Tag Archives: bani

Oamenii nu muncesc pentru bani ci pentru statut

Posted on by

Motivul pentru care oamenii nu pot avea niciodată destui bani, indiferent câți ar avea, este că mereu se uită în curtea vecinului. Citatul de mai jos explică minunat acest aparent paradox:

O casă poate fi mare sau mică; atâta timp cât casele din vecinătate sunt deasemenea mici, ea satisface toate pretențiile sociale legate de o locuință. Când însă alături de casa cea mică se ridică un palat, căsuța devine o colibă. Căsuța dovedește că posesorul ei nu poate fi pretențios, sau că nu poate avea decât pretenții foarte mici. Și oricât s-ar înălța căsuța în defavoarea civilizației, dacă palatul vecin se va înălța în aceeași măsură, sau în măsură și mai mare, locuitorul casei relativ mici se va simți între cei patru pereți ai ei tot mai rău, mai nemulțumit și mai apăsat.

O sporire sensibilă a salariului presupune o creștere rapidă a capitalului productiv. Creșterea rapidă a capitalului productiv provoacă creșterea la fel de rapidă a bogăției, a luxului, a trebuințelor sociale și a plăcerilor sociale. Deaceea, cu toate că plăcerile muncitorului au crescut, satisfacția socială pe care ele o provoacă a scăzut în comparație cu plăcerile crescute ale capitalistului, inaccesibile muncitorului, și în general în comparație cu gradul de dezvoltare a societății. Trebuințele și plăcerile noastre izvorăsc din societate: de aceea le măsurăm după societate; nu le măsurăm după obiectele care servesc la satisfacerea lor. Fiind de natură sociala, ele sunt relative.

Autorul este Karl Marx, al cărui scrieri sunt mereu actuale 🙂

Azi o bună parte din români în regretă pe Ceaușescu și comunismul, dar lumea uită că o duceam mai rău în comunism. Atunci statutul social era cam același și ambițiile oamenilor proporționale cu posibilitățile, adică modeste. Vecinul nu o ducea mai bine, ci la fel de prost, deci era bine. Oamenii nu regretă cu adevărat ce aveam atunci, azi nu ar da televizorul HD pe vechiul Diamant alb-negru cu lămpi, sau SUV-ul pe Dacia 1300. Dar ar fi bine dacă și ceilalți ar duce-o la fel de prost.

Cat castigi intr-o viata

Posted on by

Banii nu aduc fericirea, dar o întrețin, mai ales pentru că te scapă de griji. Desigur, dacă ai mulți bani vei începe să ai alte griji, dar asta e o altă poveste. Un patron mi-a zis odată, într-un moment de sinceritate că un om care trăiește din salariu nu va fi niciodată bogat și că numai un om care se mulțumește cu puțin ar accepta să trăiască din salar. Mie mi s-a părut cam dură formularea asta, dar e o realitate, pentru că am făcut un calcul simplu:

N-am uitat că în România sunt foarte mulți cu salarii mizerabile, așa că exemplul meu e puțin optimist. Să zicem că un om muncește 35 de ani într-o viață (până la pensie, deși cu legea nouă a pensiilor am mai putea aduna câțiva) și câștigă 400 de euro pe lună. 400 € x 12 luni = 4800 € / an, care în 35 de ani sunt 168 mii de €, adică un pic peste 700 de mii de lei. Chiar și după mulți ani de pensie cu greu te apropii de 1 milion de lei, într-o viaţă!. A, și să nu uităm că o bună parte din acești bani îi plătești statului și nu numai pe diverse impozite, taxe, iar cea mai importantă parte… îi mânânci! Deci dacă aș scădea taxele și haleala aș rămâne cu mai puțin de jumătate. 300-400 de mii de lei?

Sincer, mie suma asta mi se pare foarte mică pentru o viață de om. Dacă n-ai nimic de la părinți, rude sau nu te căsătorești cu cineva mai cu stare, într-adevăr toată viața vei fi sărac, cel puțin în România, unde puțini au șansa de a câștiga peste 1000 de euro pe lună.

