Soarele din Orion

Luke Skywalker on Tatooine
Probabil ați citit deja (eu sunt puțin în urmă cu știrile) despre un al doilea “soare” pe care l-am putea vedea în curând pe cer, preț de câteva luni.

Supernovele sunt evenimente astronomice dramatice și spectaculoase prin care o stea “moare” într-o explozie gigantică, a cărei strălucire de moment se poate vedea chiar și din alte galaxii. Omenirea a asistat de puține ori la supernove. Prima supernovă este consemnată de astronomii chinezi în anul 185 era noastră, iar alte “stele oaspete”, cum erau ele numite, au fost documentate independent de diferite civilizații în 1006, 1054 și cel mai recent în 1604 (în galaxia noastră).

Betelgeuse este steaua roșie din stânga sus.

Betelgeuse este steaua roșie din stânga sus.

Supernova din 1006 a fost atât de luminoasă încât timp de luni de zile, noaptea se putea citi la lumina stelei, și totuși explozia stelei a avut loc la mai bine de 7000 de ani lumină de noi. Dacă avem noroc “în curând” vom putea asista la explozia unei supergigante, aflate la doar 600 ani lumină, și anume steaua Betelgeuse din constelația Orion.

Orion a fost una din primele constelații pe care am învățat să le identific pe cer și despre care am citit mult, având de făcut un proiect în facultate pe tema constelației. Nu numai eu am fost fascinat de această frumoasă constelație, ci din cele mai vechi timpuri, civilizații precum babilonienii, egiptenii sau grecii au divinizat-o, considerând-o imaginea unui zeu (Osiris la egipteni).

Despre Orion s-a scris și speculat foarte mult, una dintre cele mai interesante ipoteze fiind corelația între centura Orion și piramidele egiptene. Unii au mers chiar mai departe, corelând stelele din Orion și piramidele cu munții Tharsis de pe Marte. Coincidență sau nu, toate acestea se suprapun într-un mod fascinant 🙂 (chiar vă îndemn să verificați cu Google Earth/Mars/Sky și un program gen Photoshop)

mars-tharsis-orion-hypothesys

Din păcate Orion sau străvechiul Osiris e pe cale să-și piardă umărul ceresc într-o explozie cosmică ce va fi vizibilă din alte galaxii, desigur după câteva milioane de ani! Asta e partea ciudată a cosmosului — dacă Betelgeuse ar exploda, am vedea de fapt ce s-a petrecut acum 600 de ani. Vorba lui Eminescu:

Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie;
Era pe când nu s-a zarit,
Azi o vedem, si nu e.

Soarele nostru e un punct lângă Betelgeuse, care ar înghiți sistemul nostru solar dacă ar lua locul Soarelui. Genul acesta de comparații este foarte greu de făcut fără imagini, așa că vă recomand un post de al meu mai vechi, Călătoria prin spațiu.

betelgeuse-vs-solar-system

Jupiter in conjunctie cu Uranus

conjunctie Jupiter Uranus 2010

Anul acesta planeta Jupiter este la o distanță foarte “mică” de noi, circa 550 de milioane de kilometri. Astfel, Jupiter apare seara, la sud, in constelatia Pestii, ca o stea foarte strălucitoare pe cer, iar cei care au un binoclu sau un telescop îl pot observa în condiții optime care se vor repeta abia peste 49 de ani.

Ieri am scos telescopul de la naftalină și m-am delectat privind cei patru sateliți galileeni ai lui Jupiter, și am fost bucuros că de data asta am putut distinge si un brâu roșiatic al planetei.

Pe lângă asta, mai era un aspect interesant de observat, și anume conjuncția Jupiter-Uranus, planeta Uranus fiind relativ ușor de observat în apropierea lui Jupiter. Chiar și cu telescopul, planetele acestea se văd foarte mici, ca niște stele, așa că să nu vă imaginați că se văd ca la televizor. Dar privitul prin telescop este ca muzica ascultată la un concert, este o experiență, așa că entuziasmul de a vedea o planetă atât de îndepărtată (sute de milioane de kilometri distanță) precum Uranus, a fost mare. Dacă Jupiter se vede ca o perlă mică escortată de 4 steluțe, Uranus e un punct mic și puțin albăstrui. Ca bonus l-am mai văzut și pe Marte cel roșu, dar Venus era de nevăzut, fiind după blocuri rotinduse probabil pe hip-hop.

