Tag Archives: prieteni

S-a terminat

Posted on by

Anul 2010 s-a terminat brusc si cu toate ca a fost un an prost, pentru mine s-a sfarsit cu bine. Mai mult, pe final am avut parte de o multime de momente frumoase, cum ar fi cele cu colegii de liceu, de care nu am avut timp sa povestesc. Iarna asta a inceput timid si credeam ca nu voi vedea prea multa zapada, dar spre bucuria mea afara e un peisaj de iarna de poveste.

zapada peste tot :)

zapada peste tot 🙂

Cred ca a fost un Craciun foarte reusit, cel putin din doua motive. Cu putin inainte de Craciun a fost cu prietenii blogheri la acelasi orfelinat ca anul trecut, cu cadouri si colinde, insotiti de asta data de Mos Craciun in blugi. Unii copii sunt orfani, altii abandonati, cred ca nu-mi dau seama ce e mai rau, dar e important ca din cand in cand copiii acestia vad ca cineva se intereseaza de ei si incearca sa ii ajute cumva. Anul acesta ajutorul a fost mai generos, datorita implicarii Porsche Romania in campania noastra.

copiii spun poezii mosului :)

copiii spun poezii mosului 🙂

copiii canta mosului

copiii canta mosului

Apoi, chiar inainte sa-mi iau concediu, am fost la colindat cu colegii de servici la seful nostru, unde am fost primiti cu multa caldura si am mancat o placinta de mere ireal de buna plus alte bunatati. Demult nu m-am mai simtit asa de bine de “sarbatori”. De fapt pentru mine spiritul Craciunului inseamna tocmai lucruri de genul acesta, mai putin cadouri si impodobitul casei cu bling bling sau repetarea acelorasi colinde prin orice difuzor posibil.

Tot in concediul asta am continuat sa ma bucur de Cataclysm, noul expansion de la World of Warcraft, (am ajuns la level 85) si sa rad cu lacrimi de efectele potiunii Illusion 🙂 (personajul meu principal e alchimist)

Mission impossible: Hogger

Mission impossible: Hogger

Sper ca zilele urmatoare sa recuperez absenta de pe blog cu cateva posturi si pana atunci urez tuturor cititorilor La Multi Ani si numai bine in 2011!

Intalnirea de 13 ani

Posted on by

din nou la tablaNoi artistii suntem mai originali si daca restul se intalnesc din 5 sau 10 ani, noi ne-am intalnit dupa 13 ani de la terminarea liceului. Mi-a placut sa imi revad vechea clasa de care ma leaga atatea amintiri, sa stau in “banca mea” si de data asta si la catedra. Nu foarte multi dintre fostii colegi au raspuns chemarii nostalgiei, dar cei care au venit au facut sa conteze intalnirea asta oarecum ciudata, dupa 13 ani.

Se pare ca anii trec foarte repede si realizez asta mai ales cand ma uit la ceilalti, la cum fiecare si-a croit un drum prin viata si s-a realizat intr-un fel, pentru ca imaginea unora mi-a ramas inghetata in minte asa cum eram atunci, boemi si rebeli, nu responsabili si maturi ca astazi (nu ma refer la toti dintre voi totusi :)).

holul liceului de arteAm devenit un pic melancolic cand am realizat ca e ultima data cand mai imi pot vizita scoala, deoarece in curand se va muta si cladirea va intra in administratia altcuiva, ceva retrocedare, ma rog, si de asta am petrecut mai mult timp pe coridoare si prin locurile de care ma leaga amintiri.

Apoi am fost incantat sa vad ca majoritatea a continuat mai departe drumul artelor si ca inca mai se ocupa de arta intr-un fel sau altul, creatie sau pedagogie, cu toate ca veniturile sunt mici sau foarte mici. Desi acum sunt inginer, m-am simtit ca acasa intre colegii mei artisti vorbind de preocuparile noastre (artistice) si ca de data asta nu a mai trebuit sa explic intr-o discutie, de exemplu, cine e Jackson Pollock 🙂

Natalia (2008)Cand am vorbit cu fostul meu profesor de grafica despre tentativele mele portretistice mi-a zambit si mi-a zis ca talentul e ca un vierme care te roade si nu-ti da pace niciodata, indiferent ce drum apuci in viata. Nu pot sa zic ca regret ca am apucat drumul tehnicii, pentru ca desi eu intr-un fel am abandonat arta, ea nu m-a abandonat pe mine.

