Tag Archives: alegeri

Mineriada dupa 20 de ani

Posted on by

Am revăzut din nou filmul lui Stere Gulea despre mineriadă și câteva gânduri nu mi-au dat pace pentru o vreme, pentru că vrând nevrând am facut niște comparații cu 2010. Sigur, azi lumea fiind confruntată cu criza economică, este firesc ca lucrurile astea din trecut să fie uitate. Dar sunt anumite lucruri care nu se datorează crizei mondiale și pe care le-am observat fără să vreau.

Îmi amintesc că acum 20 de ani, lumea era foarte pasionată de politică. Peste tot se discuta numai politică (și fotbal, pentru că atunci pe vremea asta era campionatul mondial de fotbal din Italia, cu Argentina, Italia și Germania mari favorite). Oamenii se certau la servici din cauza politicii, familiile nu mai aveau liniște și până și la școală, eu fiind elev în clasa a V-a, elevii făceau politică, iar diriginta noastră ni-l ridica în slăvi pe Iliescu.
Este interesant că atunci politica ținea de foame, ca să nu mai zic de greviștii foamei din piața Universității, pentru că în 1990 situația economică era cât se poate de tulbure, iar banii se devalorizau destul de repede. Îmi amintesc ce ciudată mi se părea prima bancnotă post-revoluție de 200 de lei, apoi cele de 500 cu Brâncuși șamd. Sunt foarte greu de comparat vremurile de atunci cu cele de azi, fiind foarte diferite contextele, dar în nici un caz atunci nu era cu mult mai bine decât acum, poate doar pentru speculanți și bișnițari care au dus-o mereu bine în România.

Privind înapoi la piața Universității de acum 20 de ani, îmi dau seama prin contrast că în România nu mai există practic viață politică, pentru că de la populație până la politicieni, nu mai există tabere ideologice, schimburi sau conflicte de idei, fie ele pe doctrine sau soluții concrete. Probabil acest vid ideologic — vroiam să-l numesc terci uniformizat, dar mai degrabă are valoarea unui spațiu vid — este una din cauzele problemelor noastre de azi, pentru că politicienii nu mai apără nici o idee de ochii alegătorului, nu mai au nici un crez și singura lor preocupare e interesul lor personal.

Este uriașă diferența între cei care și-au asumat pumni și bâte grele pentru ideile lor și cei de astăzi, care nu sunt dispuși să își asume nici măcar o mimare a solidarității cu eternul om de sacrificiu, personajul colectiv al poporului român de câteva decenii. Pentru mine este inexplicabilă solidaritatea oamenilor post-decembriști în numele unor idei, anti-comunismul, proclamația de la Timișoara, sau chiar solidaritatea cu FSN, pentru că tot aceeași oameni sunt atât de dezbinați și debusolați 20 de ani mai târziu, iar asta nu de ieri sau azi.

Dacă acum 20 de ani oamenii vorbeau mai mult de politică și doctrine decât despre bani, astăzi singura valoare pe toate planurile este banul sau pomana, zic “sau” pentru că de regulă cele două noțiuni se confundă pentru românul obișnuit. Sigur că banii sunt sângele unei economii capitaliste și contează foarte mult, dar totuși banii sunt un mijloc și nu un scop în sine, cum înțelege cocălarul generic de pe hi5 care se pozează acoperit de covoare cu bancnote într-o cameră amărâtă de la țară.

Recunosc, mie îmi plac oamenii mai idealiști și românii au potențial de idealiști, ca mai toate popoarele latine. Mai mult, cred că un lider politic trebuie să fie idealist, nu numai pragmatic, pentru că pragmaticii nu au viziune și nu aspiră la lucruri mari, sunt ca niște contabili. Noi avem nevoie de niște idealiști ca în 1990, deși atunci eram cu toții niște idealiști naivi care speram la multe pomeni, cerute prin pretinsul drept moral al austerităților “epocii de aur”. Se pare că indiferent ce am ales, partide istorice sau FSN, am ales prost masa, adică țara. Asta zic acum, pentru că după mult timp în care am răbdat, vreau să plec undeva unde se oferă și se așteaptă mai mult respect. Totuși mă gândesc că în 1989 ne simțeam cei mai bogați oameni din lume pentru că atunci câștigasem nu salarii anticipate, bonuri sau prime, ci o țară întreagă, o țară frumoasă și bogată doar că trebuia să mai și muncim în ea, și așa câștigul nostru s-a transformat din euforie într-un sacrificiu pe care nu a vrut nimeni să și-l asume.

