Contur intrerupt

M-am decis să închid blogul pentru că nu prea am mai activat ca “blogger” în ultima vreme (2011-2012) deși nu o dată mi s-a facut dor de vremurile când aveam mai mult timp pentru acest hobby. Între timp am alocat timp altor lucruri (istorie, desen, pozat), la fel de interesante și de plăcute, iar schimbarea nu este un lucru rău. Poate pe viitor mă voi întoarce la blog ca să scriu despre lucrurile astea.

Legat de blogul meu, dar și de bloguri în general, am ajuns la concluzia că astăzi au rămas foarte puține lucruri noi de spus și că marea majoritate nu face decât să repete sau să redistribuie mai departe ce zic sau au zis alții. Din fericire sunt mii de surse de informare și divertisment care fac bine ceea ce fac. Pe de altă parte, oamenii nu mai au disponibilitatea de a citi sau asculta o idee până la capăt, deși cererea de informație este mai mare ca oricând.

N-am să scriu adio, pentru că în viitor s-ar putea să mă răzgândesc, dar până atunci, țin să mulțumesc tuturor cititorilor și mai ales celor care au comentat articolele mele! Fără ei, blogul meu ar fi fost mult mai sărac.

* * *

Sa ne amuzam cu Auchan Timisoara :)

De curand am fost Stan patitul in doua episoade “sa radem pe banii dvs” la hipermarketul Auchan.

Episodul 1: “Nu esti in toate suruburile”

Acum vreo doua luni am cumparat un televizor de la ei. Evident am facut proba in magazin, totul a mers ca la carte, asa ca entuziasmat, acasa ma pun sa montez tv-ul. Totul parea foarte fain pana cand ajung intr-o faza a montajului in care ma uit ca prostul la cutie si la tot ce scosesem din ea, lovit de concluzia evidenta ca imi lipseau suruburile necesare. (Televizorul vine montat pe un picior de plastic). Rascolesc cutia, polistirenul, pungile, si precum locotenentul Colombo, incep sa ma bag pe sub mobila, sa privesc din unghi covorul, poate poate mi-au scapat suruburile, s-au dus undeva, io stiu in cautare de piulite, dar chiar nu am gasit decat o punga mica in care, dupa desenul sugestiv, se parea ca au fost suruburile.

Incepusem deja sa ma gandesc cum sa fac, sa improvizez ceva, sa pun tv-ul ca un tablou sau poate intr-un rastel, dar noroc ca identificasem ce suruburi imi trebuie – metric patru, pt cunoscatori – si inca alt tip de surub cu pas mare, probabil proprietar, pentru ca evident producatorul nu s-a putut abtine de la a nu fi creativ si in privinta suruburilor. Fiind prea tarziu ca sa mai ma intorc la magazin, cu injuraturile de rigoare, am cautat prin cutiile mele cu scule suruburi M4, dar bineinteles ca n-aveam decat lungi cat creioanele. N-am citit manualul de montare, dar precis ca nu scria “inainte de a monta piciorul, potriviti in menghina suruburile dvs si taiati-le dupa nevoie cu bomfaierul”. Restul, cele cu pas mare, le-am “procurat” din alte parti ale televizorului, cu speranta ca nu se va desface daca voi da volumul mai tare.

A doua zi, ma duc cu bonul si garantia la magazin, unde oamenii s-au uitat ciudat la mine. Cred ca am fost cam neconvingator cu toata povestea mea, de regula lumea vine dupa un cablu lipsa sau pentru pixeli morti. “Nu dom’le, imi lipsesc suruburile”. S-o fi gandit ca eram eu dus cu pluta sau ceva. Stai ca nu eram eu ieri, era cutare baiat… imi zice tipul din raion. Il suna pe baiatu’ de ieri, schimba niste amabilitati la telefon, dar concluzia e ca n-are cum sa imi dea alte suruburi pentru ca ieri s-a vandut si ultimul model (adica urma sa sacrifice un alt televizor, si beleaua sa pice pe ghinionistul, pardon clientul urmator). Ideea era ca suruburile s-au pierdut cumva cand au montat pentru expunere un tv, dar spre frustrarea mea, nu puteau gasi nici un tv cu suruburi la fel. La un moment dat imi recomanda sa ma duc la raionul auto — genial — poate acolo au suruburi de tv.

