30

E greu să scrii despre ceva ce nu crezi.. sau nu-ți vine să crezi. Azi împlinesc 30 de ani 🙂 și sincer am impresia că s-a comis o eroare, pentru că încă mai am multe momente când mă simt ca la 10 sau 20 de ani, alte cifre rotunde la care se zice că trebuie să te simți special. Recunosc că nu-mi amintesc ce am făcut la 10 ani, probabil o serbare pitorească dar austeră, a la 1989 toamna. Dulciurile și sucurile erau mai puțin toxice pe atunci, iar ambalajul de la caramele era comestibil! Oricum, Crăciunul era baza, atunci primeam portocale. La 20 de ani eram bucuros că luasem o restanță la facultate și prea obosit ca să mai îmi pese de altceva. De, primii doi ani de facultate sunt la fel de grei ca primii tăi 20!
Timpul a trecut și nu-mi mai petrec ziua de naștere nici cu Brifcor și Eugenia, nici cu restanțierii. În schimb o petrec cu auditorul, pentru că azi am un audit important la servici, tot un fel de restanță, dar mai puțin anostă și partea bună e că de data asta eu iau ce e mai bun de la protocol. Se zice că ai îmbătrânit când începi să vorbești cu “pe vremea mea” sau “cutare nu mai e ca pe vremuri”. Nu știu cât de natural e Prigatul ăsta nectar, dar tot nu are gust de Brifcor fermentat de “portocale”.

30 e un prag, dar unul teoretic și nu neapărat unul psihologic. Românului îi place să se bage în viața altuia și să îi spună că la vârsta X trebuie să fi om serios și să faci asta și asta, ca și cum există niște legi nescrise ale vieții cu care ești obligat să te conformezi. Dacă ești femeie, musai să te măriți și să ai copii, iar dacă ești bărbat trebuie să te însori și să ai copii. Ah, un laitmotiv. Cu cât ai mai mulți copii cu atât ești mai serios. Cred. Deasemenea, ești și mai serios dacă ai o nevastă grasă, scorpie sau o soacră sinistră. Mi se pare evident — orice om într-o astfel de situație devine cât se poate de serios!

Piazza del Popolo - copii la fantanaÎntr-un fel îmi e dor de cum era “la 20 de ani, fără griji și fără bani”, mă rog, să sărim peste partea de fără bani, pentru că e doar de rimă, dar nu regret nici că am 30. E greșit ca să-ți dorești să oprești timpul pe loc. Viața noastră e o continuă căutare și creștere, până când îmbătrânim și vin alții la noi să caute răspunsuri. Prezentul e cel mai prețios moment, pentru că poți face ce dorești din el… iar eu asta îmi doresc. Să trăiesc mai puțin în trecut — brifcorule adio dar rămân cu tine — și mai mult în prezent, până nu fuge “covorul” de sub mine.

11 thoughts on “30

  1. Hai la multi ani!

    E o cifra frumoasa, sa stii. Si o sa fie si mai frumoasa dupa ce treci de prag si te obisnuiesti cu ideea, sa stii… Fiecare decada are frumusetile ei…

  2. cu ocazia implinirii a …. 25 de ani :), te felicit. la multi ani!
    si eu fac 20 in octombrie (cough cough) :p

  3. Mulțumesc pentru urări!

    @Ionuț: cred că ai dreptate cu decadele

    @-X-: la patruzeci o să dau autografe 😉

    @maddy: o să fiu pe fază

  4. Pingback: 31

Comments are closed.