Azi privind la imaginile mineriadei, deși le-am văzut atunci în direct, cred că văd doar un film artistic, pentru că mă întreb, tributar automatismelor de azi, ce căutau ăia în piață? Cum, nu cer bani? Ce libertate, (că am uitat cum era în dictatură), cine i-a plătit pe toți să se bată? Erau mai bogați atunci? Și acum revenind la real… oare noi mai avem idealuri, mai credem în idei, ne mai punem probleme, sau doar viața noastră se rezumă numai la bani?

Inginerul din Silicon Valley si ţăranul din Spania

Posted on by

Văd că acum diaspora e vinovată de al doilea mandat al lui Băsescu şi mi se pare regretabil că am ajuns să ne blamăm rudele şi prietenii plecaţi pentru că şi-au amintit de România. Noi ne mândrim cu elita din Silicon Valley şi râdem de ţăranul din Spania sau de căpşunari, dar acum sunt băgaţi în aceeaşi oală. Nu pot vorbi pentru fiecare, dar cei pe care îi ştiu eu, au plecat tocmai pentru că realizaseră că modernizarea ţării cu partide de tip PSD va dura mult mai mult decât pot sau vor ei să aştepte. În fond toţi avem o viaţă de trăit iar anii pe care i-am irosit în tranziţie nu se vor mai întoarce niciodată. Ei aveau nişte vise de realizat şi au sacrificat mult pentru a le îndeplini dincolo.

Realitatea e că odată ce ai trăit un pic prin occident, nu mai poţi fi minţit de demagogii din România. Nu mai poţi pune botu’ la propaganda şi manipularea jenantă pentru orice stat democratic făcută de trusturile de presă de la noi. Îţi pute pur şi simplu. Chestiile astea nu pot decât să îţi reamintească de ce ai plecat, pentru că cenzura şi manipularea nu pot ajuta la modernizarea nici unui stat. Aşa că normal că te duci şi dai un vot de blam celor care vor să ajungă la putere prin mijloace de tristă amintire.

Ar trebui să avem încredere în votul celor din diaspora, pentru că România se vede altfel de acolo şi întotdeauna cei care s-au întors din occident, au venit cu o mentalitate mai sănătoasă şi cu mai mult bun simţ.

Nu vrei să mergi la vot? Citește asta

Posted on by

Eu îndemn pe toată lumea ca să meargă duminică la vot, indiferent de preferințe și de cât de dezamăgit este de cei doi candidați la prezidențiale. Cuvântul cheie este responsabilitate. Arată că măcar odată la 5 ani poți fi responsabil atât față de tine cât și față de ceilalți, mai ales față de cei care nu pot încă vota, adică copiii, cei care vor culege roadele algerii tale peste cinci sau zece ani de acum încolo.

Următorul comentariu mi se pare esența a tot ce aș fi putut spune despre acest subiect:

Sincer, eu mă simt oribil că am putut fi atât de cretin încât am ieșit în 16 decembrie pe stradă … pentru că azi, după 20 de ani, să citesc că mulți nu au nici măcar curajul să-și asume o alegere. Chiar dacă am avut mereu de ales între 2 rele, ideea e sa alegi … să faci ceva și să-ți asumi răspunderea de a fi cetățean liber a unei țări libere, nu doar să urli după drepturi și să întinzi mâna. Prost am fost eu că mi-am riscat propria viață și viața familiei … pentru ca “intelighenția” din Romania să spună azi “eu nu mă murdaresc pe mâini, nu votez pentru că nici unul nu merită ‘efortul meu’ de a ștampila o hârtie”. Bine că efortul altora s-a meritat pentru voi (INTJ, comentator pe blogul Tomatei)

Și acum, hai la vot.