Bineînțeles că după un astfel de calcul îți poți pune o serie de întrebări… 🙂

Nu ne-am saturat de populism

Posted on by

De când s-a anunțat reducerea cheltuielilor cu bugetarii, subiect pe care nu vreau să îl dezvolt prea mult, aud foarte multe discuții, de regulă aceleași pălăvărgeli interminabile din 1990 încoace. Românul amărât e obsedat că parlamentarul cutare câștigă și cheltuie nu știu câte zeci de mii de lei pe lună sau că președintele are nu știu cât salar. Eu nu vreau să zic că “aleșii noștri” nu sunt niște nemernici, dar totuși, hai să începem să gândim măcar din luna mai 2010: chiar dacă le luăm lor toate averile, noi nu vom trăi mai bine, pentru că suntem prea mulți săraci și suntem așa pentru că ceva nu funcționează la nivel de societate, economie, ce vreți. Faptul că Băse și guvernul își donează salariile într-un fond obscur, e populism, nu o soluție.

Românii au fost mereu un popor de haiduci, motiv pentru care printre eroii noștri naționali se numără Pintea, Andri Popa, Baba Novac sau Toma Alimoș. De aici și mentalitatea că românul trebuie să fie un haiduc care să ia (fure) de la stat, sau acum, că statul e lefter, de la bogați. Mă enervează oamenii pe care îi încălzește că parlamentarul cutare nu-și mai ia nu știu ce indemnizație sau că de mâine circulă numai cu mașina personală. Oamenii ar trebui să se preocupe mai mult de ce pot face pentru ei, nu de câte case are Năstase. Pentru asta avem presă, instituții, bla bla, știți voi.

Este regretabil că s-a ajuns aici, și parțial vina este a noastră, pe de altă parte sunt factori internaționali pe care nimeni nu i-a putut evita. Dar esența e că noi am votat niște păduchi și acum așteptăm ca ei să ridice ocaua. Vorba aia, culegi ce ai semănat. Și aici mă refer la parlament, pentru că ce nu pricepe lumea, e că parlamentul face și ciuntește legile, iar apoi un guvern sau președinte trebuie să își asume legile scrise cu picioarele de oameni care dorm pentru bunăstarea noastră. Americanii au o vorbă pentru asta: shit in, shit out.

Revenind, cei care nu înțeleg ce se întâmplă și de ce trebuie tăiate cheltuielile bugetare sunt proști sau total în afară (mai sunt și cei care se fac că nu înțeleg, dar aceia iau bani pentru a nu înțelege). Pensionarii care au muncit sunt victimele colaterale, pentru că ei, spre deosebire de bugetari, nu se pot angaja în altă parte (cu toate că și la bugetari, alternativa asta e cam teoretică). Dar realitatea e că o mare parte din din pensionarii cu pensii mici (cei mai mulți) sunt impostorii, anume acei handicapați care lucrează în Spania, sau sate întregi de orbi și ciungi.

Ca în orice moment de criză, sunt afectați și oameni nevinovați (mulți de data asta). Totuși adevărul e că nu vrem să acceptăm că trebuie să plătim acum pentru modul nostru de viață haiducesc care a dus la faliment, alimentat mereu de populisme ieftine și de diversiuni, prin care atenția ni se muta în curtea vecinului și nu la focul din propria ogradă.

Gata februarie, vreau sa vină primăvara

Posted on by

Timpul a trecut și nu prea am mai actualizat blogul pentru că sincer, la cât de entuziasmantă e perioada asta prin care trecem, nu prea mai am chef de nimic. Totuși, dincolo de nori (era o melodie), este mereu soare și până la urmă norii ăștia se vor plictisi de mine, nu numai eu de ei, și vor pleca.

Nu știu cum să vă zic, cu ce să încep, dar eu m-am săturat de ce se întâmplă la noi ca de mere acre. Pentru unii e criză, iar pentru alții din alte sectoare e bine (nu zic care, că știți voi).

Ce bine de cei fără televizor, pentru că nu află anumite chestii care altfel i-ar enerva (mă gândesc că nu chiar toată lumea a devenit imună la nesimțire). Eu din când în când văd ce se mai discută la tv și într-o seară era vorba de bonusuri “nesimțite” (cuvântul ăsta e la modă). Cică există la bugetari undeva, spor de recuperare din concediu, spor de zâmbet, spor de ținută (ok, ăla e normal) plus spor de păstrare ținută decentă, spor de xerox și alte mizerii din astea. Jurnaliștii și analiștii lu’ pește din studio întorceau pe toate părțile problema, bucuroși că au mai găsit un căcat de pus pe masă și de analizat. Primarul cutare, la telefon, spunea că are dreptul să dea sporurile respective, citând prevederile unei legi imbecile promulgate de parlamentul nostru drag și cuminte.

