Depresia și valorile la români

Există multe cazuri de artiști care s-au sinucis cu pilule sau aducându-se într-o stare de sănătate atât de precară încât organismul lor a cedat. Din păcate e și cazul Mădălinei Manole, care îmi amintește cumva de Marilyn Monroe, pentru că toată lumea o adora și o vedea frumoasă dar realitatea e că omul (artistul) nu e tot una cu poza de pe coperțile revistelor.

Am ajuns într-o fază de dezamăgire față de ce se întâmplă în societatea de “la noi” încât aș putea face un întreg hate-blog, iar acest post ar fi unul blând. Până la urmă, dacă tot mai țin acest blog, atunci măcar să mai latru din când în când la caravana primitivismului românesc, astăzi despre felul în care înțelege românul depresia sau orice frământări sufletești care se acutizează.

Nu știu de ce s-a sinucis Mădălina, dar probabil o stare depresivă a dus la tentativele ei de suicid (doar nu cauți întâmplător o substanță care blochează o enzimă esențială vieții). Lumea se face că nu înțelege — de parcă nu trecem toți măcar o dată în viață prin probleme — cum a ajuns ea la acest gest când aparent era fericită: carieră, copil, soț, casă, popularitate ș.a.m.d. Oare fericirea e o astfel de ecuație, în care dacă ai parametrii corecți te vei simți împlinit, sau acest sentiment trebuie să vină în primul rând din interior și nu dintr-o aritmetică simplă? Oare de ce nu se sinucid toți săracii sau boschetarii, cum de ei pot uneori să râdă cu toate că nici măcar nu au o casă? Probabil pentru că ei se plac pe ei așa cum sunt, sau pentru că nu trăiesc pentru a confirma așteptările altora: familie, prieteni, public, vecini, colegi, lume. Din păcate mulți dintre noi trăim mai mult pentru a satisface așteptările altora, neglijându-ne prioritățile personale.

Edvard Munch - Strigătul

Edvard Munch - Strigătul

În România depresia este neînțeleasă sau mai rău, asociată cu nebunia. Aici oamenii nu se duc la psiholog pentru că “nu sunt nebuni”. De regulă calea aleasă este alcoolul, dar și violența în familie sau infidelitatea. Dacă viața ta e în impas și simți că nu mai ai nici o direcție, primul lucru pe care vrei să îl faci într-o astfel de societate, e să ascunzi problema de prieteni, cunoscuți și de colegii de la servici sau șef, pentru că riști să fi considerat “nebun”, iar lumea fie să te compătimească într-un mod total nepotrivit, fie să te evite, lucru cât se poate de dureros. Important e să păstrezi aparențele omului de succes, puternic, de preferință plin de bani. În condițiile astea, pentru o persoană publică consecințele sunt greu de imaginat, deoarece bucuria cea mai mare a românului amator de senzațional ieftin e când moare capra cuiva.

Nu întâmplător am blamat societatea românească mai devreme. Pentru că artiștii ca Mădălina Manole vin dintr-o altă generație, cu valori diferite, care după revoluție nu s-au mai putut adapta și au dispărut nemeritat din prim-planul mediatic. Țin minte că după revoluție, la începutul anilor 1990, Mădălina era noua senzație a muzicii românești și îi auzeam melodiile peste tot. Apoi faima ei a scăzut pe măsură ce au început să se afirme noi artiști (?) trupe precum Andre sau 3 Sud Est care nu erau tributari stilului oarecum conformist de dinainte de revoluție. Trecerea de la părul de foc al Mădălinei la tălpile groase de 10 cm ale fetelor de la Andre a fost destul de rapidă și trendul a continuat neoprit.

Timpul a trecut și artiștii de altă dată au fost uitați. Aura Urziceanu, Florian Pittiș, Nicu Alifantis, Dan Spătaru, etc sunt doar câteva nume. Singura lor șansă de a apărea la televizor în prime time e să moară. Păcat că nu pot “muri” măcar de 2-3 ori în fiecare an, ca să ne mai amintim din când în când de ei!

Cred că pot încerca să înțeleg drama acestor artiști valoroși dar marginalizați de o cultură de doi bani și un sistem care promovează fără discernământ kitsch-ul. Este greu să te tot automotivezi și să creezi, când nimeni nu dă doi bani pe ceea ce faci tu, deși ai succes peste tot unde ți se oferă să te duci pe doi lei, evident. Este și mai greu când vezi că scara valorilor s-a inversat și că noile vedete sunt: anagramații, proștii, curvele, ciudații, inculții și semidocții. La un moment dat nu mai poți continua să crezi în ceea ce faci și cedezi psihic, iar motorul acela incredibil care alimentează creația unui artist, se oprește.