Timișoara nu e de vânzare

Posted on by

Timisoara-01-dec-09Vâzând ce enormități se difuzau la televizor despre manifestația de 1 decembrie din Piața Operei, m-am hotărât să merg și eu în piață ca să văd ce se întâmplă. Nu m-a scos PDL-ul din casă, nu mi-a dat bani și nu m-a rugat nimeni, ci pur și simplu am suprapus curiozitatea cu dorința de a ieși din casă de ziua națională. Până la urmă ziua națională nu este o altă duminică leneșă.
Când am ajuns eu, simpatizanții PSD plecaseră, și pe jos erau mai multe afișe roșii rupte, cât și bucăți dintr-un afiș anti-PSD. Eu n-am văzut nici urmă de violență cum s-a spus, în schimb m-a impresionat virulența și indignarea oamenilor. Am vorbit cu tot felul de oameni și mulți participaseră la revoluție în 1989, alții veniseră pur și simplu din revolta față de manipularea de la televizor. Nu a fost o manifestare pro-Băsescu, ci una de protest față de deturnarea zilei naționale și batjocorirea Pieței Operei prin încercarea liderilor “alianței anti” de a folosi simbolurile sacre ale Timișoarei pentru campania lor electorală. Pactul pentru Timișoara încheiat de primarul țărănist cu “alianța roșie” și tupeul cu care au acoperit celebrul balcon al Operei cu bannerul lor electoral, i-a jignit profund pe timișoreni, mai ales pe revoluționari dar și pe timișorenii care țin la tradiția orașului lor.

O doamnă de vârsta a treia explica indignată, gesticulând frenetic cu mâinile: eu am venit să-l huidui pe trădătorul de Ciuhandu, nu mă interesează ceilalți doi păcălici. Un alt revoluționar arăta spre locul unde stătea la revoluție și unde a semnat Proclamația. Eram aici la revoluție și din acest balcon s-a strigat jos comunismul… Nu le e rușine comuniștilor lui Iliescu să vină aici? Iar acest primar s-a descalificat total în fața mea, spunea profund dezamăgit veteranul. Pe mulți i-a prins nostalgia amintirilor de la revoluție și am surprins multe grupuri povestindu-și unde erau în piață în acele zile și eventual, pe cine pierduseră sau alte întâmplări tragice peste care se așterne uitarea.

Se strigă “jos comunismul“, “rușine, rușine, rușine să vă fie“. Sunt mulți care fac poze și filmează cu ce apucă. Un bătrân scandează “păcat, păcat, de sângele vărsat“. Am un flash-back. Parcă sunt la revoluție, când aveam 10 ani și mă plimbam cu părinții prin piața răvășită de evenimentele de atunci, îmbrățișându-ne euforici cu necunoscuți care strigau victorie și libertate. Unii sunt tot aceeași oameni și asta mă emoționează. Fiecare cameră de filmat a unei televiziuni este un fel de paratrăznet al nemulțumirii și scandările se intensifică de fiecare dată. Echipele Realitatea TV și Antena 3 sunt huiduite îndelung, dar lumea nu se oprește din a scanda:”Geoană nu uita, Timișoara nu te vrea” și în final se scandează la unison “azi în Timișoara, mâine în toată țara“. Oamenii nu mai pot fi prostiți. Un domn îi explică altuia la ce se uită: “la B1 dom’ne, și la OTv, atât mai avem, restul e o mizerie“.

Eu nu știu în ce oraș din România mai este o astfel de solidaritate și atitudine față de simbolurile orașului. Din ce am văzut la tv, sunt oameni care nu pot înțelege că există orașe cu simboluri și oameni care țin la orașul lor. Timișoara este un astfel de oraș. Timișorenii au făcut o legătură de sânge cu orașul lor după ce le-au murit prieteni, familie sau copii pentru libertate, și după ce au cucerit libertatea într-o perioadă în care în România încă nu mișca nimeni. De asta nu e nevoie nici de bani, nici de invitații speciale pentru ca oamenii să iasă din casă și să-și apere simbolurile orașului lor. Piața Operei nu e orice simbol, e un loc sfințit cu sânge la revoluție, asta nu înțeleg cei care încearcă să denigreze Timișoara la televizor pentru campania lor electorală mizerabilă.

Ce m-a impresionat pe mine cel mai mult a fost momentul în care s-a scandat “azi în Timișoara, mâine în toată țara“. Atunci am știut că din acel moment lucrurile nu se vor opri în Piața Operei. Sunt convins că înainte de a mă duce în piață mulți m-ar fi catalogat drept idealist, naiv, manipulat sau mai știu eu ce, dar defapt tocmai manipularea conform căreia timișorenii sunt niște huligani m-a scos din casă. M-a revoltat pur și simplu. Dovada că nu m-am dus degeaba, și că românii nu s-au blazat de tot, e că manifestarea spontană de la Timișoara a creat un val de manifestări similare și în restul țării. De asta sunt mândru că sunt timișorean. Că Timișoara are calitatea de a fi un reper atunci când trebuie și că cetățenii ei încă mai au ceva sfânt, spre deosebire de alții care s-au vândut demult.