Tag Archives: politica

Cine are dreptate legat de repatrierea țiganilor?

Posted on by

Țiganii noștri ne-au șifonat cât se poate imaginea prin occident, deși nici românașii noștri nu au fost mai prejos, reputația românului pentru avutul altuia fiind pomenită și în emblematica noastră baladă Miorița. Mie nu-mi place ca atunci când ies din țară lumea să mă trateze ca pe un gunoi pentru că am buletin românesc; mi s-a întâmplat de câteva ori și îți cam strică cheful de concediu și de orice.

Cel mai urât am pățit-o la un hotel din in Italia, țară în care eu venisem cu maxim entuziasm și pe care o admir necondiționat, dar în final nu am rămas atât cu o furie în suflet pentru italieni, ci pentru românii care au făcut atâta rău încât să fim băgați cu toții într-o oală.

Nepoata lui Musolini zicea foarte bine mai demult, când problema țiganilor din Italia era la apogeu, că nu țiganii sunt principalii vinovați, Continue reading →

Foaia verde, simbolul nostru naţional

Posted on by

Noul brand turistic al României, “dezvelit” ieri la Shanghai (China), de Elena Udrea, conţine ca element principal o frunză întâlnită într-o formă aproape identică şi în siglele altor firme (sursa: Adevărul)

Elemente grafice la liber pe Internet

Elemente grafice la liber pe Internet

Frunza verde este omniprezentă în folclorul românesc dar şi în viaţa de zi cu zi a românului. Tăiatul frunzei la câini şi frecatul mentei sunt câteva activităţi populare în România. Din punctul ăsta de vedere e bun acel logo şi brand de ţară pe 2010. Faptul că frunza e “furată” de pe net aminteşte de spiritul haiducesc al românului şi de cântecele din frunză. Zic furată pentru că atunci când iei aproape un milion de euro pentru un proiect atât de mare, îţi desenezi propria frunză, dă-o încolo de treabă.

România logo 2010

România, logo 2010, valoare proiect cca 900.000 euro

Nu odată am fost în ipostaza de a ajuta pe cineva cu un logo (în România e destul de greu să lămureşti pe cineva că un astfel de serviciu costă bani) iar cei 4 ani de grafică-design din liceu m-au făcut să păstrez un interes crescut pentru acest domeniu. Îmi place să văd sigle deştepte care te fac să zâmbeşti după ce le-ai privit, ca după un banc subtil. Un logo prost e ca un banc sec, iar sigla asta e slabă şi pentru că numai un amator împrumută sigle şi elemente grafice de pe net. Bănuiesc că firma care a făcut sigla a prezentat măcar câteva zeci de variante, şi mă întreb cât de proaste erau celelalte de s-a ales asta.

Iată cum arată nişte sigle super-deştepte făcute pe bani mult mai puţini:
50 Fantastically Clever Logos from Design Shack.

Este trist că o ţară care l-a dat pe inegalabilul Brâncuşi, care a reinventat forme şi concepte în artă, nu poate găsi resursele interne pentru o banală siglă. În anul de criză 2010 aş fi făcut un concurs public şi alegeam sigla cu nişte specialişti.

N-am cu ce bă!

Cred că toată lumea din ţară s-a săturat de guvernul ăsta, monument al mediocrităţii. Problema cea mai gravă e că majoritatea nu întrevede o alternativă de schimbare (sondaj INSOMAR), deci e clar că n-avem pe alţii mai buni sau măcar la fel de proşti. Iar dacă ar fi la fel de proşti, atunci de ce să mai schimbi, în condiţiile în care dacă s-ar forma un alt guvern ar fi un haos general câteva luni, apoi alte legi proaste care le modifică pe cele proaste dinainte.

Din păcate, oamenii ăştia nu au simţul penibilului. Există demisie, dacă greşeşti pleci, e mai onorabil şi sănătos pentru toată lumea decât să te ascunzi după hârtii şi abureli. Adevărul e că eu nu-mi amintesc un guvern bun, doar perioade de relativ boom economic, care nu se datorează prea mult nouă, ci contextului internaţional şi investitorilor străini. Nu-mi amintesc de un ministru profesionist care să fi rămas suficient la guvernare ca să lase ceva bun în urmă. Toţi au fost la fel de mediocri, doar că unii miniştri au avut parte de un PR mai bun decât alţii.

Ca o paranteză, cred că mai nimeni nu ştie cine e ministru la agricultură sau cum arată la faţă, într-o ţară cu un uriaş potenţial agricol şi unde există sol fertil pe care alte ţări îl importă cu vaporul. Am devenit o ţară a supermarketurilor, cu produse din import, de parcă am fi Andora sau Monte Carlo. Dar acum lumea vorbeşte de foaia verde şi turism, capitol la care mereu am stat prost şi nu am avut niciodată mare lucru de oferit (ca servicii).

