Personaje preferate din cărţi

Precis că fiecare a avut la un moment dat un personaj favorit într-o carte. Mă adresez cititorilor mei care au citit măcar o carte (cărţile de poker şi manualul de la bicicletă nu se pun). Citesc mai multe bloguri ai unor oameni care citesc mult mai multe cărţi decât mine şi adesea îşi scriu impresiile despre cărţile citite, probabil sub formă de recomandare. Totuşi, o carte fără personaje interesante este proastă şi adesea acţiunea cărţii contează mai puţin decât personajele. Dar prea puţin, sau niciodată, am văzut o recomandare de carte în care să se prezinte personajele, şi nu vorbesc de cărţi documentar.

Dacă spun Alexandre Dumas mă gândesc imediat la D’Artagnan, dacă spun Mark Twain mă gândesc la Huckleberry Finn şi aşa mai departe. Sherlock Holmes, Jean Valjean, Robinson Crusoe, Ana Karenina, Hamlet — iată numai câteva nume sonore care îmi vin în minte din cărţile foarte cunoscute.

Înainte să ajung la liceu, personajul meu preferat era D’Artagnan, care era pentru mine un fel de Chuck Norris al secolului 17. Mi-a plăcut teribil cum a venit el la Paris pe calul lui portocaliu şi s-a băgat în toate încurcăturile posibile din cauza temperamentului său, ca ulterior să ajungă căpitanul muşchetarilor şi cel mai bun spadasin. Apoi personajele preferate s-au schimbat, şi îmi amintesc că într-o vreme eram fascinat de căpitanul Nemo. Continue reading

Ilustrații – Gustave Doré

Întodeauna am avut o pasiune pentru grafică și ilustrațiile de carte. Primele ilustrații de care m-am îndrăgostit au fost cele din cărțile lui Jules Verne, făcute în stil victorian de o serie de mari ilustratori francezi după indicațiile precise ale scriitorului. Poate de aceea îmi place așa de mult grafica lui Gustave Doré, pentru că îmi amintește de primele cărți “serioase” citite în copilărie. Pentru mine, o carte fără ilustrații e impersonală și comună și asta fiindcă ilustrația de carte este un demers artistic care îmbogățește cartea și adesea ne arată felul în care autorul și-a imaginat personajele sau locurile din cartea sa.

The Inferno, Canto 5, lines 137-138: I through compassion fainting, seem’d not far/ From death, and like a corpse fell to the ground.Gustave Doré a fost un artist francez din secolul 19, care s-a remarcat în special prin ilustrațiile de carte făcute pentru cărți cu titluri mari, precum Divina Comedie a lui Dante, Biblia, Don Quixote de Cervantes și alți autori celebri — Milton, Rebelais, Balzac și Lordul Byron. Tehnica lui preferată era gravura, în lemn sau oțel, dar fiind un artist prolific (a început cu ilustrațiile de la 15 ani) a realizat și picturi sau sculpturi. Stilul său a influențat foarte mulți ilustratori și a creat anumite arhetipuri, de exemplu imaginea lui Don Quixote.

Don Quixote, ilustratie de Gustave DoreMie îmi place expresivitatea ilustrațiilor lui, felul în care personajele sunt surprinse, ca și cum ele făceau ceva în momentul în care ai întors pagina și atunci s-au oprit, involuntar, ca într-un stop cadru. Deasemenea, tehnica este de admirat, felul în care poate reda jocuri de lumină și umbre doar din alb și negru (în tehnica folosită nu există tonuri de gri, dar prin micșorare, imaginile pot da impresia de tonuri de gri).

Foarte multe din ilustrațiile lui Doré se găsesc pe internet, unele chiar la rezoluție foarte bună (de exemplu Divina Comedie) și fiind alb negru, ies foarte bine la imprimantă (mai ales laser). Eu mi-am scos la imprimantă A3 imaginea cu Don Quixote (8000×6000 pixeli) de mai sus ca să o pun într-o ramă. Pe Wikipedia, la pagina lui Doré, sunt câteva imagini de înaltă rezoluție. Vă recomand pagina de la ARC dedicată lui Doré, cu o mulțime de imagini de înaltă calitate.

Cea mai veche carte – leapșă

Îmi plac cărțile vechi. Au un farmec al lor, o poveste dincolo de povestea dintre coperțile lor, când te gândești câte generații le-au ținut în mână. Într-o zi, căutând prin bibliotecă, printre tot felul de cărți îngălbenite și prăfuite, m-am gândit – oare care o fi cea mai veche carte pe care o am în casă?

După multe căutări, am găsit niște cărți mai mici care aveau ceva diferit față de celelalte, așa, ca un monoclu lângă niște ochelari de soare. Erau două cărți de Jókai Mór (scriitor și jurnalist maghiar), în maghiară, din 1907.

