Precis fiecare se uită pe calendar şi vede că mai e un pic şi vine Moşu’. Magazinele au început din octombrie să ne amintească de Crăciun, cu stocul rămas de anul trecut, pus la vânzare din nou, fără jenă. Din când în când, mă uit pe la blocurile din zona mea, ca să văd care şi-o mai făcut credite pentru termopane şi alte îmbunătaţiri de tip cosmetic la apartamentele astea de blocuri amărâte, pentru totdeauna gri şi ceauşiste. Acum, caut să văd diversele moduri prin care oamenii se pregătesc de Crăciun şi Anul Nou, agăţând la geam sau balcon diferite beculeţe, steluţe şi brăduţi desenaţi pe fereastră. Seara apartamentele astea, altfel impersonale şi cenuşii, prin o viaţă care are sens doar acum, înainte de Crăciun. Am observat că sunt la modă moşii alpinişti, mai ales la sedii de firme şi magazine. Am numărat vreo 10 moşi alpinişti, unii cu sac, alţii fără (probabil hoţi deghizaţi în moş).

Crăciunul e o mare nebunie. Oamenii devin automat mai agitaţi, pentru că “vin sărbătorile”. Nu ştiu de ce, dar termenul “sărbatorile” mă enervează. Sună ca o scuză pentru orice – “ştiţi cum e, vin sărbătorile..”. Oamenii în magazine se comportă ca nişte panicaţi. Cumpără orice, ca de – “vin sărbătorile”, apoi se plâng că nu au bani, că uite, “vin sărbătorile” şi nu avem cutare lucru. Acuma lumea scoate banu’ şi tichetele la modul cel mai serios, şi adesea se fac cele mai inutile cadouri, doar pentru că vine Crăciunul. Impresia mea e că nu mai e timp de nimic profund, totul se rezumă la cumpărături şi decoraţiuni. Lumea cumpără din nou aceleaşi compilaţii cu colinde ca şi anul trecut, din nou revine Hruşcă, Jingle Bells şi ho ho ho. Majoritatea care lucrează robotic, cu program până la 5-6 seara nici nu realizează că vine Crăciunul, că hei, acuma ar trebui să ne odihnim un pic… să fim altfel, pentru că nu e timp. Totul rămâne lăsat pe ultimul moment – Crăciun improvizat, pe fastforward, după care mergem din nou la lucru, pentru că pentru aia trăim.

Sărbători fericite.