Acum 100 de ani, RMS Titanic se scufunda in apele Atlanticului de Nord, tragedie ce a curmat viata a 1513 oameni, din cei 2224 aflati la bord. Desi este unul dintre cele mai bine documentate dezastre din istorie, subiect pe marginea caruia s-au scris sute de carti, rapoarte si analize, povestea dezastrului a fascinat suficient de mult incat cauzele accidentului se mai dezbat si analizeaza.
Sinking of the RMS Titanic : N.Y. American 16.04.1912
Pe National Geographic am vazut o noua teorie oarecum surprinzatoare al lui Tim Maltin, amintindu-mi de investigatiile lui Sherlock Holmes, teorie ce pune cauza dezastrului pe seama unui miraj si a unui complex de factori legati de conditiile meteo special cel putin pentru acea noapte, in zona curentului Labrador.
De cate ori nu m-am uitat vara fascinat la felul in care apar miraje pe sosea sau in lungul sinelor de tren, fara sa ma gandesc ca diferenta de temperatura intre straturile de aer produce acelasi efect si iarna sau in conditii de temperatura joasa. Titanicul a intrat cu viteza intr-o astfel de capcana optica pregatita de apele reci, ale curentului Labrador, marinarilor de veghe de pe vas. Acelasi efect i-a incurcat si pe cei de pe vasul Californian, aflat la minute distanta, care a pus pe seama mirajelor semnalele luminoase venite in disperare de pe Titanic.
Titanic Casualties breakdown
Eu am o oarecare nostalgie pentru perioada inceputului de secol 20. Epoca stilului Art Nouveau, a micilor burgezi bine imbracati si asortati dintre care s-au afirmat o sumedenie de pionieri a noilor tehnologii si stiinte – zbor, masini, vapoare, telecomunicatii, fizica, medicina, etc – cam tot pe ce se bazeaza epoca informatiei de azi. Aceasta societate progresista era inca tributara unui conservatorism rigid de tip victorian, fapt pentru care lucrurile erau mai clar si poate mai benefic asezate. O poza de ansamblu a acelei societati era si pe Titanic, si din tabelul pe care l-am ilustrat, se vede ca in ciuda haosului si a panicii anumite reguli nescrise au functionat. Sa ne uitam numai la procentul barbatilor ce au supravietuit din clasa a II-a, restul facand pasul inapoi pentru sotiile si copiii lor, desi locuri in barci erau destule…
Şi dacă acelaşi conservatorism victorian – a se traduce: companiile de linie concurente, cele ce n-au ” înghiţit” uşor apariţia celor două nave moderne de linie, Titanic şi Olympic, după ce una dintre ele, dintre companiile concurente, Cunard Line, tocmai îşi lansase, cu puţin timp în urmă, două pacheboturi faimoase, Lusitania şi Mauritania – a scufundat Titanicul? dacă a fost sabotat, mai ales în varianta cu cel de-al cincilea compartiment( cel care făcea diferenţa între plutire şi scufundare) afectat, lovit, distrus de impactu’ – asta-nversiunea oficială: cea cu scufundarea în urma impacztului cu acel bizar iceberg, cu impact exterior asupra carenei, asupra vasului – cu acel masiv gheţar? cred că totu’ s-a petrecut, mai degrabă, din interior, de la membri echipajului, ,cei care au putut fi cumpăraţi, convinşi de ” necesitatea” dispariţiei, chiar la prima ieşire în cursă, pe linie, ca impactu’ imagologic să fie puternic, acestui răsunător pachebot ce ameninţa interesele şi afacerile, imaginea şi notorietatea companiilor de linie concurente, cele tradiţionale care aveau atât de mulţi clienţi şi care nu doreau să-i piardă, cu uşurinţă, în favoarea concurenţei. Dacă artefactele ar putea vorbi…dacă un Sherlock Holmes modern ar putea să investigheze pe unii dintre supravieţuitori, dacă unele întrebări concise, precise, adresate exact acolo unde trebuie, cui trebuie, cu o anumită presiune investigatorie criminalistică şi cu o dibăcie şi intuiţie detectivistă ar fi puse, cred că altu’ ar fi deznodământu’ acestui vas nefericit şi al destinelor acelor oameni, unii dintre ei nevinovaţi.
P.S. : totu’ a pornit de la o căutare pe Google( Căutam să ascult valsu’ rusesc, de Şostakovici) şi am dat de blogu’ ăsta, de postarea cu minunatu’ vals, pe care îl ascult de fiecare dată cu aceeaşi plăcere, şi de scrierile interesante de pe acest blog. Cu respect,