Ieri am trecut pe langa un perimetru al politiei criminalistice. Un om s-a spanzurat. A devenit personal evenimentul, pentru ca am fost atat de aproape de loc si am vazut trupul care inca mai era cald. M-am intrebat cat de neagra putuse sa devina viata pentru acel nefericit de s-a straduit atat ca sa isi curme viata – a facut rost de o funie, de sapun, a cautat un copac potrivit si ferit de lume, a legat bine funia, a cautat pe ce sa se urce, si-a luat adio de la viata si gata.
Multi dintre noi traim intr-o ignoranta a traiului relativ indestulat si fara griji, si ne imaginam cu greu ca un om normal s-ar sinucide. De regula lumea crede ca doar nebunii ar face asta. Asa ziceau si unii martori de la evenimentul de ieri, “de o fi fost un nebun”.
Nu e nebunie cat poate fi lasitate sau gandul ca nu mai are pentru ce trai. E trist …
Nici nu vreau sa-mi imaginez ce traia, daca i s-a parut mai usoara calea asta.
Nu era neaparat nebun, dar nici nu cred ca cineva ar face asta cu mintea limpede si gandind la rece…nu vreau sa cred.
Am aflat ca jocurile de noroc i-au distrus viata, si probabil il asteptau recuperatorii… Ma intreb daca vor fi ingaduitori cu familia lui, pt ca recuperatorii nu iarta pe nimeni.
@Sirg,
Dupa cum zici, unii chiar nu stiu prin ce pot trece cei de langa ei. Asa le vine mai usor sa puna eticheta de “lasitate” ca sa poata trece mai departe.
E lasitate in momentul in care tu te decizi sa-ti iei viata negandindu-te la familia care ramane in urma. Am avut prieteni care au trecut prin asa ceva, nu e usor deloc. Tatal s-a aruncat sub rotile trenului pentru ca a fost concediat. A lasat in urma o sotie cu 2 copii care au trecut prin momente foarte grele. Asta e lasitate! Cu totii trecem prin momente grele, conteaza cum reusesti sa treci peste ele, sa-ti asumi o responsabilitate pentru faptele tale. Dar pentru unii e mai simplu sa-si puna capat zilelor, negandindu-se la cei dragi care vor suferi din cauza lasitatii sale …
recuperatorii nu iarta pe nimeni. si familia lui va plati.
si nici n-a fost destept sa faca ca in filme.
adica asigurare de viata si apoi sa-si insceneze o moarte accidentala sa incaseze familia asigurarea.
Lili, nu cred că e vorba de laşitate, neapărat.
Tu cum ai numi asta in cazul in care ai fi unul dintre copiii omului?
Copiii mici oricum nu înțeleg, și nici cei tineri. Există oameni depresivi, cu diverse probleme, nu știu cum să îți explic la ce se referea CriCri mai sus. Dacă omul pare sănătos fizic, nu înseamnă că este sănătos și pe plan mental, iar prin asta nu înțeleg o deficiență mentală.
Problemele psihice sunt la fel de grave, sau chiar mai grave decât cele fizice. În fine…
Uf, Gheorghe, copiii inteleg mai bine decat ai crede tu. Noi eram in generala cand am vazut cum prietenii nostri sunt distrusi de sinuciderea unuia dintre parinti. Copiii reactioneaza ciudat la astfel de intamplari. Stii ce mi-a spus fiul cel mic al celui de care povestesc? “Tata a crezut ca scapa, dar la mine nu s-a mai gandit. Mi-a promis ca vara asta o sa mergem la mare.” Toata vara ne-am chinuit sa-l mai inveselim, sa-l scoatem afara din casa, sa nu se izoleze. Tatal lui nu era bolnav psihic, s-a vazut doar coplesit de problema locului de munca si s-a aruncat sub tren. El a fost las, nu s-a gandit la cei 2 copii si la sotia care il astepta acasa.
Rămân la părerea că n-a fost laş, ci mai degrabă disperat. Este uşor să judeci oamenii dar greu să te pui în situaţiile lor limită, precum în cazul ăsta. Eu prefer să nu judec, aşa cum faci tu.
@Lilisor, nu ai cum sa-ti dai seama de la distanta care e starea psihica a cuiva ca sa-i poti da verdictul (“sanatos, coplesit doar”). Un episod depresiv se poate instala foarte usor. Cunosc oameni care duc “pe picioare” o depresie cronica de ani de zile, cu medicatie, fara ca ceilalti sa-si dea seama. Ideea e ca daca pot trece ani de zile fara ca altii sa observe, e cu atat mai usor sa nu poti fi tu in masura sa dai verdictul corect intr-un timp scurt. Nu e vorba numai de depresii, in orice caz, ci, asa cum zicea S., de disperare, groaza, pierderea luciditatii sau multe altele.
Sirg se referea la faptul ca acei copii nu pot intelege starea reala in care s-a aflat tatal lor, nu ca nu inteleg ce s-a intamplat. Si nu o pot intelege pt. ca ei nu au avut responsabilitatile lui, sau experienta de viata.
Păi dacă e să o luăm aşa, fiecare om are o rotiţă gata să sară, iar dacă se sinucide sau face un gest mai necugetat scuza e gata imediat “n-ai de unde să ştii ce a fost în capul lui”…
Noi să fim sănătoşi!
Pai chiar asa e!
Stii, vorba unuia, totdeauna avem taria de caracter de asuporta nenorocirile altora. 😉
@Sirg: imi corectezi te rog? am uitat sa pun pauza intre “a” si “suporta”. 🙂
cred ca era un om slab, nu doar fiindca s-a sinucis, ci pentru ca a cazut in patima jocurilor de noroc.. si apoi si-a parasit si familia, si propria viata. asta daca nu cumva credea ca toti l-au parasit. nu stiu, numai el stia, sau poate nici el nu stia totul.. dar in viata trebuie sa existe un echilibru.
foarte trista povestea.
ieu cred ca nu avia de ce sa mai traiasca pe acest pamint nu ii era interesanta viata pe pamint,nenorocire mare