Desi de o vreme am neglijat lumea blogurilor, din lipsa de timp, ieri am citit cateva bloguri personale care descriu trairi si probleme destul de intime zic eu, a autorilor in cauza. Cand eram copil, mi se parea romantic sa ai un jurnal (citisem eu prin carti ca daca dispari sau mori ramane un jurnal cu care altii o sa isi bata capul, iar asta mi se parea grozav), dar pe atunci notiunea mea despre jurnal era sinonima cu secretul. Blogul in schimb, este exact opusul jurnalului “my dear diary” cu cheita, pentru ca toata lumea il poate citi. Ma intreb atunci de ce si-ar dori cineva ca 100 sau 1000 de necunoscuti sa ii citeasca gandurile si trairile (subliniez, intime, nu ma refer la impresii), cu ce ajuta chestia asta? E la fel ca si cum te-ai refula defula colegilor de drum din compartimentul de tren sau celor din jur din tramvai. Ma rog, prin blog ai un fel de anonimat, poti sa cenzurezi moderezi comentariile, dar pana la urma, e tot cam acelasi demers – de exteriorizare sau de defulare.
E interesant ca in viata reala oamenii sunt de obicei foarte inchisi si suspiciosi, dar se poate ca unii din ei sa aibe bloguri in care isi spun tot ce au pe suflet. Ma intreb totusi, nu-i mai buna varianta “suna un prieten”?
E periculos sa suni un prieten, iti spun eu. Nici sa vorbesti cu el pe messenger nu te ajuta prea mult. Mai bine fata in fata.
Cat priveste blogul, eu never ever nu voi scrie chestii prea personale. Eu inca tin un jurnal. Nu-i chiar sub cheita, dar e ferit de ochii curiosilor (si exista!). Cel mult, in blog, voi face aluzie la ceva, insa destul de subtil, nimic concret.
Wellcome back!
mersi Dora, am fost cam absent ultimele 2 saptamani. Revin cu alte articole
eu ma feresc sa scriu chestii personale, merg dupa regula “scrie ce vrei, cat timp nu ti`e rusine dc te citesc parintii si seful”.
unele chestii e bine sa le tii pt tine, mai ales pe internet, unde orice se poate copia si multiplica. n`am chef sa`mi vad gandurile cele mai intime pe toti peretii.
Unii prefera sa se ascunda in spatele unui nick pentru a se descarca. Sunt unele chestii pe care nu le poti spune nici macar unui prieten.
Desi multi considera blogurile personale drept locurile frustratilor, a scrie e o alta modalitate de a te linisti, de a te impaca si de a te elibera de stres.
Eu pe blog nu scriu chestii prea personale, ma citesc parintii si… well, te-ai prins ce vreau sa spun. Desi de multe ori am zis ca as fi preferat ca nimeni sa nu stie cine sunt pentru a ma elibera de ganduri si probleme prin scris.
Inteleg povestea cu descarcarea, desi e ceva de moment. Eu o iau mai mult ca pe o fitza, pt ca scrisul iti da impresia ca esti mai intelectual. Am citit mai multe bloguri de femei si nu prea am inteles de ce au apelat la metoda asta, pt ca aparent, fiindca blogul se extindea, partea cu eliberatul de stress nu parea sa dea roade decat pana la urmatorul post 🙂
Mai e si nisa blogurilor de prostituata, despre care promit sa scriu un curand mai multe posturi
REFULÁ vb. I. tr. 1. A respinge, a înăbuşi din domeniul conştientului în subconştient imagini, dorinţe care contrazic conştiinţa morală a individului.
DEFULÁ, defulez, vb. I. Tranz. (Psih.) A da curs liber ideilor sau tendinţelor refulate în subconştient. ♦ (Fam.) A-şi descărca sufletul. – Din fr. défouler.
E o confuzie intalnita extrem de des. 🙂
Interesanta precizare, multumesc.