M-a amuzat momentul cand am vazut catalogul din clasa a XII-a si am vazut ca am avut pe un trimestru media 3 la filozofie. Atunci nu prea stiam la filozofie mare lucru in afara de vorba aceea “daca taceai, filozof ramaneai”. Asa ca la raspuns mai mult taceam si iata ce filozof am ajuns.

Adio liceule 🙂

love you arte

Un pic de Chopin pentru dumneavoastra :)

Posted on by

In ultima vreme nu mai apuc sa fac aproape nimic din ce ma relaxeaza, parca sunt un soricel alb intr-o morisca scapata de sub control. Asa ca am amanat niste posturi.
Cu cateva zile in urma am fost la un coleg care ne-a invitat la un recital de pian la el acasa, pianul fiind un hobby de al sau, si sincer am fost foarte impresionat. Recunosc ca m-a atras si repertoriul – Chopin, Bach si Mozart.

In primul rand, este foarte diferit sa stai aproape de pian si sa simti practic fiecare vibratie si tonalitate care vine de langa tine. Fiind doar cu cativa prieteni intr-o camera toata experienta devine mai personala decat poate fi la un spectacol unde esti inghesuit cu cateva sute de necunoscuti.

Recomandarea de azi (link youtube): Chopin Waltz No.19 in A minor

Viata fara muzica ar fi o greseala. Am auzit undeva vorba asta si este ceea ce simt si eu. Dar muzica nu inseamna numai sunete si armonii, pentru ca daca ar fi doar atat, am avea computere cantand perfect si matematic dupa partitura. Muzica este un triunghi intre artist, instrument si ascultator, cu alte cuvinte o experienta, pentru ca artistul personalizeaza muzica dupa cum simte si cel care asculta trebuie sa devina la randul sau un instrument, dar de ascultat si simtit, un fel de antena pentru artist.

Mi-a placut cum muzica se construia in fata ochilor mei, cum fiecare atingere de clapa devenea o picatura de frumos ce umplea un pahar al incantarii. Desi era tarziu si eram obosit ca un catar batran, notele lui Chopin ma revigorau si ma gandeam cat de simplu e uneori sa te bucuri de viata. Sau poate nu e asa de simplu, de vreme ce a trebuit sa se nasca un geniu cu cateva secole in urma si apoi altcineva sa munceasca ani de zile ca din “ding dong” sa faca muzica si astfel sa-l savurez eu pe Chopin.

Multumesc Christi!

Panteonul din Roma

Posted on by

Una din clădirile antice care m-au fascinat mereu a fost Panteonul, singura clădire rămasă intactă din perioada de glorie a Imperiului Roman. Poate nu doar felul în care s-a păstrat e important, ci impresionanta realizare arhitectonică a romanilor, care au folosit o mulțime de tehnici și soluții inovatoare pentru reconstrucția templului original, distrus în anul 80 de la un incendiu. Poate într-un alt post voi scrie un pic despre împăratul Hadrian (cel care a reconstruit Panteonul în forma s-a actuală), urmașul lui Traian.

Am avut imensa ocazie de a-l vizita acum doi ani și atunci n-am scris despre călătoriile mele pentru că o parte din obiectivul concediului meu era să mă detașez de tot ce înseamnă lumea calculatoarelor și bloguri pentru două săptămâni. Dar luna de miere a lui Maddy în Italia mi-a amintit de momentele petrecute la Panteon, și că atunci făcusem un mini film, fiindcă impresia mea era că nu pot cuprinde măreția construcției în câteva poze. Ieri m-am apucat să-l caut, l-am editat un pic, așa că iată-l: (porniți boxele pentru că melodia de fundal face toți banii)

Dedic filmul lui Maddy & Cipri, prietenilor mei Mihai și Boro (cu care am fost în grupul din Italia) și nu în ultimul rând mamei 🙂

P.S. Ăștia de la Youtube au luat-o razna pentru că nu te mai lasă să pui anumite melodii în filmele tale din cauza drepturilor de autor. În schimb îți oferă să pui alte piese, evident cele pe care le recomandă ei (sugestii pentru care probabil cer bani de la artiștii recomandați). Toate serviciile bune de pe internet care au început frumos și rebel au ajuns niște instrumente de stors bani din orice detaliu, de parcă nu se mai satură.

