Jupiter in conjunctie cu Uranus

conjunctie Jupiter Uranus 2010

Anul acesta planeta Jupiter este la o distanță foarte “mică” de noi, circa 550 de milioane de kilometri. Astfel, Jupiter apare seara, la sud, in constelatia Pestii, ca o stea foarte strălucitoare pe cer, iar cei care au un binoclu sau un telescop îl pot observa în condiții optime care se vor repeta abia peste 49 de ani.

Ieri am scos telescopul de la naftalină și m-am delectat privind cei patru sateliți galileeni ai lui Jupiter, și am fost bucuros că de data asta am putut distinge si un brâu roșiatic al planetei.

Pe lângă asta, mai era un aspect interesant de observat, și anume conjuncția Jupiter-Uranus, planeta Uranus fiind relativ ușor de observat în apropierea lui Jupiter. Chiar și cu telescopul, planetele acestea se văd foarte mici, ca niște stele, așa că să nu vă imaginați că se văd ca la televizor. Dar privitul prin telescop este ca muzica ascultată la un concert, este o experiență, așa că entuziasmul de a vedea o planetă atât de îndepărtată (sute de milioane de kilometri distanță) precum Uranus, a fost mare. Dacă Jupiter se vede ca o perlă mică escortată de 4 steluțe, Uranus e un punct mic și puțin albăstrui. Ca bonus l-am mai văzut și pe Marte cel roșu, dar Venus era de nevăzut, fiind după blocuri rotinduse probabil pe hip-hop.

Un alt aspect interesant al acestei conjuncții este semnificația pe care i-o dau astrologii, și anume semnul unor schimbări pozitive importante (în viața cuiva sau în general). De regulă astrologii “potrivesc” interpretările lor cu diverse evenimente, dar coincidență sau nu, acestă conjuncție care se produce o dată la 14 ani, coincide cu evenimente marcante care au deschis drumuri noi, precum descoperirea Americii în 1492, asenelizarea omului pe Lună (1969), clonarea oii Dolly, șamd. Adevărul e că și în viața mea s-au întâmplat câteva schimbări importante în perioada asta, așa că observația mea astronomică a căpătat un aer mistic :)

Pentru cei interesați de interpretări astrologice: de vreme ce Jupiter este o planetă benefică (cea mai) în astrologie, iar Uranus este asociat în primul rând cu schimbarea, este un aspect al schimbărilor majore, în general de bun augur. Conjuncția are loc în semnul Peștilor (asociat cu filozofia, religia, etc), dar eu văd suprapunerea asta un pic altfel, fiindcă simbolul peștilor arată doi pești în direcții opuse, deci dualitate, sau în context, o schimbare care aduce bine pe de o parte, iar pe cealaltă aduce rău — what goes around comes around. Deci dacă nu gestionăm (colegii mei zic “menegiuim”) cum trebuie avantajul primit, se va întoarce împotriva noastră.

8 thoughts on “Jupiter in conjunctie cu Uranus

  1. Sau esti la o rascruce de drumuri si fiecare te poarta in alta directie. Interpretarile sunt multe, depinde de felul in care le priveste fiecare :)

  2. Nu e o rascruce, de vreme ce rascrucea implica o alegere. Schimbarea adusa de Uranus nu este ceva consimtit, ti se intampla, este forta “destinului”, daca vrei.

  3. Te invidiez, aș vrea și eu așa un telescop mega. :) Chiar crezi că planetele și conjunctura pozițiilor lor ne influențează în vreun fel ?

  4. Nu e un telescop “mega” :) sa zicem ca e unul de nivel mediu, diametrul e de 102 mm. Sincer nu cred ca pozitia planetelor ne influenteaza, dar imi plac lucrurile astea mistice. In cazul de fata aspectul acesta nu mi se aplica numai mie, ci si tuturor oamenilor de pe pamant, si sincer ma indoiesc ca fiecare trece printr-o schimbare majora in viata sa. Intelegi ce vreau sa spun :)

  5. Pentru mine orice telescop prin care poți să vezi brâul roșiatic al planetei Jupiter … e mega ! :) Adevărat, și mie îmi plac fenomenele mistice, deși uneori, unele mă înspăimântă.

  6. In cazul meu, schimbarea e in curs de -dezvoltare- :grin:   Mai trebuie sa gasesc o minte limpede si pragmatica  sa ma ajute sa o -menegiuiesc- cum trebuie. Iar chestiile -mistice- sunt rar percepute,  nu de oricine, dar ele chiar se intampla. Daca nu iti place cuvantul -mistic- poti sa ii spui Destin :)

  7. mi-ai amintit cu postarea asta ca nu m-am mai uitat de mult la stele. cu telescopul, bineinteles. profit de ocazie, stiind ca tu te pricepi ceva la privitul stelelor, sa te intreb o chestie. fara sa fie nevoie de telescop, se poate vedea pe cerul brazilian o stea foarte mare pe care n-o vad pe cerul european si care e vizibila inca  de cum incepe sa coboara soarele. adica nu se innopteaza bine si se vede luna si steaua asta. sa fie vorba de venus?

  8. Daca e o stea pe care nu o vezi pe “cerul european”, probabil e din constelatia Crucea (Sudului), sau e alfa Centauri, din constelatia Centaurul. Anumite stele sunt vizibile numai dintr-o emisfera.

    Alfa Centauri e cea mai apropiata stea de noi, la aproximativ 4 ani lumina distanta (un an lumina este aprox 10 mii de miliarde de km)