Cei care nu înțeleg că unii oameni pot avea momente de depresie sunt niște brute penibile, exponatele unei societăți primitive, rezultatul promovării ignoranței, a culturii banului fără muncă și a non-valorilor. Probabil că unii cititori îmi vor reproșa pesimismul sau vehemența, dar eu spun și din ce am simțit pe propria piele de fiecare dată când am încercat să mă manifest din punct de vedere artistic. Până și blogul l-am ascuns multă vreme de cunoscuți. Inițial toată lumea te laudă, pentru că nu-i doare gura, dar apoi îți spun că trebuie să-ți alegi o meserie adevărată, să ai o casă, o familie, un copil, o carieră… ecuația fericirii.

În final, tu ca om ești prins între ce vrei lumea să vadă despre tine și ce vrei tu de la tine sau ce simți tu de fapt, adesea lucruri foarte diferite.

10 thoughts on “Depresia și valorile la români

  1. Ecuatia fericirii? … sa nu vorbim de lucruri ce nu le putem defini.
    Imi pare rau de Madalina Manole ca nu a gasit resursele interioare sa treaca peste faliile periculoase pe care, uneori, le deschide viata.
    ” Este și mai greu când vezi că scara valorilor s-a inversat și că noile vedete sunt: anagramații, proștii, curvele, ciudații, inculții și semidocții. La un moment dat nu mai poți continua să crezi în ceea ce faci și cedezi psihic, iar motorul acela incredibil care alimentează creația unui artist, se oprește.”
    Ai descris foarte sumbru situatia si citind articolul ma intrebam daca, si in ce conditii, se mai face in Romania muzica adevarata.

  2. As fi putut scrie mai mult dar m-am oprit pt ca si asa postul e destul de lung. Eu am un prieten care e pasionat de muzica si a renuntat cam la toate idealurile tipice pe care le are un tanar (casa, masina, cariera, familie) pentru a face jazz. Jazz-ul e un gen foarte complex, probabil se poate compara ca dificultate cu muzica clasica.

    Desi e un tip f talentat si face muzica de calitate, el va ramane probabil, toata viata un anonim si crede-ma ca e nedrept.

    Nu odata s-a lovit de realitatile industriei muzicale din Romania si povestea lui e aceeasi cu a prietenilor lui muzicieni pe care ii cunosc bine sau indirect.

    Revenind la subiect, industria muzicala din RO e orientata numai spre ce se vinde deja, nu ce s-ar putea vinde sau ce are potential. Se spune mereu ca cei care vand si difuzeaza muzica se adapteaza fata de cere publicul. Dar asta e un cerc vicios, daca gandesti asa niciodata nu vei stii ce ar mai vrea publicul pentru ca in tarile cu industrie muzicala mai dezvoltata ca la noi exista artisti de toate genurile… uite la americani au superstaruri country, gospel, pop, raggae, rnb, rock, dar si virtuosi de vioara, pian si ce mai vrei.

    In RO, se merge pe muzica facila si pe castigurile mici dar rapide. Artisti cu adevarat valorosi, de exemplu Aura Urziceanu, nu va canta niciodata in primetime. Un artist ca ea trebuie sa se multumeasca cu concerte in cluburi restranse, evenimente culturale si alte lucruri din astea la care audienta e f mica. Daca Aura Urziceanu care a cantat cu Duke Elington si cu mari soliste ale jazzului mondial nu e valoroasa, atunci nu stiu cine din RO ar putea fi.

    Mie imi place si genul folk, pt ca se potriveste cu haiducia romaneasca. Madalina era cumva pe genul folk, muzica usoara…. Genul folk este marginalizat si auzi folkisti doar pe la festivaluri obscure gen festivalul berii sau vinului. In schimb la ora 18 dupamasa vezi pitipoance care fac playback si isi arata chilotii la camera. De asta era dezgustata si MM, iar eu sunt scarbit de f multa vreme, numai ca eu nu sunt muzician consacrat ca sa ma simt batjocorit de radiouri si televiziuni tabloide.

    Se mai zice ca a trecut vremea acestor artisti. Hmm.. asta e fals, si stii de ce? Pt ca atunci cand tin concerte pe te miri unde, se umple sala sau piata, dar cand vine Pitibomba nu stiu care, nu vine nimeni, pentru ca din randul 35 nu se vad chilotii si bucile.

