Am constatat că, în mod suprinzător, azi există mulţi tineri care regretă într-un fel sau altul regimul comunist şi pe Nicolae Ceauşescu [link]. Foarte probabil aceştia nu au prins mare lucru din regimul trecut sau, daca l-au prins, n-au înţeles de ce a ieşit Timişoara în stradă în 1989.

[…] nici acum nu ne merge bine… dupa toate
evenimentele si dupa toate promisiunile… Ceausescu cel putin nu ne fura… totul erea al
statului… al lui…in schimb democratia .. nu a facut decat sa inmulteasca hotii in romania[…]

Îi înţeleg pe bătrânii nostalgici, pentru că mulţi s-au format şi identificat cu acel regim, iar acum e prea târziu şi prea greu ca să se adapteze vieţii tumultoase din sistemul economiei de piaţă. Dar nu îi înţeleg pe tineri, mai ales pe cei care vorbesc de ceva netrăit pe propria piele sau lucruri aflate de la bunici sau părinţi nostalgici şi confuzi politic.

Pentru mine, epoca Ceauşescu este un subiect foarte clar definit, iar concluziile le-am tras în timp şi nu după nişte bere ieftină într-un moment de frustrare. Cred că e foarte grav dacă populaţia tânără regretă dictatura pe motiv că “atunci era mai bine şi era ordine, nu ca acuma” – probabil cel mai uzitat discurs.

Dar realitatea e că atunci o duceam “mai bine” într-o sărăcie uniform generalizată, fără alte perspective în afara celor permise sau impuse de stat, eram uniform de bogaţi şi de săraci, iar marile realizări invocate de nostalgici erau nişte minciuni propagandistice menite să ne simţim mândri de industria şi agricultura noastră înapoiată.

1989 a adus sfârşitul comunismului pentru că lumea nu mai putea să trăiască o minciună la nesfârşit. Dar în 18 ani, lumea s-a schimbat foarte mult, sau în cazul nostru, am început să ajungem din urmă ţările dezvoltate iar viaţa noastră s-a schimbat fundamental din toate punctele de vedere.

Motivul pentru care încă o ducem rău şi ne gândim (unii) la Dacia ieftină, apartamentul repartizat şi locul de muncă asigurat de pe vremuri, este tocmai moştenirea comunistă şi faptul că destinele noastre au fost din 1989 aproape mereu în mâinile comuniştilor şi al eşalonului secund al fostului regim. Unii încep să realizeze asta, că revoluţia a fost o lovitură de stat, alţii, fremătând încă de prejudecăţi politice, se ancorează în diverse discursuri păguboase şi gargară ieftină.

Din păcate, oamenii care au înţeles mizeria comunismului au plecat în mare parte din ţară, iar cei care îl regretă au rămas doar spre a întoarce şi mai repede roata istoriei către un tip de regim şi conducere pe care omenirea a încercat să îl excludă din istorie.

Să nu îl regretăm pe Ceauşescu pentru că locoteneţii şi groparii lui ne-au furat startul către nivelul de trai la care speram sau pe care ni-l dorim acum. Cei pe care i-am ales sunt responsabili de asta, şi noi vinovaţi, probabil că n-am ştiut să alegem.

Şi pentru că şi nostalgicii se bucură de libertate, să nu uite că libertatea capătă adevărata sa valoare doar când o pierzi, iar pe vremea comunismului, puteai ajunge la închisoare şi pentru o glumă.

Comunismul nu moare odată cu adoptarea democraţiei, comunismul moare odată cu comuniştii.