marca biletul și trebuie să dorm în picioare precum caii.
Eu niciodată n-am înțeles de ce oamenii încep lucrul sau școala așa devreme de dimineață, pentru că randamentul e foarte scăzut și de regulă sunt ore pierdute, care îmi amintesc de orele de dirigenție. Țin minte că trebuia să venim de la 7, iar dirigintele ne citea toată ora din autorul său preferat, Camus, pasaje întregi pe care picoteam, bucuros că mă așezasem în spatele colegei cu părul lung ca o perdea. Important era să fim prezenți, indiferent dacă îți plăcea somnul sau Albert Camus…
Remember – Ole ole Ceausescu nu mai e – 22 decembrie 1989
N-am să uit niciodată ziua asta. Pe 22 s-a produs descătușarea noastră din frica în care trăiam în Timișoara decând devenisem liberi. Așteptam Bucureștiul, altfel, totul era pierdut. Îmi amintesc momentele în care televiziunea a început să prezinte primele imagini din studioul 4, cu Mircea Dinescu și Caramitru. Pe atunci nu-l știam decât pe Caramitru, de pe discurile cu povești pe care le ascultam. N-o să uit cum vecina de jos a ieșit din casă țipând de bucurie după care toți ne-am îmbrățișat în lacrimi. Atunci m-au luat ai mei în centru ca să văd și eu ce se întâmplă. Continue reading
Remember – 20 de ani de la Revolutie – 21 decembrie 1989
Acum 20 de ani era rândul Bucureștiului ca să preia flacăra revoluției începute la Timișoara. Mitingul organizat de Ceaușescu cu gândul la gloriosul său miting din 1968 (pe problema Cehoslovaciei invadate de ruși) avea să se întoarcă împotriva lui și să grăbească mult sfârșitul dictaturii.
Continuarea jurnalului început pe 15 decembrie:
Continue reading