In final s-a rezolvat, mi-au adus un picior de la un tv defect si am scos toate suruburile din el ca vanatorii de comori, dar tot nu erau la numar, asa ca si acum tv-ul e putin cam schiop 🙂

Episodul 2: Bradul de Craciun

Patania asta e mai recenta, anul acesta (2011) optand pentru un brad din plastic pentru o lista de motive pe care nu o deschid aici. Dar faza are ceva in comun cu intamplarea anterioara. Fiindca nu tin la suparare, m-am dus la Auchan sa imi cumpar brad, si dupa multe ezitari, am luat unul foarte frumos din plastic, dupa cum ziceam. Cutia sigilata, parca a adus-o Mosul. Dupa ce ajung acasa, zic .. mai ce ar fi sa montam bradul. Mama: lasa-l, e prea devreme, suntem in 19. Da, zic eu, dar e de la Auchan! Ok, argument decisiv, asa ca ma apuc si montez. Bradul de plastic e ca un puzzle 3D, asa ca entuziasmat de noua jucarie construiesc creanga cu crenguta pana la varf, cand… stai.. care varf?! Socat de propria-mi profetie devenita realitate, prima reactie a fost sa neg. Bineinteles. Apoi, din nou, caut pe sub mobila, din unghi covorul… dar de data asta lipsea un varf de brad cat o tuie, nu niste suruburi pitice. Nu sunt superstitios, dar am impresia ca cineva m-a blestemat in magazinul ala. Ok, deja eram degajat, radeam. Sun la magazin, si raspunsul a fost foarte prompt, “veniti cu bonul si va dam varful”. Noroc ca il asamblasem, daca ma puneam sa il fac in seara de Craciun, sunt curios de unde imi mai dadeau un varf!
Ma duc din nou la magazin si intr-un sfarsit primesc varful, care arata foarte frumos, ca un brad de birou, si care se ratacise printre cutii. Ma gandesc ca acolo in depozit varfurile de brad sunt lasate sa se plimbe in voie, dar de vreme ce cutiile sunt aranjate in chip de labirint, se mai ratacesc.

Bonus — de Craciun am cumparat cadou — tot de la Auchan — un puzzle cu 2×1000 de piese. Acasa citesc mai atent pe cutie: “din motive tehnice un puzzle are 999 de piese in loc de 1000”.

M-am trezit mahmur din Revelion

“E usor a scrie bloguri cand nimic nu ai a spune” ar scrie poetul nostru national daca ar trai azi si ar avea cont pe tweeter…
Treaba asta mi se pare universal valabila astazi cand existenta unui om se contureaza prin profilul de socializare de pe facebook, tweet-uri, bloguri, etc. Daca n-ar fi fost acest mainstream consumerist axat mai nou pe gadgeturi legate la net, care ne-a spalat mintea la propriu, oare am mai face public atat de mult din viata privata? Eu am o perioada mai lunga de nihilism si ma tot intreb, oare cuiva chiar ii pasa unde ai fost, ce ai facut, etc?

Eu n-am o “rezolutie” pentru 2012… cel putin nu una publica (am vazut ca se poarta). Vreau sa urmaresc sfarsitul lumii in intimitate, si in rest sa fim sanatosi.

Final de mandat

good bye Acer

good bye Acer

De o vreme vroiam sa povestesc niste impresii interesante din concediu si poate altele, dar de curand m-a lasat laptop-ul pe care il folosesc din 2007. Am auzit multe lucruri negative despre fiabilitatea laptop-urilor Acer, dar iata ca al meu m-a tinut bine patru ani, “mandat” in care l-am incins destul de mult cu jocuri si alte lucruri, nu doar navigare pe internet. Deci nu i-a fost usor. Din pacate, “demisia” si-a dat-o tocmai placa video, asa ca o sa dureze ceva pana imi recuperez tot ce aveam pe el, si numai acum imi dau seama ca din backup-uri imi lipsesc o gramada de chestii 🙂

Noroc cu vechiul meu calculator din 2003, pe care l-am reinvestit miraculos in forma sa originala, si iata ca, cu greu, incet dar sigur, mai pot naviga pe internet sau juca un joc de acum 10 ani. Se pare ca nu se mai fac calculatoare ca pe vremuri, pentru ca acest batran Celeron a functionat vreo doua mandate fara probleme si fara sa fie nevoie de remanieri de Windows! Daca pica si Celeronul, mai am un 486 undeva… ma intorc in feudalism.