Jokai Mor - editii 1907Jokai Mor - “O lume rasturnata” (Felfordult Vilag) 1907Jokai Mor - “Cel mai viteaz husar” (A Legvitezebb Huszar) 1907

Nu știu care e cea mai veche carte în română pe care o am, dar am găsit niște opere de Marx și Engels din 1949, cu filele îngălbenite pe margini, care mi s-a părut foarte potrivită pentru tema asta. Fragmentul din poză este cât se poate de interesant și .. actual, totuși cartea s-a deschis întâmplător la pagina 75…

K. Marx, F. Engels - Opere alese 1949K. Marx, F. Engels - Opere alese 1949 - pag. 74-75

Eu nu prea sunt cu lepșele sau ștafetele, dar asta mi se pare o temă interesantă și o dau tuturor celor care îmi citesc blogul, dar am să le nominalizez pe Maddy, Jen și Tomata cu scufiță.
Lăsați-mi un comentariu sau link cu cea mai veche carte pe care o aveți.

Viitorul cărților

Blogul Tomatei mi-a lansat indirect o temă, și anume cărțile și lectura (pentru cei care nu știu, mai demult exista o ocupație ciudată numită cititul cărților). De regulă nu obișnuiesc să scriu despre ce am citit, ca să mă dau cult sau “trendy”, dar m-am gândit la niște chestii – declinul cărților și dispariția cititului ca ocupație în timpul liber.

Poate sună pesimist, declinul cărților, de vreme ce niciodată nu a fost o abundență mai mare de cărți ca în prezent, dar saturația este primul semn al declinului. Fenomenul se regăsește și în celelalte arte: muzică, artă plastică, teatru, etc. Realitatea e că oamenii citesc tot mai puțin, iar dacă o fac, citesc ziare cu mondenități și tot felul de trivialități și platitudini inutile. Pe de o parte nu mai avem timp pentru citit, pentru că au apărut atâtea alte surse de divertisment sau informare, mult mai facile – home cinema, calculator, internet, gadgeturi, console de jocuri și așa mai departe. Pe de altă parte, este atâta informație încât trebuie să sacrifici ceva pentru altceva pe care îl consideri mai important – un documentar despre ceva nou, sau carte de specializare, etc. O chestie pe care o detest totuși, este ecranizarea unor cărți celebre, precum Iliada (vezi Troia cu Brad Pitt), odată cu sacrificarea poveștii inițiale, printr-o adaptare “modernă” după un calapod al mainstream-ului occidental (happy-end, eroi arhetipali, lupte nerealiste, etc). Păcatul erei digitale este că mută totul spre simțurile primare, văz și auz, închizând ochiul minții cu care ne imaginăm eroii cărților pe care le citim.

“Televizorul este un lucru educativ. De fiecare dată când cineva îl pornește, mă duc în altă cameră să citesc o carte.”
Groucho Marx

Kindle II, noua platforma Amazon pentru e-booksCărțile nu vor muri, vor evolua. Cititul poate va fi selectiv, vei căuta un anumit pasaj, un anumit citat, un monolog sau o replică, dar esențialul se va perpetua. Anumite cărți vor deveni piese de colecție, precum cele vechi, îngălbenite de vreme, dar viitorul este ceva în genul lui Kindle (dreapta), de la amazon.com, gadget ce a prins teren precum iPod-ul. Kindle e o copertă electronică în care vei avea toate cărțile pe care le dorești, plus adnotările tale și alte comentarii pe subiect. Cartea din hârtie va trăi în paralel cu cele electronice, dar cu timpul va avea soarta penei sau chiar a stiloului, înlocuit tot mai frecvent de banalul pix.

Cărți – Ultimul Gardian

Warcraft - Ultimul GardianCând eram mic, habar nu aveam ce e acela un elf. Pentru mine genul “fantasy” însemna Povești nemuritoare, 1001 de nopți, Greuceanu și alte cărți de gen. Jocurile pe calculator m-au introdus în lumea fantasy, cu creaturile-i imaginate de Tolkien și mitologia occidentală. Cred că primul meu joc fantasy a fost Warcraft – Orcs & Humans (prin 1994), care m-a captivat total și mi-a deschis apetitul pentru cât mai multe creaturi fantastice și conflicte mistice.

Anii au trecut și ceea ce a început cu Warcraft, s-a transformat în fenomenul World of Warcraft, jocul online care captivează peste 10 milioane de jucători din întreaga lume. Povestea jocului s-a dezvoltat atât de mult, încât datorită cererii, s-au scris cărți ce dezvoltă foarte mult întâmplările din joc, chestie care nu poate decât să mă bucure. Continue reading