Mineriada dupa 20 de ani

Posted on by

Am revăzut din nou filmul lui Stere Gulea despre mineriadă și câteva gânduri nu mi-au dat pace pentru o vreme, pentru că vrând nevrând am facut niște comparații cu 2010. Sigur, azi lumea fiind confruntată cu criza economică, este firesc ca lucrurile astea din trecut să fie uitate. Dar sunt anumite lucruri care nu se datorează crizei mondiale și pe care le-am observat fără să vreau.

Îmi amintesc că acum 20 de ani, lumea era foarte pasionată de politică. Peste tot se discuta numai politică (și fotbal, pentru că atunci pe vremea asta era campionatul mondial de fotbal din Italia, cu Argentina, Italia și Germania mari favorite). Oamenii se certau la servici din cauza politicii, familiile nu mai aveau liniște și până și la școală, eu fiind elev în clasa a V-a, elevii făceau politică, iar diriginta noastră ni-l ridica în slăvi pe Iliescu.
Este interesant că atunci politica ținea de foame, ca să nu mai zic de greviștii foamei din piața Universității, pentru că în 1990 situația economică era cât se poate de tulbure, iar banii se devalorizau destul de repede. Îmi amintesc ce ciudată mi se părea prima bancnotă post-revoluție de 200 de lei, apoi cele de 500 cu Brâncuși șamd. Sunt foarte greu de comparat vremurile de atunci cu cele de azi, fiind foarte diferite contextele, dar în nici un caz atunci nu era cu mult mai bine decât acum, poate doar pentru speculanți și bișnițari care au dus-o mereu bine în România.

Privind înapoi la piața Universității de acum 20 de ani, îmi dau seama prin contrast că în România nu mai există practic viață politică, pentru că de la populație până la politicieni, nu mai există tabere ideologice, schimburi sau conflicte de idei, fie ele pe doctrine sau soluții concrete. Probabil acest vid ideologic — vroiam să-l numesc terci uniformizat, dar mai degrabă are valoarea unui spațiu vid — este una din cauzele problemelor noastre de azi, pentru că politicienii nu mai apără nici o idee de ochii alegătorului, nu mai au nici un crez și singura lor preocupare e interesul lor personal.

Este uriașă diferența între cei care și-au asumat pumni și bâte grele pentru ideile lor și cei de astăzi, care nu sunt dispuși să își asume nici măcar o mimare a solidarității cu eternul om de sacrificiu, personajul colectiv al poporului român de câteva decenii. Pentru mine este inexplicabilă solidaritatea oamenilor post-decembriști în numele unor idei, anti-comunismul, proclamația de la Timișoara, sau chiar solidaritatea cu FSN, pentru că tot aceeași oameni sunt atât de dezbinați și debusolați 20 de ani mai târziu, iar asta nu de ieri sau azi.

Dacă acum 20 de ani oamenii vorbeau mai mult de politică și doctrine decât despre bani, astăzi singura valoare pe toate planurile este banul sau pomana, zic “sau” pentru că de regulă cele două noțiuni se confundă pentru românul obișnuit. Sigur că banii sunt sângele unei economii capitaliste și contează foarte mult, dar totuși banii sunt un mijloc și nu un scop în sine, cum înțelege cocălarul generic de pe hi5 care se pozează acoperit de covoare cu bancnote într-o cameră amărâtă de la țară.

Recunosc, mie îmi plac oamenii mai idealiști și românii au potențial de idealiști, ca mai toate popoarele latine. Mai mult, cred că un lider politic trebuie să fie idealist, nu numai pragmatic, pentru că pragmaticii nu au viziune și nu aspiră la lucruri mari, sunt ca niște contabili. Noi avem nevoie de niște idealiști ca în 1990, deși atunci eram cu toții niște idealiști naivi care speram la multe pomeni, cerute prin pretinsul drept moral al austerităților “epocii de aur”. Se pare că indiferent ce am ales, partide istorice sau FSN, am ales prost masa, adică țara. Asta zic acum, pentru că după mult timp în care am răbdat, vreau să plec undeva unde se oferă și se așteaptă mai mult respect. Totuși mă gândesc că în 1989 ne simțeam cei mai bogați oameni din lume pentru că atunci câștigasem nu salarii anticipate, bonuri sau prime, ci o țară întreagă, o țară frumoasă și bogată doar că trebuia să mai și muncim în ea, și așa câștigul nostru s-a transformat din euforie într-un sacrificiu pe care nu a vrut nimeni să și-l asume.

Azi privind la imaginile mineriadei, deși le-am văzut atunci în direct, cred că văd doar un film artistic, pentru că mă întreb, tributar automatismelor de azi, ce căutau ăia în piață? Cum, nu cer bani? Ce libertate, (că am uitat cum era în dictatură), cine i-a plătit pe toți să se bată? Erau mai bogați atunci? Și acum revenind la real… oare noi mai avem idealuri, mai credem în idei, ne mai punem probleme, sau doar viața noastră se rezumă numai la bani?