Lessons learned:

  1. folositi un laptop cooler vara, nu unul ieftin, din plastic, ca mine
  2. faceti backup lunar pe un disk extern sau stick
  3. se putea si mai rau, acum 8 ani mi s-a ars harddisk-ul si am pierdut tot ce aveam pe el

Update mai 2011

Dino

Dino

Mai demult aveam un blog 🙂 Îmi lipsesc vremurile când scriam 3-4 posturi pe săptâmână, dar lasă că merge și așa, mergem înainte, vorba unui fost coleg.

În momentul de față mă consider un om norocos, pentru că fac ce îmi place — nu la servici, desigur, ci prin colaborări. Îmi place că pot să fac ce îmi place mie mai mult, și anume să fiu creativ. Din cauza asta nu prea mai am timp liber, adică acel timp pe care în mod normal l-aș petrece privind un film, jucând WoW, sau ieșind în oraș. Momentan creativitatea mea se materializează prin desene pentru copii, și uneori prin alte chestii gen origami, care a început ca o tehnică anti stress, dar din păcate nu pot să fac origami la servici decât la budă, iar hârtia respectivă nu se îndoaie bine.

De când nu mai joc WoW, citesc mai mult. Să explic. De ceva vreme mi-am luat un gadget, unul cu touch screen. Eu mereu îmi cumpăr ultimul lucrurile trendy, așa am făcut și cu telefonul mobil pe care l-am luat prin 2003 pentru că păream pentru prietenii mei un paranoic care se ascunde de sistem, mai ceva ca în Matrix. Acum e la modă să ai ceva cu touch screen. Nu conteaza ce e, telefon, frigider, prăjitor de pâine, cu touch screen să fie. Decăzusem la stadiul de cioban medieval cu al meu telefon fără (!) touch screen de când toți din jurul meu au o cutiuță magică care se ghidilă la atingeri fine ca în comediile alb negru. Dar eu nu-mi schimb telefonul arhaic cu butoane pe un telșmecher cât o ciocolată, așa că mi-am luat un alt fel de tabletă cât un caiet A5 (nu placă iPad). Nu zic firma, că poate vă luați și voi, iar apoi nu o să mai fiu unicat. In fine, ce ador la “tabget”-ul meu sunt e-cărțile, pentru că nu mai trebuie să îmi îngrop noptiera cu volume și că sunt surprinzător de comod de citit. Mai demult respingeam ideea de ebook. Acum o văd ca pe o alternativă minunată, dar totuși nu ca ceva care să înlocuiască definitiv cartea clasică.

Mi se pare SF să îl citesc pe touchscreen epopeea lui Ghigameș, scrisă pe tăblițe de lut (clay-screen) cu milenii în urmă. Star Trek noua generație este azi. Recent, am citit că teleportarea la nivel cuantic (de informație) a fost reușită de oamenii de știință, deschizând calea unei noi ere informatice a biților cuantici (qbits) și implicații pe care nu le putem cuprinde astăzi… Probabil că peste 10 ani calculatoarele de azi vor fi niște abacuri amuzante pe lângă computerele cuantice și ce alte SF-uri ce se vor mai concretiza.

Totul ar fi bine dacă s-ar termina cu bine, dar mâine e luni. Ar fi perfect dacă ar fi liber, dar nu e. Acest ciclu al agoniei și reînvierii săptămânale mă solicită tot mai mult și concediul pare un pod prea îndepărtat către relaxare. Dar să îi dăm lui Ouroboros să muște din ziua de luni și să zâmbim azi pentru că mâine va fi mai rău 🙂