Cica iau totul prea in serios, asa imi zic prietenii. Adica ma implic, sa nu credeti ca sunt prea serios – dimpotriva, sunt cam zburliu sau imi place sa glumesc mai des ca sa ma eliberez de stress. Defapt pt asta e rasul, o supapa pentru tensiunile noastre si un mod de a-ti pune in miscare toti muschii fara a alerga.

Dar n-am inteles ce e rau in a lua lucrurile in serios. Sau de ce lucrurile ar trebui luate usor, ca si cum ar fi o joaca sau o mima. Nu stiu cum sunteti voi, dar pe mie imi displace superficialitatea. E acceptabil sa nu te pricepi la ceva, dar chiar si atunci, e frumos daca incerci sa faci atat cat poti sau stii, mult mai bine decat a-ti bate joc de acea activitate. Si nu ma refer numai la activitati, ci si la oameni si relatii amicale sau profesionale.

Poate gresesc, dar am impresia ca oamenii superficiali sunt egoisti, pentru ca nu se gandesc decat la ei. Superficialii au adesea standarde duble de care am mai scris. Ei au voie sa greseasca, ma rog, ei nu gresesc, doar se evalueaza indulgent si convenabil in propria lor oglinda, iar pentru ceilalti folosesc alte unitati de masura. In schimb daca iei lucrurile in serios si te implici in ceea ce faci, trebuie sa daruiesti ceva in plus, si nu numai pentru tine, ci pentru ceilalti, pentru “impresia artistica” ca sa zic asa, la figurat. Nu faci ceva numai pentru a bifa, de dragul de a fi facut, ci pentru ca iti pasa ce iese. E ceva rau? Nu, pentru ca ne plac lucrurile bine facute, dar uneori preferam sa le faca altii, nu noi. Am si eu momente din astea, asa cum am momente in care sunt superficial pentru ca fac in sila chestia aia (egoismul din nou). Totusi, imi dau seama ca nu poti realiza nimic daca esti superficial… in final chestia asta costa, te costa bani, cariera, prieteni, partener… ce mai, nu-i de bine. Asa ca indemn pe toata lumea sa puna suflet in ceea ce face, iar daca nu ii vine, sa nu se apuce.