Pe aceeași temă: Roma, Impresii (I).

Ne mai “socializăm” mult?

Posted on by

Un semn că ai început să îmbătrânești sau că ești deja “expirat” e când începi să nu mai înțelegi trenduri și lucruri noi. Ce naiba e mania asta cu rețelele de socializare? Ok, era ceva nou și la modă acum câțiva ani să fi pe myspace sau hi5, dar acum găsesc tot mai iritant faptul că aproape peste tot sunt băgat aproape cu forța într-o rețea de socializare. Peste tot trebuie să îmi fac un profil, să public o poză (neapărat cu mine), să spun ce îmi place, unde stau, cu cine am o relație (de preferință cu link spre ea), pe ce parte dorm și așa mai departe. Sincer, pe cine naiba interesează cu adevărat persoana mea într-un context din ăsta virtual, sau de ce m-ar interesa pe mine că lui John Smith din Londra i se usucă plantația în jocul FarmVille?

O altă chestie relativ iritantă e asta cu statusul. E musai să ai un status, să știe lumea ce faci, că ai sughițat sau că tocmai ai aflat că afara plouă. Wow! Hai să nu fiu înțeles aiurea și să spun că recunosc utilitatea unor tweet-uri, mai ales dacă ai ceva de promovat, și chiar rețelele de socializare își au utilitatea lor. Adevărul e că rețelele astea au devenit perverse cu introducerea unor jocuri idioate care creează dependență, numai ca să nu-și piardă membrii. Dar pe mine mă agasează faptul că twitter și facebook sunt copiate și băgate în alte servicii care de fapt nu au ca scop socializarea, cuplatul, gargara și kitsch-ul social.

Un exemplu e Trilulilu. “Trilu” a început ca un youtube românesc și cu timpul a băgat o mulțime de chestii copiate din facebook, mergând spre o rețea de socializare ieftină. Mai nou mă întreabă unde stau, ce îmi place, care îmi e statusul…. băi, mă leși??? Trilulilu e pentru muzică! Dacă erau deștepți, crocozaurii de la trilu făceau o rețea numai pentru socializare în paralel cu youtube-ul lor și poate ambele servicii erau de calitate. Așa… mi se pare o struțo-cămilă. Păcat că lumea interesată de muzică pleacă și vin în loc cocălarii.

Un alt exemplu recent, e Google Buzz. Chiar nu simțeam nevoia să spun nimănui ce mai fac și din interfața gmail sau să urmăresc ce mai fac alții. Soluțiile Gmail sunt minunate, eu sunt un mare fan: mail-ul e bun, Reader-ul e grozav, Google Docs e iarăși foarte bun și îl folosesc, dar de buzăreală puteam să mă lipsesc. Evident, trebuie să-mi fac din nou un profil, iarăși aceeași rutină: o poză pătrată cu mine, unde stau, unde am învățat, unde lucrez, unde am lucrat, pe ce parte dorm, în ce nară mă scobesc mai des, și așa mai departe.

Mie nu-mi place ideea de a face publice atâtea informații despre mine și eventual familia mea. De ce trebuie să știe cineva unde stau și alte informații care în mod normal, în viața de zi cu zi sunt confidențiale? Intimitatea mi se pare un lucru tot mai de preț azi când toată lumea își bagă nasul în treburile tale și te trezești cu tot felul de reclame și scrisori în poștă sau prin sms/mms.

Eu știu un mod foarte bun de socializare: telefonul — salut, ce mai faci? Mai există și clasicul (deja) messenger/gtalk/skype. Și să nu uităm că oamenii se mai pot întâlni și în persoană 🙂