    Eu nu eram mare fan MM, dar cand vad ipocrizia imensa a televiziunilor penibile din RO, ma enervez… Toti artistii astia care intr-o Germanie sau Franta ar fi staruri mediatizate, sunt amintiti numai cand mor. Atunci lumea vorbeste cu falsitate despre valoarea acelor artisti si ii deplang facand materiale siropoase pentru audienta.

  3. de acord cu tine Sirg.
    Din nefericire ai dreptate de la “exista multe cazuri” pana la “lucruri foarte diferite”.  Primul post lung ce l-am citit fara sa ma plictisesc. 

  4. chestia cu depresia e mai complicata. daca la inceput apare pe fondul nemultumirilor, al obiectivelor neatinse, al genului de educatie din familie care impune anumite standarde de atins, apoi e e acutizata si de un dezechilibru chimic care nu te mai lasa sa judeci clar. aici e problema. multi zic: cum a putut MM sa faca asta? ei bine a putut sa faca ce-a facut pt ca tensiunea creata in corpul ei i-a cauzat neurotransmitatorii din creier ! si oricate sfaturi i s-ar fi dat nu ar fi avut niciun efect. solutia era una singura: doctorul psihiatru care trateaza cu medicamente. depresia e o boala! apoi urmeaza psihologul si, pentru cei care cred in iluzii, preotul.

  5. e foarte trist ca a ajuns sa se sinucida si a ales sa faca asta exact de ziua ei, pentru mine asta e o declaratie foarte puternica.
    ca artist trebuie sa te si adaptezi, mi se pare o actiune foarte extrema sa te sinucizi din cauza ca muzica ta nu se mai vinde, probabil or fi fost si alte cauze mai putin evidente in spatele acestei decizii.
    pacat ca nu si`a gasit energia sa stea in viata si sa depaseasca momentele astea, pentru copilul mic pe care il are.
    “Oare de ce nu se sinucid toți săracii sau boschetarii, cum de ei pot uneori să râdă cu toate că nici măcar nu au o casă? Probabil pentru că ei se plac pe ei așa cum sunt, sau pentru că nu trăiesc pentru a confirma așteptările altora: familie, prieteni, public, vecini, colegi, lume. ”
    o vedeta americana destul de brain dead a zis o chestie aparent ilogica “poor people have no ideea how it`s like to be poor”. daca stai sa te gandesti are sens, ca ei n`au fost niciodata bogati ca sa`si dea seama cu adevarat cat de naspa e sa fii sarac.

  6. Maddy, legat de saraci si saracie/bogatie tind sa nu fiu de acord. Oamenii astia foarte amarati vad cum e sa ai haine frumoase, gadgeturi, mancare buna, confort, etc… pentru ca azi totul e foarte la vedere. Cand eram mic nu stiam cum e sa traiesti in Germania, dar cand primeam o Milka si un LEGO imi dadeam seama ca este o diferenta uriasa intre ciocolata Pitic si Milka, sau intre “Nu te supra frate” si LEGO cu pirati.

    Sunt 2 aspecte: saracul fie s-a resemnat total si traieste de pe o zi pe alta, sau e prizonierul alcoolului sau a aurolacului. Cei resemnati sunt adesea la fel de pierduti ca cei distrusi de aurolac, pentru ca ei nu mai spera. Cei care spera se mai lipesc de un ONG, mai muncesc undeva zilieri, incearca ceva. Dar de regula societatea ii respinge si la un moment dat se resemneaza si ei.

  7. Oamenii sunt cei mai prosti, pt k au minte,nici un animal nu s-a sinucis pana acum,mie mi-ar placea sa fi ramas la stadiu de cimpanzeu sau de caine pt k asi traii fara frica si fara grija de nimic ,pt k frica provine din minte nu de la inima.Pt mai multe detalii cititi OSHO.

  8. Acum o regretăm pe Mădălina. Şi îi ascultăm ultimele melodii. Constatându-le frumuseţea. Postmortem! Căci industria muzicală a considerat că trebuie să decidă pentru noi ce trebuie să ne placă. Promovând toate nulităţile şi respingând valorile. Pe motivul că aşa sunt preferinţele publicului şi curentele muzicale. Şi cred că tendinţa va fi aceaşi. Demonstrând din nou că nu suntem capabili să învăţăm de la cauză la efect nici măcar din tragediile altora. Fiindcă materialismul este decisiv. Dar şi prostia pe măsură…