Motivul pentru care oamenii nu pot avea niciodată destui bani, indiferent câți ar avea, este că mereu se uită în curtea vecinului. Citatul de mai jos explică minunat acest aparent paradox:
O casă poate fi mare sau mică; atâta timp cât casele din vecinătate sunt deasemenea mici, ea satisface toate pretențiile sociale legate de o locuință. Când însă alături de casa cea mică se ridică un palat, căsuța devine o colibă. Căsuța dovedește că posesorul ei nu poate fi pretențios, sau că nu poate avea decât pretenții foarte mici. Și oricât s-ar înălța căsuța în defavoarea civilizației, dacă palatul vecin se va înălța în aceeași măsură, sau în măsură și mai mare, locuitorul casei relativ mici se va simți între cei patru pereți ai ei tot mai rău, mai nemulțumit și mai apăsat.
O sporire sensibilă a salariului presupune o creștere rapidă a capitalului productiv. Creșterea rapidă a capitalului productiv provoacă creșterea la fel de rapidă a bogăției, a luxului, a trebuințelor sociale și a plăcerilor sociale. Deaceea, cu toate că plăcerile muncitorului au crescut, satisfacția socială pe care ele o provoacă a scăzut în comparație cu plăcerile crescute ale capitalistului, inaccesibile muncitorului, și în general în comparație cu gradul de dezvoltare a societății. Trebuințele și plăcerile noastre izvorăsc din societate: de aceea le măsurăm după societate; nu le măsurăm după obiectele care servesc la satisfacerea lor. Fiind de natură sociala, ele sunt relative.
Autorul este Karl Marx, al cărui scrieri sunt mereu actuale 🙂
Azi o bună parte din români în regretă pe Ceaușescu și comunismul, dar lumea uită că o duceam mai rău în comunism. Atunci statutul social era cam același și ambițiile oamenilor proporționale cu posibilitățile, adică modeste. Vecinul nu o ducea mai bine, ci la fel de prost, deci era bine. Oamenii nu regretă cu adevărat ce aveam atunci, azi nu ar da televizorul HD pe vechiul Diamant alb-negru cu lămpi, sau SUV-ul pe Dacia 1300. Dar ar fi bine dacă și ceilalți ar duce-o la fel de prost.
“Da-le oamenilor ceva in care sa creada si te vor urma” – era o replica intr-un film. Intr-o perioada de incertitudine si instablitate (a se citi “criza”) oamenii au si mai multa nevoie de un suport ideologic si moral. Buricul crizei mondiale, SUA, a gasit acest sprijin, in Barack Obama, un presedinte simbol pentru puterea de schimbare a Americii. Americanii sunt un popor de moral, deoarece moralul i-a ajutat sa treaca cu bine peste momentele cheie din instoria lor. Astfel Obama este presedintele care deocamdata nu a facut nimic, dar de la care toata lumea, inclusiv cei care urasc America, asteapta sa fie solutia tuturor problemelor. Barack Obama are avantajul de a fi acel om, agreat de marea majoritate pe plan intern si international, care vine si da tonul – “oameni buni, la treaba!”.
Desi lumea nu stie mare lucru despre el, este evident ca este foarte diferit de ce a fost W. Bush, pentru ca, probabil, mai prost nu se poate. Deasemenea, iata unul din putinele cazuri in care a fi de culoare e un avantaj, deoarece acest presedinte va fi cu siguranta abordat si tratat ca un altfel de lider, de tip nou, pe care il da America.