Un alt aspect interesant al acestei conjuncții este semnificația pe care i-o dau astrologii, și anume semnul unor schimbări pozitive importante (în viața cuiva sau în general). De regulă astrologii “potrivesc” interpretările lor cu diverse evenimente, dar coincidență sau nu, acestă conjuncție care se produce o dată la 14 ani, coincide cu evenimente marcante care au deschis drumuri noi, precum descoperirea Americii în 1492, asenelizarea omului pe Lună (1969), clonarea oii Dolly, șamd. Adevărul e că și în viața mea s-au întâmplat câteva schimbări importante în perioada asta, așa că observația mea astronomică a căpătat un aer mistic 🙂

Pentru cei interesați de interpretări astrologice: de vreme ce Jupiter este o planetă benefică (cea mai) în astrologie, iar Uranus este asociat în primul rând cu schimbarea, este un aspect al schimbărilor majore, în general de bun augur. Conjuncția are loc în semnul Peștilor (asociat cu filozofia, religia, etc), dar eu văd suprapunerea asta un pic altfel, fiindcă simbolul peștilor arată doi pești în direcții opuse, deci dualitate, sau în context, o schimbare care aduce bine pe de o parte, iar pe cealaltă aduce rău — what goes around comes around. Deci dacă nu gestionăm (colegii mei zic “menegiuim”) cum trebuie avantajul primit, se va întoarce împotriva noastră.

Poze fascinante – galaxii

Spiral Galaxy NGC 3370

Spiral Galaxy NGC 3370

De când mă știu m-a fascinat cerul înstelat al nopții și mereu am vrut să aflu mai multe despre stele și cosmos. Primele cărți la care am avut eu acces erau foarte zgârcite cu pozele, iar unele aveau desene în loc de poze, unele sugestive de tip SF care îmi purtau imaginația prin sistemul solar. Dar cu timpul au început să apară tot mai multe poze color și pline de detalii, altă dată nevisate (asta mulțumită telescopului spațial Hubble). Totuși, cea mai bună sursă este internetul pentru că o mare parte din pozele pe care le face telescopul Hubble sunt disponibile pe pagina hubblesite.org. Dintre toate pozele cred că cel mai mult mă impresionează cele cu galaxii. Dacă în cazul planetelor vedem detalii nebănuite și fenomene meteo, iar în cazul nebuloaselor culori și forme deosebite desprinse parcă din arta abstractă, imaginea galaxiilor bulversează prin complexitate.
Citește mai departe:
Continue reading

Călătoria prin spațiu

După călătoria “prin timp” de data trecută, hai să facem și acest scurt dar captivant exercițiu al imaginației legat de distanțele astronomice. Universul este atât de vast încât mintea noastră, obișnuită cu distanțele de pe Pământ, nu își poate imagina și compara distanțe astronomice. De asta avem nevoie de termeni de comparație.
Filmulețul de mai jos începe cu Luna și ne poartă până la cea mai mare stea cunoscută, YV Canis Major (în constelația Câinele Mare) situată la aproximativ 4900 ani lumină de noi.
Un an lumină (AL) este circa 10 mii de miliarde de kilometri, iar luminii îi trebuie un an pentru a străbate această distanță.
Continue reading

Călătoria prin timp

Dacă vă amintiți, era mai demult o binecunoscută animație — puterile lui 10 — o călătorie imaginară prin micro și macro univers, de la quarci la quasari. Acum vă prezint un alt film despre locul nostru în univers. L-am botezat “călătoria prin timp” pentru că de obicei nu conștientizăm că atunci când privim pe cer noaptea, privim nu numai foarte departe dar și “tare demult”. Cu cât privim mai departe printr-un telescop, privim și cu mii sau sute de mii de ani în trecut pentru că luminii îi trebuie mii de ani ca să ajungă la noi și adesea ne uităm la ceva ce nu mai există, precum în “La Steaua” lui Eminescu.

sursa: popsci.com