Eu zic că jurnaliștii noștri sunt niște boi leneși pentru că mereu găsesc câte o situație din asta stupidă la care să se uite ca la poarta nouă cu invitații lor, spre stupefacția telespectatorilor. Ce vreau să zic, e că legea aia nesimțită nu a apărut în secret, ea s-a discutat în parlament, unde jurnaliștii ăștia se bagă în seamă toată ziua, dar se pare că ei n-au auzit nimic. Știți, ca la școală, ei au lipsit la legea aia. Pentru cei care nu-s pe fază, legile se publică în monitorul oficial… pe care probabil nu-l citește nimeni din redacția aia, de fapt nu ne surprinde nici asta. Până și eu am la firmă un soft cu toate legile, trebuie doar să-ți pese. Așa că e clasic să discuți după ce faptul e consumat, după ce bonusurile sunt date prin lege (deci sunt obligatorii) și banii noștri sunt tocați de malaxorul nesimțirii absolute a clasei politice, o adunătură de pungași care lucrează pentru bunăstarea birocrației și exploatarea fraierilor cu pensii mici sau salarii mizerabile.

La noi primăvara trebuie să aducă mai mult decât un pic de soare și căldură. Trebuie să aducă speranță și un pic de zâmbet pentru că m-am săturat de toată încrâncenarea asta. Unii se luptă să trăiască, alții se luptă pentru bonusuri. E bine că unii se mai luptă pentru ceva, ce e trist e că mulți nu mai luptă pentru nimic și s-au blazat sau sunt scufundați într-o depresie apăsătoare. N-am mai văzut așa mutre triste pe stradă decând a ratat Răducioiu penaltiul calificator în sferturile de la mondialul din 1994. Așa că hai primăvară hai,

te aștept cu drag, al tău
Sirg.

Alocatii diferentiate

Posted on by

De când cu criza, cei din guvern au venit cu idei și soluții tot mai controversate pentru a aduce mai mulți bani la buget, de regulă pe spinarea celor care muncesc din greu pentru un trai mai bun, și anume clasa de mijloc. Recent, le-a venit ideea de a “ajusta” alocațiile copiilor în funcție de venitul părinților. Cum zicea și domnul Boc — copiii a căror părinți au Mercedes în curte nu au nevoie de o alocație mare sau chiar se pot lipsi de ea. După vorba “azi furi un ou, mâine un bou”, mă întreb cât mai durează până luăm și Mercedesul, dacă tot am început să luăm cu de-a sila alocația.

Raționamentul miniștrilor are logica sa, nu contest, pentru că un copil de bani gata cheltuie alocația aia într-o zi, iar altul sărac o dă părinților care au venituri și așa mici, pentru a ajuta la cheltuielile familiei. Și aici ajungem de fapt la problemă, la faptul că într-o familie săracă, pe care ministrul Șeitan vrea să o ajute, alocația nu ajunge aproape niciodată la copil. Câți părinți săraci nu au făcut, în mod iresponsabil, o mulțime de copii pe care nu-i pot întreține și cărora le limitează astfel orice șansă de viitor? România e plină de familii sărace, adesea de țigani, care fac copii mulți și trăiesc numai din alocație și ajutoare sociale, dar copiii lor rămân analfabeți și neinstruiți, o viitoare povară socială pe care noi sau copiii noștri o vor suporta. De multe ori în situații din astea alocația se duce pe băutură și țigări, prea rar pe rechizite, cărți sau hăinuțe pentru copii.

Așa că mă întreb, pe cine ajută de fapt măsura asta? În nici un caz pe părintele cu un salar decent, care dorește ce-i mai bun pentru copilul său. Lui i se va mai tăia un pic din venituri. Și cum ziceam, e discutabil dacă va ajuta familiile sărace. Impresia mea e că guvernele noastre nu fac decât să încurajeze lumea la sărăcie și ajutoare sociale ineficiente dar facile, în timp ce descurajează dezvoltarea clasei de mijloc, a oamenilor cu inițiativă, cu studii și cu dorință de bunăstare.