N-am să uit niciodată ziua asta. Pe 22 s-a produs descătușarea noastră din frica în care trăiam în Timișoara decând devenisem liberi. Așteptam Bucureștiul, altfel, totul era pierdut. Îmi amintesc momentele în care televiziunea a început să prezinte primele imagini din studioul 4, cu Mircea Dinescu și Caramitru. Pe atunci nu-l știam decât pe Caramitru, de pe discurile cu povești pe care le ascultam. N-o să uit cum vecina de jos a ieșit din casă țipând de bucurie după care toți ne-am îmbrățișat în lacrimi. Atunci m-au luat ai mei în centru ca să văd și eu ce se întâmplă. Continue reading
Tag Archives: 1989
Remember – 20 de ani de la Revolutie – 21 decembrie 1989
Acum 20 de ani era rândul Bucureștiului ca să preia flacăra revoluției începute la Timișoara. Mitingul organizat de Ceaușescu cu gândul la gloriosul său miting din 1968 (pe problema Cehoslovaciei invadate de ruși) avea să se întoarcă împotriva lui și să grăbească mult sfârșitul dictaturii.
Continuarea jurnalului început pe 15 decembrie:
Continue reading
Remember – prima zi de libertate – 20 decembrie 1989
Acum 20 de ani, Timișoara devenea sinonim cu libertatea. Era primul oraș liber din România și numele Timișoara era pe buzele tuturor din lume prin radio Europa Liberă din Munchen. “Armata e cu noi” a fost strigătul victoriei, momentul în care soarta comunismului în România a fost pecetluită. Au trecut 20 de ani de atunci și unii dintre noi fie au uitat, fie nu au apucat acele evenimente înălțătoare. Totuși, măcar odată pe an, avem datoria morală de a reflecta un pic, măcar un minut, la prețul plătit pentru libertatea și democrația noastră, pe care în general o luăm ca pe un dat, ca pe ceva firesc, ce există de la sine. Nu, libertatea românilor a costat cel mai scump față de celelalte țări satelit ale URSS, iar în cazul Timișoarei prețul a fost peste o sută de morți, inclusiv copii.
Continuarea jurnalului început pe 15 decembrie:
Continue reading
Remember – 20 de ani de la Revoluție – 19 decembrie
Continuarea jurnalului început pe 15 decembrie:
19 decembrie 1989, marți.
Din nou la serviciu. Sîntem îngroziți. Ascultăm zgomotul blindatelor care se îndreptau spre piața 1 Mai (azi p-ța Iosefin, n.a.). Motivul — intreprinderea “Elba” cu circa 6000 de oameni era în grevă. Un camion de lîngă autogară și un tractor cu remorcă, încărcate cu pneuri au fost incendiate. Fumul negru și înțepător acoperea văzduhul. Blindatele au încercuit “Elba” și au îndreptat armele spre fabrică. Oamenii din “Elba” își cereau morții. Autoritățile au venit cu ofițeri înarmați și au somat oamenii să înceteze protestele. Dar muncitorii nu au cedat. Ei au refuzat să părăsească fabrica și după încetarea programului de lucru.
Vrînd să mergem acasă (la capătul celălalt al orașului fiul meu era singur) ni s-a spus: “vă descurcați cum puteți, peste tot se trage”. M-am dus cu soția spre Iosefin. Femei îngrozite fugeau spre noi. Două femei au fost răpuse lîngă Piața 1 Mai. Un grup mare de oameni strigau: “Porcilor, asasinilor!”. Un pluton de soldați aveau armele îndreptate spre ei. Ni s-a părut o veșnicie pînă a venit un tramvai, “1 roșu”. Ne-am urcat. Tramvaiul avea geamurile sparte, iar unde stăteam noi, geamul lipsea complet. Am trecut printre cordoane de soldați înarmați cu armele îndreptate spre noi. Deodată, în paralel cu noi mergea un camion plin cu soldați, în formație “arici”, cu armele îndreptate spre noi și cu degetele pe trăgaci. Erau la nici doi metri de noi și ne fixau cu privirea, gata să tragă. Mi-e greu să-mi amintesc ce am simțit atunci. Din fericire, camionul a cotit la Piața Sinaia spre dreapta. Am scăpat. La Maria, aceași camioane pline cu soldați în alertă de război. Ajuns acasă am constatat că rezervele de mîncare, și așa puține, erau pe sfîrșite, dar ne-am temut să ne întoarcem pentru cumpărături. Oricum magazinele din zonă erau devastate sau arse. [..]
va urma
Citește și:
Remember – 20 de ani de la Revoluție – 18 decembrie
Continuarea jurnalului de la revoluție început în posturile anterioare:
18 decembrie 1989, luni.
Cu frică mergem la serviciu. Peste tot armată. În fața bisericii lui Tokes de la Maria erau doar două autobuze și peste tot pe străzi, blindate. Pînă în Iosefin nu mai era nici o vitrină întreagă, totul era devastat, iar librăriile — scrum.
La fabrică, ședință în “sala mare”. Ni se citește un comunicat în care se spune că bande de huligani și șovini, dușmani ai poporului s-au dedat la acte de vandalism și că a fost nevoie să se intervină. [..] Lumea tăcea îngrozită, dar deja știau adevărul. Este declarată stare de necesitate, de război — dacă vor fi găsiți oameni în grupuri mai mari de trei persoane, se va trage fără somație.
Continue reading