Începuse să ningă timid, câte un fulg, câte doi, apoi patru zeci și doi, până ce am pierdut șirul. Dansul fulgilor de nea este fascinant pentru cine are răbdare să-l urmărească măcar un pic. E haotic și totuși are ceva din ordinea unui caleidoscop. Parcă e mai puțin zgomot când începe să ningă și treptat, se face tot mai liniște. Ninsoarea aduce pacea în toate cumva. Oamenii sunt încurcați sau fascinați copilărește de fulgii de zăpadă, păsările sunt și ele derutate, iar natura se ascunde sub mantia cernută a iernii. Crizantemele își pleacă încet coroana sub căciula albă și se retrag discret de pe paleta culorii. Copacii dezveliți se acoperă și ei cu o glazură aparent delicioasă care din când în când se prelinge în țurțuri ca niște bărbi țepoase de sticlă.

N-a mai nins demult așa. S-a făcut seară târziu și dansul jucăuș al fulgilor s-a transformat într-un iureș nebun de zăpadă care cade necontenit din vazduh, de parcă s-a stricat mașina de cernut a cerului. Orașul a pierdut bătaia cu zăpadă și acum suportă umilit asediul fulgilor neastâmpărați și obraznici care au acoperit orice muchie cu o copertă albă și groasă de zăpadă. Vântul îi aruncă de pe un pom pe altul și ici colo zăpada se agață de câte un vârtej rebel care-și poartă pasagerii clandestini înapoi spre cer. Covorul zăpezii e cât vezi cu ochii, un uriaș cearceaf ici colo șifonat de urmele trecătorilor și ale mașinilor transformate în prăjituri de frișcă pe roți. Urmele pașilor mei sunt înghițite de zăpadă și acoperite repede de vântul rece și dezlănțuit. Zăpada scârțâie plăcut sub greutatea piciorului, dar parcă vrea să mă țină pe loc, să mă transforme într-o statuie cu țurțuri. Deși e tot mai obositor, îmi place senzația. Alerg un pic ca să mă încălzesc. Nu e nimeni pe stradă, doar eu și vântul, un copil supărăcios care acum se răzbună pe natura și așa amorțită de iarnă.

Către casă trec pe lângă niște statui. Ninsoarea s-a transformat într-un abil croitor, îmbrăcându-le în cele mai ciudate haine. Dintre toate, o statuie stă parcă așteaptă să-și ia zborul, transformată într-un înger biruitor de gheață. Așteaptă totuși să-i fac o poză și fug repede printre fulgii războinici. Nu mai văd pe nimeni pe stradă, sunt doar eu și câteva taxiuri care se îngrămădesc încet la semafor, ca niște pinguini pe banchiză. Continuă să ningă. În lumina felinarelor văd fulgii de zăpadă precum milioane de licurici zburând haotic în voia vântului. E noaptea lor căci mâine cine știe, poate se vor topi la loc.