Realitatea TV = stress

Posted on by

Realitatea TV a devenit un post pe care eu nu-l mai pot urmări. Cred că un minut de Rtv este echivalentul stressului pe care il primesc în 8 ore la servici, sau mai rău pentru că felul în care prezintă ei știrile și cum toacă măsurile dure ale guvernului, mă face să mă sinucid. Tendința asta de a dramatiza subiectiv ce se întâmplă mi se pare o chestie care n-are mai nimic în comun cu jurnalismul. Și mai e o chestie care mă exasperează în scurtele momente în care sar de la un canal la altul: toți își dau cu părerea, dar de fapt nici unul nu are o soluție reală, ei numai înjură. E ușor să critici, și sincer, chiar aș vrea să își dea demisia toți de la putere ca să vină contestatarii și să îi văd pe ei cât sunt de deștepți, că din tribună e ușor să fi antrenor. Nici un politician nu m-a convins vreodată că ar vrea să facă ceva pentru țară, în schimb am văzut cât de mult își doresc puterea și ciolanul, cu orice preț.

Eu niciodată n-am avut bani mulți, dar n-am avut ura asta față de cei cu bani. Poate uneori m-a dezamăgit felul în care unii bogați înțeleg să își risipească averile, dar până la urmă e treaba lor, nu a mea. Totuși, fără oameni bogați nu ar exista locuri de muncă, nu ar exista economie și afaceri, nu am avea modele de succes și am fi cu toții uniform de nefericiți sau mai rău, la fel de săraci cu duhul. Sigur că mulți dintre bogați nu și-au făcut cinstit averile, dar hoțul neprins e negustor cinstit, iar noi nu suntem o nație de polițiști, ci de haiduci (tot un fel de hoți), cum scriam mai demult. Așa că televiziunile astea ar trebui să nu mai facă pe sindicatele, pentru că cei care le conduc sunt multimiliardari fără pretenții de filantropi, iar mulți dintre moderatori/analiști sunt niște ipocriți care nu știu ce e aia sărăcie.

Pinguinii bugetari

Posted on by

Daca as fi bugetar, mi-ar fi rusine de mitingul de ieri din Bucuresti, numit deja mitingul pinguinilor. Daca nu stiam ca e criza si ca oamenii vor primi doar 3 sferturi din venituri, ziceam ca e un miting electoral sau o parada gay. Sincer, sunt uimit de ce au organizat sindicalistii si ma intreb cum vor sa impresioneze bugetarii guvernul prin dansul pinguinilor si astfel de manifestari exuberante.

La parada asta am vazut exact genul de oameni care paraziteaza sistemul bugetar — cei care o freaca la servici, care pleaca dupa 12 acasa sau la piata si care au timp sa caute imagini funny pe net pentru pancarte elaborate, colorate, facute tot pe banul si timpul contribuabilului. In loc sa vad niste oameni nefericiti, am vazut o euforie generala de genul “uite la noi astia, ce destepti si frumosi suntem”, manifestata de arhetipul functionarului cu tupeu si ifose de dupa geamul ghiseului, in fata caruia stai mai tot timpul umilit si cu capul plecat, de te intrebi daca nu au pus intentionat gaura ghiseului in asa fel. “Pinguinii” erau in mediul lor, isi faceau cu mana, se bagau in seama la camera sa se vada diseara la stiri, dansuri si figuratie la maxim.

Este clar ca in Romania, epoca mitingurilor spontane si “grele” din anii ’90 a trecut in favoarea mitingurilor regizate (adesea platite) si bine organizate cu bani, autocare, sonorizare, pancarte profesionale, veste personalizate, dansuri si vedete (l-am vazut si pe CRBL, ma intreb de ce s-a bagat in regia asta).

E pacat ca acesti oameni nu inteleg ca s-a terminat malaiul si ca au frecat menta destul pe banii contribuabilului. Si ma refer mai ales la functionarii publici care sunt marea majoritate a bugetarilor si o categorie supradimensionata, nu la medicul rezident sau la invatatoarea de la scoala primara. Totusi, in raport cu cei de la patron, nu exista comparatie. Eu n-am vazut un miting cat de mic al disponibilizatilor de la patron, sau al celor carora, ca mine, li s-a diminuat drastic salarul (pana la 50%), si asta decand a inceput criza. Eu nu stiu functionar public care sa lucreze ore suplimentare zi de zi, sau care sa-si sacrifice concediul pentru interesul firmei. Cu toate astea, salarul lor minim e mai mare decat la privati.

De asta mi se face sila cand ii vad cum se distreaza la miting, protejati de sindicate si de tot felul de legi, cand pe cei care duc greul in tara asta, sau pe pensionari, nu-i protejeaza si nu-i reprezinta nimeni.